VIDEO Johnny Logan: „O victorie Eurovision ţine fix o săptămână“

Prezent săptămâna trecută la Bucureşti la Selecţia Naţională pentru Eurovision, artistul irlandez a vorbit, înaintea unei repetiţii, despre ce mai înseamnă concursul european în era YouTube. Logan (56 de ani) deţine o performanţă unică: este singurul care a câştigat concursul european de trei ori, de două ori ca interpret şi a treia oară în postura de compozitor.

„Adevărul": Ce părere aveţi despre „Playing With Fire", piesa care a ocupat locul al treilea, anul trecut, la Oslo?

Johnny Logan: I-am cunoscut pe Paula şi Ovi la emisiunea „Breakfast TV", în Norvegia. Îmi promovam noul album. Era 6.30 dimineaţa şi n-am apucat să văd repetiţiile pentru show. Dar arătau şi sunau minunat. Mă uitam astăzi la o broşură pentru Selecţia Naţională a României şi n-am putut să nu remarc că aveţi nişte femei minunate la Eurovision - şi nişte bărbaţi care arată bine, dar mai ales femei frumoase. Paula, clar, nu a făcut excepţie de la regula asta. La Eurovisionul din Finlanda, Irlanda concura cu piesa „Dervish" (se strâmbă n.r.), care era îngrozitoare. Îmi venea să ţip la ei: „Nu mai cântaţi fals!". Dar mai mult nu vreau să spun. Chiar şi atunci când eşti oaspete, ce fac ceilalţi din concurs n-ar trebui să fie problema ta. Singurul lucru pe care ar trebui să te concentrezi este ceea ce faci tu, pe ce cânţi tu.

Citiţi şi: Solistul Hotel FM  a fost  globe-trotter şi sudor

Totuşi, despre victoria solistei din Germania, Lena, ce spuneţi?

Ştiam că piesa germană o să câştige, sau măcar că va fi în top 3. Fusesem invitat la un show german cu două săptămâni înainte de finala Eurovision. După emisiune, la o petrecere, am putut asculta două albume foarte bune cu muzică de dans. Unul se numea „Oh, Johnny" - era doar o coincidenţă - şi celălalt era albumul unui muzician german care-mi place foarte mult, Peter Fox. Nivelul de producţie pentru albumele respective era genial. După aceste albume a urmat piesa Lenei, iar nivelul de producţie nu a scăzut deloc. Şi chiar mai mulţi oameni au mers pe ringul de dans în timpul acesta. Am fost întrebat ce părere am despre piesă. Iar eu i-am zis: „A fost grozav! Îmi place că e plină de energie". Cât despre accentul ei, pentru că nu vorbea engleză prea bine, mie mi s-a părut foarte atrăgător.

Credeţi că acest concurs mai poate lansa cariere?

În anii '70 nu exista tehnologia de acum. Casele de discuri erau mult mai implicate. Cu „What's Another Year", casa de discuri vindea 52.000 de exemplare din disc pe zi, doar în Anglia. Din „Hold Me Now" s-au vândut 6 milioane de exemplare în lumea întreagă. Neavând atâta tehnologie, nu prea ne cunoşteam ca popoare. Iar Eurovisionul era un mod de a ne cunoaşte mai bine. Acum există descărcarea pieselor, legală sau nu, YouTube şi alte mijloace. Eurovisionul era o platformă, o uşă care se deschidea dacă voiai asta. Şi puteai să trăieşti şase luni din victoria ta, prin turnee, concerte, invitaţii la toate emisiunile din Europa. Acum, o victorie te ţine maximum o săptămână. Apoi devine mai greu să te afirmi pe mai departe. Încă este un concurs relevant, singurul care apare în toată Europa, încă are audienţă mare şi este distractiv să-l urmăreşti şi să participi. Oamenii n-ar trebui să-l ia în serios, să-l analizeze, să-l critice. Putem uita de economiile noastre, de politică şi doar să ne bucurăm.

Dar cum rămâne cu frustrările legate de vot, care este geopolitic?

Oricum, şi în trecut, acum 40 de ani, ţările scandinave votau una cu cealaltă, ţările mediteraneene, la fel. Mereu a fost votul acesta politic. Ne gândeam: ce bine că suntem irlandezi, pentru că toată lumea ne iubeşte. Irlanda n-a invadat pe nimeni, niciodată. Realitatea este că, dacă o piesă grozavă e înscrisă în concurs, oamenii sigur o vor vota. Lena a dovedit asta atunci când a câştigat.

Cum vi se pare starea actuală a muzicii?

În Irlanda e bine. Avem Snow Patrol, avem U2, mai sunt şi eu (râde), şi fiul meu. El are 18 ani şi cântă în două formaţii heavy-metal. Îmi place muzica lui, deşi el râde de felul în care mă îmbrac. Momentan încerc să-l învăţ să conducă. Mă înnebuneşte pentru că are impresia că ştie tot, dar datorită lui sunt şi eu la curent cu noile apariţii - noul album Rage Against the Machine, de exemplu, sau alte materiale heavy-metal. Există o cultură grozavă a muzicii tinerilor. Sunt sigur că o aveţi şi aici. Există multe formaţii bune, dar trebuie să le cauţi. Trebuie să vă spun ceva despre irlandezi: vorbim prea mult şi câteodată mult prea repede. La mine seamănă cu a cânta. Îmi doream atât de mult să fiu vedetă atunci când eram mic, încât atunci când deschideam uşa frigiderului şi se aprindea lumina, cântam vreo 20 de minute. Am peste 55 de ani şi încă nu reuşesc să vorbesc mai puţin în timpul unor interviuri.

„Domnul Eurovision"

Johnny Logan a susţinut un recital la Selecţia Naţională Eurovision de Revelion

Johnny Logan (cu numele real Seán Patrick Michael Sherrard) s-a născut la 13 mai 1954, în Australia, unde a locuit doar în primii trei ani de viaţă. Tatăl lui era un tenor irlandez, Patrick O'Hagan. Logan, poreclit „Domnul Eurovision", a învăţat să cânte la chitară şi a compus primele sale piese la 13 ani. A jucat rolul lui Adam în musicalul „Adam şi Eva", la 23 de ani. Prima participare la Eurovision a avut-o în 1978, dar a câştigat prima oară concursul un an mai târziu, cu piesa „What's Another Year". În 1987 a câştigat din nou, cu propria piesă „Hold Me Now".