Woody Allen vrea să fie imaginea mişcării #MeToo: declaraţiile regizorului acuzat de molestare sexuală de fiica sa adoptivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regizorul şi actorul Woody Allen (82 de ani) este de părere că ar trebui să fie „băiatul de pe afiş“ pentru mişcarea #MeToo, pentru că nicio actriţă nu l-a acuzat de comiterea vreunui păcat.

În ciuda faptului că a fost subiectul mai multor critici în era campaniei #MeToo, regizorul a declarat într-un interviu acordat publicaţiei argentiniene Periodismo Parad Todos că este „un promotor al mişcării“, potrivit News.ro. 

„Aşa cum am spus, eu sunt un avocat al mişcării #MeToo şi sunt de părere că atunci când se găsesc persoane care hărţuiesc femei şi bărbaţi nevinovaţi, ar trebui ca ele să fie date în vileag. Dar, ştiţi, eu ar trebui să fiu băiatul de pe afişul mişcării #MeToo. Pentru că am lucrat în industria cinematografică timp de 50 de ani. Am lucrat cu sute de actriţe şi nici măcar una - actriţe mari, faimoase, altele la început de carieră - nu a sugerat că aş fi avut vreun comportament indecent. Am avut mereu o relaţie minunată cu ele“, a declarat regizorul, potrivit The Guardian.  

De asemenea, Woody Allen a vorbit şi despre acuzaţiile de molestare sexuală făcute de fiica sa, Dylan Farrow, şi susţine în continuare că este nevinovat. În plus, cineastul a adăugat că „orice situaţie în care cineva este acuzat pe nedrept este un lucru trist“.

„Sigur că nu sunt adevărate (n.r. acuzaţiile de molestare sexuală), e o nebunie. Aceste acuzaţii au fost verificate acum 25 de ani de autorităţi şi toată lumea a ajuns la concluzia că sunt false. Astfel, mi-am văzut mai departe de viaţa mea. E un lucru oribil să fiu din nou acuzat acum (n.r. - în contextul scandalurilor de la Hollywood)“, a mai spus celebrul regizor. 

În 1992, Dylan Farrow, fiica adoptivă a lui Woody Allen, a lansat primele acuzaţii faţă de comportamentul regizorului. Ea a spus că tatăl adoptiv a agresat-o sexual pe când avea 7 ani. Acuzaţiile au fost reluate în 2014, iar la finalul lui 2017, odată cu izbucnirea scandalului sexual de la Hollywood, ele au ţinut prima pagină a ziarelor. Regizorul nu a fost niciodată condamnat şi a negat întotdeauna această acuzaţie, despre care a spus că a fost fabricată de fosta lui parteneră, Mia Farrow.

Mai mulţi actori, între care Greta Gerwig, Ellen Page, Timothee Chalamet şi Michael Caine, s-au distanţat de regizor, arătându-şi susţinerea faţă de Dylan Farrow.

Jurnalistul Ronan Farrow, fiul regizorului american Woody Allen, a vorbit în repetate rânduri despre cum presa încearcă să acopere acuzaţiile de hărţuire sexuală ale surorii sale, Dylan Farrow, îndreptate spre tatăl adoptiv, Woody Allen, pe seama unor interese ascunse şi sub presiunea echipei care se ocupă de imaginea regizorului.

Într-un editorial publicat de „The Hollywood Reporter“, Farrow scrie că, lucând în mass-media la acea vreme, întreaga maşinărie de PR a regizorului a fost pusă în acţiune printr-o campanie puternică de spălare a imaginii negative. În jocul acestei campanii de imagine au intrat publicaţii importante care aveau înţelegeri cu firma de PR, întrucât se temeau că dacă nu prezentau faptele aşa cum le erau dictate, vor pierde contractul cu alte celebrităţi, precum Will Smith şi Meryl Streep.

Jurnalistul povesteşte că atunci când sora lui a decis să vorbească despre abuzuri, mai multe ziare i-au închis uşa în nas. Un editor de la publicaţia „Los Angeles Times“ a încercat să-i publice scrisoarea, însoţită de o însiruire a evenimentelor verificate în amănunt, însă editorii de opinie au refuzat subiectul pentru că era prea riscant pentru publicaţie având în vedere relaţiile aflate în joc.

image

Dylan Farrow, alături de mama sa, Mia Farrow FOTO CNN

În cele din urmă, „The New York Times“ a preluat povestea tinerei Dylan, în 2014, oferindu-i un spaţiu de 936 de cuvinte într-un articol online tratat cu multă atenţie. Totodată, Nicholas Kristof, câştigător al premiului Pulitzer, reporter şi avocat al victimelor abuzurilor sexuale, a publicat scrisoarea pe blogul său. La scurt timp, publicaţia „Times“ i-a oferit părţii acuzate dreptul la replică, oferindu-i un spaţiu editorial de două ori mai mare într-o deschidere a ziarului tipărit, care nu conţinea informaţiile contextuale.

„A fost o întâmplare care ne-a adus aminte cât de diferit tratează presa noastră acuzatorii vulnerabili faţă de oamenii puternici acuzaţi“, concluzionează Farrow.

Woody Allen s-a căsătorit cu propria fiică adoptivă

Woody Allen este căsătorit din 1997 cu fiica lui adoptivă, Soon-Yi Previn. Despărţirea dintre Woody Allen şi fosta soţie, actriţa Mia Farrow, a fost grăbită după ce femeia a descoperit aventura pe care regizorul o avea cu fiica ei adoptată, în vârstă de 21 de ani. Farrow a găsit poze nud cu Soon-Yi Previn în apartamentul lui Allen. 

image

Woody Allen şi soţia sa, Soon-Yi Previn FOTO CNN

image

Woody Allen, alături de Mia Farrow şi copii ei, Misha, Dylan (în braţele mamei), Fletcher şi Soon-Yi (devenită soţia regizorului) FOTO CNN 

Woody Allen, născut pe 1 decembrie 1935, la New York, este regizor, scenarist şi actor. A debutat ca regizor cu „What's Up, Tiger Lily?”, în 1966, iar printre cele mai cunoscute filme ale sale se numără „Annie Hall” (1977), „Manhattan” (1979), „Another Woman” (1988), „Match Point” (2005), „Vicky Cristina Barcelona” (2008), „Midnight in Paris” (2011) şi „Blue Jasmine” (2013).

Cinastul a fost recompensat cu trei premii Oscar pentru cel mai bun scenariu original - în 2012, pentru ”Midnight in Paris”, în 1987, pentru ”Hannah and Her Sisters”, şi în 1978, pentru ”Annie Hall”, şi unul pentru regie, în 1978, pentru ”Annie Hall”. Din palmaresul său mai fac parte, între altele, trei trofeee Globul de Aur şi şapte premii BAFTA.

Citeşte şi:

Colin Firth refuză să mai lucreze cu Woody Allen, după ce regizorul a fost acuzat că şi-a molestat fiica adoptivă

Fiul lui Woody Allen, revoltat de succesul tatălui în ciuda acuzaţiilor de molestare sexuală ale fiicei adoptive: „Este timpul să punem întrebări grele“

Woody Allen a declarat că este „trist“ pentru Harvey Weinstein, acuzat de viol şi hărţuire sexuală

Diane Keaton sare în apărarea lui Woody Allen, acuzat de molestare sexuală: „E prietenul meu şi continui să cred în el“

Mia Farrow, fosta parteneră a lui Woody Allen: „Nu am vrut ca fiica noastră să vorbească despre abuzul sexual“

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite