A fost anunţat primul actor din „Game of Thrones“ invitat la Transylvania Comic Con

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul britanic Roger Ashton-Griffiths (62 de ani), cunoscut din serialul HBO „Game of Thrones“, va participa la Transylvania Comic Con, eveniment ce se desfăşoară în Cluj-Napoca, la Sala Polivalentă, în perioada 18-20 octombrie.

În „Game of Thrones“, Roger Ashton-Griffiths îl interpretează pe Mace Tyrell, lord de Highgarden, liderul aparent al casei Tyrell, una dintre cele mai bogate familii din Cele Şapte Regate. El este surclasat în experienţă şi jocuri politice de mama sa, Ollena. Tatăl lui Margery şi Loras, Mace reuşeşte să obţină un loc în Consiliul Regal, iar mai apoi, în timpul regenţei lui Kavin Lannister, devine pentru o perioadă scurtă chiar al doilea om al regatului fiind numit Hand of the King.

În afara rolului din „Game of Thrones, Roger Ashton-Griffiths“ a apărut în producţii importante precum „Brazil“ (în regia lui Terry Gillian), „The Brothers Grimm“, „Dreamchild“, „Young Sherlock Holmes“ şi multe altele. Actorul, deţinător al unui doctorat în scriere creativă, nu s-a ţinut departe nici de alte serii TV, printre care amintim „The Tudors“, „Doctor Who“ şi „Jack the Ripper“.

Roger Ashton-Griffiths este primul actor din „Game of Thrones“ şi al cincilea invitat la Transylvania Comic Con, alături de Alexander Ludwig (Bjorn, personaj principal în serialul fenomen „Vikings“), David Nykl (Radek Zelenka din „Stargate Atlantis“), Rick Cosnett (Wes Maxfield din „The Vampire Diaries“ şi Eddie Thawne din „The Flash“) şi Kevin McNally (Master Gibbs, mâna dreaptă a căpitanului Jack Sparrow din „Pirates of the Caribbean“).

De asemenea, cele mai importante nume din industria de gaming (Omen by HP, Legion by Lenovo, Asus - Republic of Gamers, PC Garage şi multi alţii) vor lua parte la Transylvania Comic Con şi le vor oferi pasionaţilor şansa de a testa cele mai noi jocuri şi de a lua parte la competiţii cu premii însemnate, folosind echipamente de ultimă generaţie.

Dintre atracţiile principale nu vor lipsi o zonă de street food cu mâncăruri delicioase, concursuri de cosplay, artişti de bandă desenată, demonstraţii de VR, precum şi un târg generos unde vizitatorii pot interacţiona cu expozanţii şi pot alege din miile de produse inedite, inspirate din producţiile sci-fi preferate.

Biletele pentru prima ediţie Transylvania Comic Con pot fi achiziţionate de pe comic-con.ro, precum şi din magazinele Cărtureşti (via Myticket/ Entertix).

De-a lungul timpului, East European Comic Con le-a oferit şansa fanilor de a întâlni personalităţi precum Jason Momoa („Game of Thrones“, „Aquaman“), Mark Shepard („Supernatural“), Daniel Gillies („The Originals“), Robert Knepper („Prison Break“), Charles Dance („Game of Thrones“, „The Imitation Game“), Sylvester McCoy („Dr.Who“, „The Hobbit“).

Showbiz



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite