VIDEO George Mihăiţă: „Aş vrea să le fie bine copiilor mei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul şi directorul Teatrului de Comedie spune că premiile nu îl mai motivează. „Motorul“ său sunt cei trei băieţi şi publicul

„Adevărul": Rolul adolescentului rebel din „Reconstituirea", revista „Salut", proiectul Opera Prima de integrare a tinerilor defavorizaţi... Cum aţi rămas „adolescent" traversând vârstele?

George Mihăiţă: Mai sunt şi Ziua Adolescentului, cartea „Dramele adolescenţilor", Festivalul de Teatru al Adolescenţilor... Prima cronică la filmul „Reconstituirea", a Ecaterinei Oproiu, spunea: „George Mihăiţă, un tânăr cu adolescenţa întârziată". Această stare de adolescent am dus-o de-a lungul anilor şi o voi duce până voi pieri.

Este un exerciţiu interior sau starea aceasta există pur şi simplu?

Cred că este permanentă. Nu întâmplător am avut rubrică la „Scânteia Tineretului", nu întâmplător am realizat revista „Salut". De multe ori încerc să alimentez această stare pentru că îmi dă, ca actor, un suflu, o energie nouă. Dar şi meseria îmi dă posibilitatea să am starea asta. Şi în felul acesta, poţi realiza mai multe lucruri, cu mai multă degajare.

Aveţi trei băieţi. Cum vă raportaţi la ei? 

Tudor, băiatul cel mare, mi-a scris o pagină acum vreo doi ani şi mi-a spus că nu crede că sunt tatăl perfect, dar cu siguranţă sunt cel mai bun. Când un băiat îi scrie tatălui lui aşa ceva, tatăl este sigur că şi-a găsit un drum al lui. Cu cei mici, Vlăduţ şi Andrei, am bucuria pe care bărbaţii nu o au la tinereţe, de a-i urmări mai mult şi mai atent la fiecare gest.

Ce muzică ascultaţi la 20 de ani?

Mergeam spre Rod Stewart, spre rebeli.

Şi eraţi rebel?

M-am trezit spunându-mi- se că am fost un adolescent rebel. Cred că a venit de la roluri, de la cel din „Reconstituirea", în mod deosebit. Am avut şi roluri care derutau spectatorii, nu ştiau în ce categorie să mă încadreze. Ăsta era un compliment. Chiar acum am surprins prin rolul din „Casa Zoikăi" şi sunt sigur că voi surprinde şi mai mult prin rolul din filmul lui Silviu Purcărete, „Undeva la Palilula"(n.r. - filmul nu a avut încă premiera).

Spuneaţi într-un interviu că acest rol este unul „de premiu".

Să vă spun de ce (râde). Chiar dacă nu voi lua premiul, pentru mine s-a confirmat. Oameni care au lucrat la film au spus că este un lucru de excepţie. De când am luat scenariul, am zis că îl voi pune alături de „Reconstituirea". Unii zic că este mai sus. Oricum, este fantastică întâlnirea cu Purcărete. O punte între Pintilie -1968 şi Purcărete - 2010.

„Reconstituirea" a avut mare impact asupra generaţiei anilor '70. Există un film românesc actual de asemenea anvergură?

Acela era un film organic, pleca din rădăcini cu o introspecţie socială adâncă. Sunt filme actuale care plac, dar nu rămâi cu ele. Acum o lună, am avut o vizionare la Londra, cu „Reconstituirea". Ne-au reţinut englezii două ore la discuţii.

Un cuvânt care să rezume condiţia de actor este...

Cum se spune „să urci muntele" într-un cuvânt?

Definiţia actorului, acum o sută de ani: „Ce suntem noi, o întreprindere comercială, sau o societate, o confrerie? Suntem cineva care îi amuză pe oamenii bogaţi. E trist, trist".

Este trist cînd joci doar pentru oamenii bogaţi. E trist pentru actorul care cere un kilogram de cartofi de la vecin. Eu nu am ajuns în situaţia asta şi sper că nici nu o să ajung. Dacă stăteam numai în meserie, ajungeam!  Dar nu am stat nicio clipă, nu m-am mulţumit numai cu actoria. Au fost revista, cafenelele şi nu ne oprim! Şi mai vorbim prin octombrie.

„Teatrul e mare atunci când înalţă mulţimea către el!". Mai este valabil?

Când vine publicul spre teatru, atunci îl înălţăm, dacă propunerile din scenă sunt bune. Când te duci tu spre public, rişti de multe ori să cazi în derizoriu. Dacă îi dai numai ce vrea el - vezi cazul televiziunii - rămâne la nivelul lui.

Ca manager de teatru aveţi multe dileme?

Am atât de puţine dileme... Probabil de aceea am şi realizat atâtea lucruri importante. După ani de experienţă, de succes, de deschis uşi, am reuşit, eu şi colegii mei, să aducem Teatrul de Comedie, aşa cum spun unii spectatori, pe locul I. Cred că tocmai pentru faptul că sunt atât de relaxat - pentru mine este mai importantă meseria de actor decât aceea de director - am realizat nişte lucruri despre care unii spun „ce greu a fost"! Atunci mă minunez şi eu.

Nici atunci când alcătuiţi repertoriul?

Important este să gândeşti un repertoriu care să placă şi elitei, şi vulgului. La Teatrul de Comedie s-au întrepătruns: să joci „Revizorul", „Casa Zoikăi", „Escu", „Poker" şi multe altele cu casa închisă, este semn că ai gândit ceva care place tuturor.

Ce rugăciune spuneţi seara?

Şi seara sunt relaxat, niciodată nu m-am gândit la o rugăciune, poate am zis „Doamne ajută, să-mi iasă şi lucrul ăsta". N-am fost subjugat de rugăciuni. Cred că fiecare trebuie să aibă un Dumnezeu în el. De fapt, te rogi la zeul din tine ca să fii ajutat.

Care este chimia actorului, la premieră?

Sunt emoţii mari, pentru că ştii de unde pleci dar nu ştii unde ajungi, dacă eşti pe drumul cel bun sau nu. Oricum, sunt genul de actor care a avut un salt de cel puţin 40% faţă de repetiţii. Publicul te ajută foarte mult, mai ales dacă joci comedie. Una e să spui o poantă pe gol, cum se zice, alta e să ai reacţia publicului. După ce vezi că publicul merge cu tine, capeţi curaj,  te poţi înălţa până unde nu bănuieşti.

Un moment în care v-aţi înălţat mai mult decât vă aşteptaţi?

La „Casa Zoikăi", când, după o repetiţie, a venit secretarul literar Corina Constantinescu: „Vai, aţi crescut cu 50%".

Dar fenomenul invers a existat?

Repetam la „Slugă la doi stăpâni", în regia lui Tudor Mărăscu, şi nu ne-am înţeles. Se întâmplă ca regizorul să ceară ceva care este împotriva firii tale şi atunci este mai bine să renunţi. Mi-am dat seama că regizorul se ducea într-o direcţie, iar eu tindeam în alta.

Un maraton care durează o viaţă

Ce v-a dus spre actorie?

Talentul! Eram clovnul clasei, râdeau şi profesorii, şi elevii. Când un copil face o clasă întreagă să râdă, trebuie să dea la actorie - e foarte greu să provoci râsul în mod repetat. Ei au fost primii mei spectatori. Am intrat la IATC a treia oară, am reuşit ultimul sau penultimul pe listă, lângă Mircea Diaconu. Unul din complimentele care mi s-au făcut a fost când am dat examen cu marea actriţă Eugenia Popovici. Sanda Manu profesoara mea, mi-a dat după 40 de ani, sub formă de diplomă, ceea ce a scris Eugenia Popovici. „Talentul e o floare rară, dar acest băiat a venit cu un buchet!".

Vă măgulesc orgoliul premiile câştigate?

Nu. M-am obişnuit cu ele. Dar mi-a părut rău că „Reconstituirea" nu a avut şansa să meargă la un festival în România sau în străinătate, că poate concuram şi eu pentru un premiu. Nu m-am bucurat după Premiul UNITER sau după cel de la Galaţi. Bucuria cea mare este când ai cronici foarte bune, când vezi că publicul merge cu tine. Premiile completează această bucurie.

Credeţi că mai aveţi de urcat trepte în profesie?

Sigur că da. Nu cred însă că mai am motivaţie. Vreau să le fie bine copiilor mei şi în privinţa asta premiile nu mă mai ajută. Gândesc şi alte formule de a le fi lor bine. Mă gândesc că am alergat foarte mult pe scenă şi pe ecran. Este un maraton. Şi te întrebi, la un moment dat, de ce nu se termină odată maratonul ăsta? Te întrebi dacă nu este cazul să iei maşina, pentru că aşa câştigi acelaşi trofeu, dar mult mai uşor. Începi să ai îndoieli: nu cumva este aşa? Nebunia este alta: nu te lasă publicul. Încă alerg contra cronometru.

De ce, până la urmă?

Mă obligă publicul. Mă obligă copiii mei. Vlăduţ intră acum în clasa I, Andrei trece în a II-a. Tudor are 32 de ani, a terminat jurnalismul, este PR manager la o firmă şi este antrenor de jiu jitsu brazilian. Acum două luni, la Campionatele Europene din Portugalia, a luat o medalie de aur şi una de bronz. Şi e foarte bun ziarist, dar merge pe linia aceasta sportivă, e un mare hobby al lui.

Nu aţi spus nimic despre actriţa Delia Seceleanu, mama lui Andrei şi a lui Vlad...

Nu ne ajunge spaţiul pentru aşa ceva... 

"Datorită copiilor mei m-am simţit obligat să fiu într-un anume fel - să fiu respectat, să fiu iubit şi să fiu model."

În replică...Sergiu Nicolaescu

"  Îl cunosc de foarte mulţi ani, de când era foarte tânăr. Alături de Vladimir Găitan, e unul dintre actorii care au apărut cel mai des în filmele mele, chiar şi în cele recente. E un băiat excelent, un camarad foarte bun, un bun partener, un foarte bun actor şi ţin la el foarte mult.  "

+

Echilibru

Câte plusuri şi câte minusuri avem fiecare o ştiu mai bine oamenii de lângă noi, spectatorii. Cred că am reuşit un echilibru, un amalgam plăcut.

-

Regret

Dacă îmi reproşez ceva este faptul că nu am avut o bibliotecă în copilărie. Mă bucur că par acum că am o bibliotecă.

Obiectul Adevărului

" Acum doi ani s-a alcătuit un clasament al celor mai bune filme româneşti din toate timpurile. Spre bucuria mea, «Reconstituirea» a fost ales pe locul întâi, deşi s-au făcut filme foarte bune în ultimul timp. Asta spune mult. "

Carte de vizită

-S-a născut la Moreni, Dâmboviţa, la 23.09.1948
-Absolvent IATC promoţia 1971, clasa Sanda Manu
-Director al Teatrului de Comedie din 2002
-Este tatăl a trei băieţi: Tudor, Vlad şi Andrei
-Peste 50 de roluri în teatru, printre care „Revizorul" de Gogol, regia Horaţiu Mălăele;  „Casa Zoikăi", de Mihail Bulgakov, regia Alexandru Tocilescu;  „Fuga" de Mihail Bulgakov, regia Cătălina Buzoianu; „Livada de vişini" de Cehov, regia Lucian Giurchescu.
-Peste 30 de roluri în film
-Premii (selecţie): Premiul UNITER pe 2009 pentru cel mai bun actor într-un rol principal. Premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul JoakimInterFest, Serbia.

Testul Adevărului

Sanda Manu

image



„Un pedagog extraordinar, un om care pune suflet în tot ce face. La facultate ne era şi pedagog, şi prieten, şi părinte."

Silviu Purcărete

image



„Chiar dacă voi egala, prin absurd, pentru mine rolul din «Undeva la Palilula» e încununarea carierei. N-am sperat că pe film, de la «Reconstituirea», voi mai avea un rol pe care să-l pun alături."

Horaţiu Mălăele

image



„Horaţiu este fratele meu trimis pe pământ dintre îngeri. Ne înţelegem din priviri."

Lucian Pintilie

image



„Este icoană pentru mine. A reuşit să mă ducă undeva acolo sus de unde mi s-au pus trepte. Rolurile pe care le-am avut ulterior au fost trepte ca să revin pe pământ, să mă pot juca iar, în sus şi în jos."

„Toca" (A. Tocilescu)

image
image

„Un mare regizor şi un erudit. M-a dus într-o zonă unde am simţit că nu am citit cărţile pe care le-a citit el, dar poves­tindu-mi-le, mi le-am însuşit."

1964 Elev în clasa a X-a



1968 În rolul lui Vuică din „Reconstituirea"

image



1978 Cu Tudor, primul său copil

image



2007 Cei doi copii mai mici, Andrei şi Vlad

image



2009 Cu Horaţiu Mălăele  şi Silviu Purcărete, la filmări  pentru „Undeva la Palilula"

image
image

Urmăriţi aici imagini din piesa "Revizorul" de N.V. Gogol în regia lui Horaţiu Mălăele

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite