INTERVIU Smiley: „Nu cred că există o singură mare dragoste în viaţă, pe care trebuie s-o cauţi, că aia e şi gata“

„Câteodată e greu să fiu eu“, spune Smiley (30 de ani) în cea mai nouă melodie a sa, „Acasă“. Un mesaj uşor surprinzător, dacă luăm ca singură coordonată de măsurare a fericirii succesul preofesional al cântăreţului. Cu un album abia lansat şi un concert la Sala Palatului (1 martie) deja sold-out, cu un nou sezon din „Românii au talent“ pe cale să înceapă (din 14 februarie), Smiley nu uită, totuşi, „să se joace“, orice ar face.

„Adevărul“: Vineri începe al patrulea sezon „Românii au talent“. La ce să ne aşteptăm de data aceasta? Mai sunt talente uimitoare în România?

Smiley: În toate oraşele am văzut lucruri senzaţionale, dar Chişinăul a fost adevărata surpriză. Am ajuns pentru prima dată acolo şi-au venit foarte mulţi oameni talentaţi. În două zile de audiţii, membrii juriului abia dacă au făcut câteva eliminări. Nu puteai, n-aveai cum. Chiar erau talentaţi oamenii aceia.

Au compensat în România, au eliminat de-aici...

Da (râde). Am avut unele zile în care erau audiţii de trei-patru ore şi nu puteai alege pe nimeni.

Să înţeleg că va fi un sezon cu „fenomene“?

Da, da. Dar sunt şi numere spectaculoase. Înainte de fiecare sezon ne gîndim: „Oare o mai fi ceva, o mai veni cineva? De unde, cât să mai fie?“ Şi uite că tot vin. Trebuie să facem şi sezonul 5.

Cum sunt concurenţii din Moldova faţă de cei din România?

Mai modeşti, mai disciplinaţi. Au şcoala aia rusească şi muncesc foarte mult. Dar sunt şi un pic mai retraşi. În România, se întâmplă de multe ori ca cei care vin la preselecţii să vorbească mai mult decât fac.

Sunt mai tupeişti?

Da. Poate şi pentru că sunt mai obişnuiţi cu camera, cu spectacolul în sine. Sau poate e doar o treabă de educaţie...

Ce te-a impresionat cel mai mult din ce ai văzut la audiţii?

Sunt câteva numere speciale, diferite de ceea ce s-a întâmplat în sezoanele trecute. Şi eu m-am întrebat: „Mă, oare ce-ar mai putea să mă surprindă acum?“ O să vezi... De multe ori am spus: „Bă, eşti nebun?!“ (râde). Nu-ţi vine să crezi. Părerea noastră de rău e că noi (Smiley şi Pavel Bartoş - prezentatorii, n.r.), le vedem dintr-o parte, din culise. Dar n-am rezistat, ne-am dus pe scenă să vedem unele numere.

Smiley şi Bartoş intră din nou în „horă“ alături de concurenţi FOTO Pro TV

Să înţeleg că tu şi Bartoş vă „dezlănţuiţi“ şi în sezonul acesta? Ştiu oameni care se uitau mai mult pentru „show-ul“ vostru, decât pentru concursul în sine.

Da şi sezonul ăsta facem nişte nefăcute. Formatul, în sine, nu e axat pe prezentatori, ci pe concurenţi şi pe juriu. Dacă te uiţi la primele sezoane din „Britain’s Got Talent“ o să vezi că prezentatorii doar intrau, introduceau concurenţii şi-atât. Numai că eu şi Pavel n-am putut să facem doar atât. Lucrurile care au s-au întâmplat au venit natural. Noi, practic, suntem ca telespectatorii de acasă. Şi noi vedem acele numere pentru prima dată, aşa că reacţiile noastre sunt fireşti, sunt reacţiile pe care le-ar avea orice om aflat în faţa televizorului. Cum le vedeţi voi, aşa le vedem şi noi. Eu nu pot să stau liniştit când îmi place ceva: intrăm în numerele lor, dansăm, ne distrăm. Nu poţi să stai o zi întreagă fără să faci nimic. În primul sezon am fost mai potoliţi, însă producătorii din România ne-au dat mai multă libertate. După al doilea sezon, au venit producătorii de-afară, cei care au făcut formatul original, şi-au zis: „Voi ce limbi mai ştiţi, că vrem să vă ducem să prezentaţi şi prin alte ţări“.

De obicei, producătorii acestor francize sunt foarte stricţi cu formatul lor, nu acceptă nicio „derogare“.

Da, aşa e. Dar ne-au văzut pe noi şi-au zis: „Băieţii ăştia nu fac rău ceea ce fac. Hai să mai adaptăm şi să băgăm şi la noi“. În plus, noi doi am mai făcut o treabă: am început să includem în „jocul“ nostru şi echipa (cameramani, sunetişti etc – n.r). Oricum suntem prieteni cu toată lumea, aşa că ne-am gândit că n-are ce să strice. Iar dacă era rău, tot noi ne-o luam (râde). Oricum, a fost o premieră, nimeni nu mai făcuse asta în nicio ţară. Au văzut producătorii din Anglia şi-au adoptat şi ei treaba asta, chiar le-au pus lavaliere celor din echipă.

După al doilea sezon, au venit producătorii de-afară, cei care au făcut formatul original, şi-au zis: «Voi ce limbi mai ştiţi, că vrem să vă ducem să prezentaţi şi prin alte ţări».

Ai văzut multe în patru sezoane din postura de prezentator. Dacă ar fi fost sa participi, la începutul carierei, la un astfel de show, ce-ai fi făcut? De fapt, ai fi vrut să ai o astfel de rampă de lansare?

Probabil că aş fi ales „Vocea României“. Eu cred că în astfel de concursuri, fie şi faptul că apari doar o dată la televizor e un câştig. Dacă eşti bun, te văd oamenii care trebuie să te vadă. Ai o expunere uriaşă, pe care nu ai putea s-o obţii niciodată venind ne nicăieri, doar aşa, pe picoarele tale. E un tren pe care trebuie să-l prinzi. Nu ştii unde te duce, dar te duce oricum mai departe decât punctul în care eşti.

Dacă tot am ajuns la „Vocea României“, la ultimul sezon concurenţa a părut mai mare între antrenori decât între elevi. Au fost câteva conflicte, mai mici sau mai mari. Multă lume a crezut că e regie.

Nimeni din România nu poate să „joace“ treaba aia. Cu replicile alea... Nimeni n-ar putea să scrie aşa ceva, apoi noi să interpretăm. Unele conflicte pleacă din glumă. Dar din glumă-n glumă se ajunge la altceva. Şi eu mă mir câteodată că treaba degenerează. Dar e reality.

Unii antrenori au recunoscut că au avut elevi cu voci mai bune ca ale lor. Cum e pentru un artist cu vechime să aibă o astfel de „revelaţie“? Poate fi uşor frustrant?

Eu nu am nicio problemă. Şiu ce abilităţi am, cât mă duce vocea sau cât nu mă duce, ştiu ce pot. Iar scopul „Vocii României“ e să descopere voci mai tari decât cele care există deja. E absolut normal să vină oameni mai buni, mai talentaţi, mai pregătiţi.

La sfârşitul anului trecut ai lansat albumul „Acasă“. Ai lucrat mult la el, e foarte personal. Dar e o perioadă în care mulţi artişti preferă să scoată piese sau clipuri, iar albumul pare ceva perimat...

Eu cred că atunci când e „debandada“ mai mare, oamenii au cu-atât mai multă nevoie de muzică. Muzica e ceva miraculos. Câte lucruri pe lumea asta te pot face să-ţi schimbi starea aşa, într-o secundă? Muzica este unul dintre ele. Consumul de muzică a devenit mai rapid. Asta pentru că oamenii nu mai au timp şi nici răbdare. Mă refer acum la adolescenţi şi la tineri, că ei sunt targetul nostru. Ei consumă muzică, se uită pe YouTube, downloadează muzică, ascultă radiourile, se uită la TV.  Pe de altă parte, am avut surpriza să văd că, totuşi, au cumpărat albumul meu. Într-o săptămână s-a epuizat primul tiraj, de 25.000 de exemplare. Am mai scos o tranşă de 10.000 de discuri. Şi vom lansa o ediţie specială, pe care voi pune şi o piesă bonus.

Vei avea un concert mare, pe 1 martie, la Sala Palatului, pentru care biletele s-au epuizat deja. Te aşteptai la asta?

A fost o altă mare surpriză pentru mine. Toată lumea crede că e primul meu show mare, dar am mai avut unul acum şase ani, tot la Sala Palatului. Dar se pare că nu-şi mai aminteşte nimeni, deşi a fost sold-out şi acel spectacol. (zâmbeşte).

Trupa Simplu se va reuni pentru un proiect?

Da, pregătim acum nişte lucruri, încă nu le-am definitivat. Anul viitor împlinim 15 ani de cînd ne-am înfiinţat. Noi nu ne-am întrerupt activitatea, am mai scos piese, dar nu am avut atâta timp să ne ocupăm de trupă aşa cum ne-am fi dorit. Dar e un proiect care ne-a adus împreună şi sunt convins că oamenii vor să mai audă lucruri de la Simplu. Şi asta vom face. E un proiect mare, care va angrena foarte mulţi oameni. Sper să ne-ajute Dumnezeu să-l ducem la bun sfârşit.

„M-am născut, trăiesc şi mor şi-o sa fiu judecat dupa fapte“ sunt versurile celei mai noi piese, „Acasă“. Crezi în Dumnezeu, în justiţia divină?

Da. Cred că în viaţă culegi ceea ce semeni. Ceea ce dai, aia primeşti. Poate nu primeşti acum, poate după viaţa asta. Sunt multe lucruri care ni se întâmplă, bune sau rele, şi nu ştim de ce. Dar nimic nu e întâmplător.

Iar tu ai mai bifat ceva pe lista faptelor bune: ai devenit ambasador UNICEF în România.

Atunci când mi s-a cerut ajutorul pentru campania „Să punem capăt violenţei“, n-am ezitat nicio clipă. Copiii sunt primii care trebuie ajutaţi, din orice punct de vedere. Eu am avantajul că pot transmite acest mesaj mai multor oameni. Dar fiecare dintre noi poate să facă ceva în imediata vecinătate.

Se văd rezultatele?

Nu ştiu, deocamdată e prea devreme. E prima campanie de acest gen la care particip. Din păcate, în România e împământenită treaba asta cu bătaia ruptă din rai.

Tu n-ai luat niciodată o palmă la fund?

Asta nu e violenţă. O palmă la fund sau trasul de perciuni. Vorbesc aici de violenţă serioasă şi constantă. În România sunt foarte multe cazuri grave de bătăi aplicate copiilor, fără motiv. Sunt copii care ajung la spital, cu fracturi, cu traumatisme. Asta e violenţă. Nu poţi lovi un om care nu se poate apăra... Cum poate să riposteze un copil? În primul rând, un copil nu se poate apăra, apoi nu ştie că greşeşte. El abia învaţă, e îndreptăţit să greşească. Toţi suntem. Dacă nu greşim, nu trăim. Cum ar fi, când uit sau greşesc ceva, să-mi iau una în freză, aşa, din senin?

„Câteodată e greu să fiu eu“, mai spui în versurile tale...

(Râde). Da. Piesa e foarte personală, dar poate să fie foarte personală şi pentru tine. Cred că te-ai regăsi în ea. Pentru că nu vorbesc despre mine ca persoană publică, ci vorbesc despre mine ca om: eu, Andrei. Versul acela are două înţelesuri: câteodată e greu să fiu eu, Smiley, câteodată e greu să-mi arăt adevărata faţă. Societatea în care trăim ne „modelează“ să devenim nişte roboţi care gândesc la fel, se îmbracă la fel, simt la fel. Iar dacă vrei să fii tu, rişti să fii marginalizat.

Tu când eşti tu, când îţi permiţi să fii tu în societatea asta consumeristă?

Niciodată n-am fost ca toată lumea. Am avut curaj să fiu altfel.

Cineva îmi spunea că tu chiar eşti o raritate în showbizul nostru: că ai foarte mult bun simţ, că niciodată n-ai vorbit de rău pe cineva, n-ai bârfit şi nici n-ai face-o.

Nu văd scopul. Nu văd de ce aş face asta. Cred că fiecare om, mai ales din businessul ăsta simte şi face lucrurile într-un fel. Nu judec eu, ce rost ar avea, ce câştig? Dacă-mi place ceva spun, dacă nu, prefer să mă abţin. Pentru că asta e o meserie în care vorbele nu sunt doar vorbe.

Adică?

Când faci o piesă şi scrii din tot sufletul ceea ce ai simţit tu, iar cineva vine şi-ţi spune că e nasoală, e ca atunci când faci un copil, se duce la şcoală şi cineva îi spune că e prost şi urât. Se întoarce acasă plângând. Criticile, şi bune, şi rele, trec direct prin sufletul tău.

Totuşi, există şi prietenii în showbiz. Iar tu şi Alex Velea aveţi o legătură atît de strânsă încât a născut chiar şi glume. Cei de la Times New Roman scriau: „pentru că nu a mai avut unde, Alex Velea s-a tauat pe Smiley“.

(Râde).  Chiar îmi plac gumele bune. Sunt multe lucruri care ne leagă pe mine şi pe Alex, multe lucruri pe care le-am făcut împreună. Nici nu ştiu cum să-ţi explic, dar uneori nici măcar nu trebuie să ne mai vorbim...

Şi-acum veţi avea un alt proiect împreună, o linie vestimentară lansată împreună cu Dana Budeanu.

Ne-am dorit de mult să facem şi asta şi uite că ni se întâmplă, deşi a pornit dintr-o joacă, atunci când i-am spus Danei Budeanu ideile mele. E o colecţie de haine pentru adolescenţi, pe care o vom lansa pe 18 februarie. Pe de o parte sunt haine în stilul lui Velea, mai excentrice, mai colorate, dar şi haine realizate după preferiţele mele, pe stilul clasic. 

Smiley şi Alex Velea vor lansa o colecţie de haine FOTO Arhivă personală/Facebook

Mai ai timp pentru tine? Îmi spuneai că nici în vacanţă n-ai mai plecat.

Nu prea mai am... De fapt, ce înseamnă să ai timp pentru tine? Să faci ce-ţi place, nu? Păi fac ce-mi place. Mai fac şi lucruri care nu-mi plac, ce-i drept: chestii organizatorii, legate de cifre...

Spuneai recent într-un interviu că anul trecut n-ai avut timp să te îndrăgosteşti.

Continuăm saga şi anul ăsta (râde). Anul ăsta o să fiu şi mai ocupat.

Bine, nu cred că e o chestie pe care să ţi-o planiifici: nu mă îndrăgostesc anul ăsta că sunt ocupat.

Dar n-am zis că nu mă îndrăgostesc. Nu mă opun. Dar ca să construieşti o relaţie trebuie să-i dedici timp, să te vezi cu omul ăla.

Acum ai alte priorităţi?

Da. Ce să fac?

Aştepţi iubirea cea mare? De fapt, crezi într-o singură mare iubire în viaţă sau în viaţa unui om sunt câteva iubiri puternice?

Pffuu... Cred că dacă vrei să-ţi petreci toată viaţa alături de un om, e bine să-ţi găseşti pe cineva cu care să te înţelegi foarte bine.

Adică preferi o compatibilitate foarte bună în locul unor sentimente care să „explodeze“?

Păi alea se duc. După o vreme, dragostea asta nebună şi pasiunea se duc. Şi e un lucru absolut natural. Prietenia, respectul, înţelegerea sunt lucrurile care rămân. Ca să ai o relaţie cu cineva, trebuie ca mai întâi să fii foarte bun prieten cu acel cineva. Nu cred că există o singură mare dragoste în viaţă, aia pe care trebuie s-o cauţi, că aia e şi gata. Iubire necondinţionată... mai rar. Dunezeu ne iubeşte necondiţionat, de asta sunt convins. Dar cred că e greu să găseşti dragostea adevărată.