VIDEO Yoko Ono, la 80 de ani: despre carieră, noul album şi viaţa cu John Lennon

VIDEO Yoko Ono, la 80 de ani: despre carieră, noul album
şi viaţa cu John Lennon

Yoko Ono, văduva lui John Lennon, o artistă neobosită FOTO Shutterstock

Are 80 de ani, va lansa un album, face turnee şi nici nu se gândeşte la pensionare. Yoko Ono, văduva celebrului Beatles John Lennon, a vorbit într-un interviu pentru „The Independent“ despre planurile sale în ceea ce priveşte cariera artistică, dar a rememorat şi câteva momente ale mariajului său.

Deşi are 80 de ani, dacă o vezi de aproape nu-i dai mai mult de 50, notează autoarea articolului. Iar acest lucru se simte în tot ceea ce face Yoko Ono. „Să ies la pensie? O, nu cred că am ajuns la faza aceasta. Societatea ne învaţă ca atunci când suntem bătrâni să ne retragem. Dar trebuie să sfidezi aceste reguli. Vârsta de 80 de ani nu e un lucru înfricoşător, dimpotrivă, eşti mult mai liber. Am energie, lucrez mult. Nu trăim doar cu hrană, ci şi cu muncă. Pe mine, arta mă ajută să respir“, a declarat Yoko Ono.

">Mult timp a fost mediatizată datoriă relaţiei sale cu John Lennon şi nu prin prisma propriei cariere artistice. Dar acum nu mai contează. Aşa cum nu o mai afectează nici faptul că ani la rând presa şi fanii au învinuit-o de destrămarea trupei Beatles. Deşi, în trecut au fost momente de furie, acum „acea lume plină de vitriol e blocată undeva în afara mea“. „Eu şi John eram artişti. Eram ocupaţi cu vieţile noastre, nu stăteam să ascultăm ce spune lumea despre noi. Am avut o viaţă incredibilă. Nu una ca-n poveşti, ci una incredibilă, plină de muncă“, a mărturisit artista.

Iar munca continuă şi azi. În curând va lansa un nou album, „Take Me to the Land of Hell“, la care colaborează cu artişti ca Lenny Kravitz şi Questlove. Spune că nu ascultă muzică recentă, iar muzica pe care o face este un lucru pur instinctual. „Oamenii îmi spun că muzica mea e pentru tineri, iar eu le spun: «Făceam aşa ceva înainte ca tu să te naşti»“, spune Yoko Ono.

Aceasta şi-a amintit şi cum l-a cunoscut pe fostul Beatles, la un show de-al ei, susţinut într-o galerie de artă din Londra. „Era un tip macho. L-am studiat cu atenţie şi nu m-a impresionat deloc, deşi mi-am dat seama că are o latură vulnerabilă“, a povestit artista.

„Am ezitat mult până să mă implic într-o relaţie cu el, iar problema principală era anturajul său. Era clar că mă urau. Dar aveam atât de multe în comun, ceea ce era ciudat, pentru că el era din Liverpool, iar eu din Tokio. Iar dragostea a învins, într-un final“, şi-a amintit ea.

Yoko Ono încă locuieşte la New York, în aceeaşi clădire în care a locuit împreună cu John Lennon, Dakota Building, imobil în faţa căruia a fost împuşcat mortal muzicianul englez, în 1980. „Lumea mă îmtreabă cum de pot sta în acest loc unde s-a întâmplat tragedia. A fost casa noastră. Nu-ţi părăseşti casa pur şi simplu“, a mai povestit artista.

Aceasta spune că s-a obişnuit, în cei peste 30 de ani care au trecut de la asasinarea soţului ei, să vorbească neîncetat despre acesta. „Mi-e dor de el. Iar atunci când oamenii mă întreabă diverse lucruri despre el, am impresia că încă e printre noi. Iar asta mă face foarte fericită“, a încheiat Yoko Ono.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: