Virgil Ianţu, prezentator TV: Am fost perceput ca un tip scorţos şi foarte rece

Virgil Ianţu, prezentator TV: Am fost perceput ca un tip scorţos şi foarte rece

Alături de Cristian Popescu Piedone, la emisiunea „Vrei să fi miliardar“

Virgil Ianţu (40 de ani) vorbeşte despre revenirea în lumina reflectoarelor, odată cu emisiunea „Vrei să fii milionar“, pe care o va prezenta din toamnă la postul Kanal D. Ianţu a făcut parte nouă ani din Corul Madrigal, despre care spune că este cea mai bună şcoală pe care putea să o urmeze vreodată.

Ştiri pe aceeaşi temă


„Adevărul": Te întorci după opt ani la „Vrei să fii miliardar", un format care te-a consacrat.

Virgil Ianţu: Din toamnă voi prezenta „Vrei să fi milionar" la Kanal D. Eu am prezentat cam 10 formate de televiziune diferite până acum, dar lumea a întrebat întotdeauna doar de acesta şi de cel cu copiii.  „Copiii spun lucruri trăsnite" şi „Vrei să fii miliardar" - cu noua formulă, milionar în loc de miliardar, au fost puternice şi au intrat în folclor rapid. Am mai spus-o, eu port aceste două ştampile pe frunte. (râde)

Crezi că emisiunea va schimba ceva în peisajul televizual? Spuneai că acum s-a ajuns la un nivel de la care nu se mai poate coborî.

Cred că reapariţia formatelor făcute în studio, mari şi strălucitoare, în care se investeşte, o să prindă la public. Acelaşi public se uita în anul 2000 la aceste formate, pentru că dorea un produs curat, iar emisiunile erau foarte vizionate. Ce s-a întâmplat după aceea cred că fost ceva premeditat, pentru că astfel de emisiuni se fac cu mai puţini bani. Dar cred că ceea ce se vede foarte prost se şi vinde foarte prost, şi marile branduri nu doresc să se mai asocieze cu ce este în general acum pe piaţa tv.

Ianţu împarte milioane la Kanal D

Te-ai simţit confortabil în postura de prezentator de la bun început?

Până să am prima filmare nu am dormit nopţi întregi, pentru că nu mai făcusem asta până atunci. Aveam şi o mare responsabilitate din start, intrasem într-o producţie mare şi grea. Am avut mare baftă cu oamenii cu care am lucrat, s-a făcut aşa o gaşcă, ei simţeau când sunt stresat, unde mai am de lucrat, unde nu, mă încurajau, şi mi-a fost mai uşor.

Cum ai simţit trecerea asta, la statutul de persoană publică?

Mă uitam în jurul meu şi vedeam că toţi voiau să-mi facă pe plac, şi toate se întâmplau foarte repede. Am luat chiar un premiu pentru „cea mai rapidă ascensiune" sau aşa ceva. Când toată lumea te priveşte ca pe o vedetă este riscant pentru o persoană neechilibrată. Eu am conştiinţa faptului că nu am ajuns aici facil, ci că am muncit pentru asta.

Ai avut mici suferinţe legate de faptul că muzica a căzut pe locul doi, după televiziune?

Eu până să fac televiziune am făcut muzică la un nivel foarte înalt, dar mai puţin vizibil pentru că e genul de aşa natură. Am cântat în Corul Madrigal nouă ani de zile, cu mari orchestre ale lumii, sunt împlinit din punctul acesta de vedere. Apoi, ce am făcut cu Ştefan Bănică Jr. la The 50's nu era tocmai uşor din punct de vedere muzical, chiar dacă aşa părea când se auzea. Au fost perioade frumoase pentru mine.

De ce „Copiii spun lucruri trăsnite" a rămas emisiunea ta de suflet, aşa cum spuneai într-un interviu?

Am învăţat foarte multe de la copii. Să fii sincer în orice situaţie. Ei nu au nimic de ascuns, nu-şi construiesc frazele ca să dea bine, sunt foarte oneşti. Au dat câteodată nişte răspunsuri care ne-au emoţionat pe toţi din echipă. Iar pe mine m-au perceput foarte repede ca pe unul de vârsta lor. La puţin timp după ce am început emisiunea am luat premiu la Cannes pentru cea mai bună adaptare după formatul american iar caseta din România este folosită în alte ţări, unde emisiunea urmează să fie lansată.

Tu ce fel de copil ai fost?

Instantaneu la vârsta de 4 ani

Un copil bun, cu o educaţie corectă, şi le mulţumesc părinţilor pentru asta. Eram agitat, nu stăteam chiar acolo unde mă puneai (râde). Eram dat afară de la ore, vorbeam foarte mult... Eram două personaje în liceu, eu şi cu prietenul meu Rafi, cu care am rămas coleg din clasa I. Dar la specialitate - studiam vioara - nu lipseam niciodată, pentru că n-aş fi ţinut altfel pasul.

Dar erai potrivit pentru studiul viorii, la cât de zvăpăiat erai?

Eram creativ. (râde) Dar şi foarte disciplinat. Iar respectul nostru, al elevilor pentru profesori era enorm. Regimul şcolar respectiv impunea o disciplină care mie mi-a prins bine.

Virgil Ianţu, în timpul unei audiţii la vioară


 
Ce te vedeai când erai mic?

Mă vedeam membru în orchestră, violonist, nu vedeam altă variantă.

Şansa cu Madrigalul cum a venit?

Virgil Ianţu (al doilea din dreapta), la aniversarea a 30 de ani de la înfiinţarea corului Madrigal



Cei din corul Madrigal repetau în Conservator, unde învăţam eu. Aveam o colegă de an, care era de ceva vreme în echipă, şi ea m-a invitat la un concurs. M-am dus, am dat două probe şi m-au luat. Aveam 19 ani şi am început ca tenor, iar după câteva luni am trecut la bariton. Experienţa acelor nouă ani, când ajungi să-l ai în faţă pe Marin Constantin (n.r. fondator şi director al corului Madrigal), este cea mai bună şcoală pe care puteam să o am.

"Mă uitam în jurul meu şi vedeam că toate se întâmplau foarte repede. Am luat chiar un premiu pentru «cea mai rapidă ascensiune»."

„Îmi era dor de toată agitaţia din televiziune"

În juriu la concursul Megastar, alături de Aura Urziceanu



Te consideri norocos? Pare că au venit multe şanse în viaţa ta.

Da, să ştii că da. Nu pot defini norocul ăsta, că nu sunt superstiţios. Cred însă că e foarte importantă energia pe care o degaji, iar Cel de Sus vede şi poate te ajută mai mult.

Cu cine semeni mai mult, dintre părinţi?

Cu tata, şi la fizionomie şi la tot. Mama a păstrat echilibrul în familie şi a muncit mult. Am un frate cu 10 ani mai mare decât mine şi nu i-a fost uşor cu doi băieţi, fiecare cu preocupările lui. Frate-miu electronist, cu capul în cablaj, eu cu vioara. Dar şi el are ureche muzicală, a cântat la chitară, a avut trupă.

Te-ai gândit care este postura în care te simţi cel mai bine, dintre cele pe care le-ai experimentat până acum?

Cel mai bine mă simt pe scenă. În orice context. Mă simt bine cu mulţi oameni în faţa mea, să simt fluxul acesta între mine şi oameni. Fie că este vorba de muzică, televiziune sau evenimente pe care să le mai prezint. Şi asta fără să fiu un tupeist, eu am o măsură şi un simţ al ridicolului exagerat poate. Nu ţin neapărat să ies în faţă, dar când trebuie să fac asta, mă simt foarte bine.

Ţi s-a reproşat uneori afişarea unui aer de superioritate.

Cred că din cauza formatului de la „Vrei să fii miliardar" am fost perceput ca un tip scorţos şi foarte rece.

Şi tu nu eşti aşa.

Vai de mine, deloc! Dar situaţia te obligă cumva să ai starea respectivă, e o tensiune care se creează acolo.

Fetiţa ta te urmărea când apăreai la televizor?

Da, mă urmărea. Numai că majoritatea prietenilor mei, care vin la noi acasă, apar şi la televizor, iar ei i se pare absolut normal, crede că toţi oamenii apar la televizor (râde). Am încercat să-i spun, „tati, nu-i chiar aşa". Iar când se uita la emisiunea cu copiii era geloasă puţin.

Te gândeşti că o să-ţi rupi ritmul ăsta în care te-ai mai liniştit şi că intri iar în stresul televiziunii, după un an şi jumătate?

Nu, îmi era dor de toată agitaţia asta. Chiar mă bucur că încep şi că o să fie mult mai mult de muncă. Îmi place ce fac.

"Cred că din cauza formatului de la «Vrei să fii miliardar» am fost perceput ca un tip scorţos şi foarte rece. "

citeste totul despre: