Cînd am văzut biletul ăla prins cu două bucăţi mici de scotch alb pe geamul din dreapta al maşinii, l-am citit într-o secundă, deprindere veche asta cu lectura rapidă, şi am început, gradual, să mă bucur. Zicea aşa, negru pe alb: „Bună – aici venea şi un semn al exclamării cam borcănat – Te observ de ceva vreme. Vrei să ieşim la o cafea?“.

Fac o scurtă analiză grafologică, mda, mult mai jună ca subsemnatul, o diferenţă tragică de ani, dar e ceva onorant şi zic săru’ mîna. În fond, e fix 26 aprilie, zi liberă de la Partid, adică fără job şi şefi, care sînt cum sînt, aşa că, n-am încotro, cedez în faţa condiţiilor benefice şi devin optimist, relaxat, în consecinţă, arăt mai tînăr cu vreo opt ani. Deci se poate. Bine, mai aveam eu nişte lucrări de înfrumuseţare facială şi peisagistică de finalizat, dar chirurgul meu estetician, o mînă de aur la o adică, domnu’ Ciomu, este puţin reţinut, dar o să revină. Mai are de stat doar un an jumate.

Cafeaua o s-o bem pe-aici, prin cartier, n-are rost să mai pierdem timpul. Ne plimbăm puţin, liliacul este încă înflorit, găsim şi cîte-o magnolie, o s-o duc şi pe la cea galbenă, e de efect, sînt şi pisici multe, ea chiar o să se bucure, iar, de corespunde şi o să ne iubim sincer, rezolvăm şi pentru mai departe. Bine, n-o s-o aduc acasă, vecini-s ciufuţi şi invidioşi. Ok, ce să zic, poate că la fel voi ajunge să fiu şi eu la etatea lor. Deşi, pînă la urmă cred că merge şi la mine la bloc.Tot vine Paştele, abia fac şi eu puţin curat după ce pleacă, cresc şi-n ochii Andei. Data trecută am scuturat aşternuturile de trei ori, porcăria aia de aspirator nu făcea treabă, terminam şi tot mai găseam cîte-un fir de păr de-ăla blond pe undeva. Deşi ăştia de la Rowenta făceau cîndva scule bune; s-au dus toate dracului! Atunci am avut şi-o eminentă revelaţie, adică am prins un ac de siguranţă de cearşaful de pe pat. Ca să-l pot pune înapoi exact în aceeaşi poziţie după ce l-am scuturat de vreo şapte ori. A fost chiar fain, m-a văzut cît sînt de vrednic juma’ de cartier, probabil voi fi apreciat de măcar cîteva dudui, vedem ce va mai ieşi şi din asta, eu nu zic nu. Ca să nu mai zic de tanti Alice, are vreo nouăzeci de ani, i-a crescut inima şi reglat „tensia“ cînd a văzut cît de furnicuţi pot fi unii bărbaţi, cred că aşa a zis, n-am înţeles prea bine, mi-a făcut amical cu mîna şi sigur pe chestia asta o să mai trăiască vreo zece de-o să mă şi pomenească pe lumea de dincolo. Mai bine nu, nu rentează. La ce naiba să fac eu curat în toată casa?! Odată, după ce-am debarasat, din grabă, am aruncat toate alea mai mult pe lîngă ghenă de au rămas body-ul ăla cu tot cu ambalaj trei zile căzut pe-alături. În condiţiile în care unicul vecin de palier era plecat pentru şase luni pe-afară, la un Erasmus, ceva. De a trebuit să inventez trei poveşti chiar faine, mai bune decît tot ce am scris în ultimul timp, ca să liniştesc lumea pe-acasă. Nu, frate, mai bine la hotel! Sau închiriez cu ora. E ceva pe-aici prin zonă. Mi-a zis colegul de la un birou vecin cînd l-am împrumutat cu nişte bani. Îmi dă el şi datele de contact, măcar atît, o bere n-a dat, zgîrciob de Oltenia! Spunea că acolo e un băiat de băiat, adică nu rişti s-apari pe youtube on-line în timpul treburilor. Şi că în preţ intră şi o şampanie de copii, ăla e nu ştiu ce evanghelist, nu le are cu băutura, başca o pereche de papuci şi o periuţă de dinţi. Totuşi, de ce doar una?

Bine, în condiţiile astea ideale, aproape că nici nu mai contează ceea ce-mi scrie „una” pe Facebook, că „Un lucru e sigur : nu e maşina ta ! Tu n-ai! Tu ai bicla !“, dar nu pot şi eu să mă bucur puţin?! Aşa că o să urc din nou pe Cross-ul meu şi o să dau o tură pe Lacul Morii.

„De aici înainte, pentru prietenii care încă trăiesc, pentru iubirile care încă n-au murit, pentru familie, pentru colegi, pentru afaceri, să ni se permită să nu mai scriem decît bileţele, în loc de scrisori. Asta dacă vreţi ca raţiunea voastră să reziste vieţii unui secol în care nu ne-am născut şi care ne devorează.“ (Maurice Beerblock, Plaidoyer pour le billet, Almanach pour 1924, p.231-236, traducere de Silviu Constantin Mircea)

*

Cezar Pârlog este publicist şi scriitor. Ultimele cărţi apărute sînt Ce mult te-am iubit!, Editura Libris Editorial, 2018 şi „Facts of life“, Editura Junimea, 2018.

Citiţi şi:

- De Sîn' Andrei
- Copaci. Amintiri (III)
- SMS naţionale. Nelimitat
- Muzică, dragoste, genealogie
- De-o ciorbă
- Ciorile lu' Nea Nicu