VIDEO Christina Aguilera, sensibila cu armură de fier

VIDEO Christina Aguilera, sensibila cu armură de fier

Christina Aguilera (31 de ani) şi-a lansat recent cel de-al şaptelea album de studio, Lotus. FOTO Reuters

Un divorţ, mai multe kilograme în plus şi numeroase critici privind evoluţia profesională nu au fost suficiente ca să o doboare pe Christina Aguilera. La 31 de ani, artista a revenit cu un nou album şi povesteşte, pentru „The Telegraph“, peste ce obstacole a fost nevoită să treacă.

Ştiri pe aceeaşi temă

A vândut peste 43 de milioane de albume şi a câştigat cinci premii Grammy încă de la debutul piesei „Genie in a Botthe“, în 1999, iar în prezent este membru al juriului de la emisiunea „The Voice“, din Statele Unite, unde se ceartă cu Adam Levine, de la formaţia Maroon 5. Disputa lor este, însă, una reală sau este inventată pentru a creşe audienţele?

„Cred că amândoi suntem foarte pasionaţi. Trăiesc foarte intens în momentul filmărilor şi nu urmăresc înregistrările de apoi. Simt ceea ce simt, spun ceea ce spun şi las lucrurile să se întâmple“, spune artista, care pare să evite răspunsul la întrebare. „Mă duc acasă şi fie că stau cu fiul meu (Max, în vârstă de patru ani – n. r.), fie că merg la studioul de înregistrare, îmi împart activităţile“, continuă artista.

Aguilera explică, totuşi, ce se ascunde în spatele disputei cu solistul de la Maroon 5. „La început, ne înţelegeam foarte bine, dar când am început să filmăm, m-a luat prin surprindere, nu mă aşteptam să-i placă atât de mult să se confrunte. El vrea să câştige“, dezvăluie artista. „Iar dacă un băiat vrea să se pună cu mine, atunci devin un buldozer“, spune cântăreaţa, râzând.

Cu toate acestea, Aguilera şi Levine au reuşit să colaboreze pentru „Moves Like Jagger“, piesă care a fost anul trecut unul dintre hiturile din Marea Britanie. Melodia nu a marcat doar revenirea Aguilerei, ci şi un moment de glorie al formaţiei americane. „Nu cred că am mai avut atât de mult succes înainte“, constată interpreta.

Dacă în prezent câştigă sume importante de bani şi are admiratori în lumea întreagă, situaţia sa a fost diferită la început. La şase ani părinţii săi au divorţat, iar doi ani mai târziu, copila s-a refugiat în muzică. „Mă exprimam prin blues-uri şi prin muzica soul la vârsta la care mulţi ar fi crezut că eram prea mică pentru a aprecia aşa ceva. La şase ani ascultam Billie Holiday. Rezonam cu muzica aceasta pentru că nu am crescut într-un loc sigur, am crescut într-un mediu foarte haotic“, îşi aminteşte cântăreaţa. 

După acest episod, Aguilera a început să participe la talent-show-uri, iar la 13 ani şi-a făcut apariţia la emisiunea „The Mickey Mouse Club“, unde a performat alături de cei care aveau să-i fie colegi, Britney Spears şi Justin Timberlake.

Afirmarea publică i-a adus invidiile colegilor, dar, după cum spune şi artista, atitudinea lor nu a fost decât un imbold pentru a deveni mai puternică. „Când privesc în urmă, într-un fel, zâmbesc, deoarece trebuia să fiu pregătită să fac faţă reacţiilor negative.“

 Simt lucrurile în profunzime şi de aceea aparenţa puternică este foarte importantă. Încă din copilărie am avut o problemă când a trebuit să-mi relev latura vulnerabilă

Încrezătoare în sine, Aguilera şi-a schimbat şi stilul muzical, de la un pop adolescentin, la piese dedicate unui public adult. Pe cel de-al patrulea album, intitulat „Stripped“ (2002), artista şi-a arătat o altă latură, mai murdară, după cum spune şi hitul „Dirrty“. Interpreta nu şi-a schimbat doar numele în Xtina, ci şi imaginea, optând pentru una mai provocatoare, cu piercinguri, haine mulate şi fuste scurte.

„Lotus“, cel de-al şaptelea album de studio ce include hitul „Your Body“, marchează revenirea sa după doi ani de înregistrări şi probleme în viaţa personală. După ce în 2010 albumul „Bionic“ a înregistrat vânzări foarte scăzute, iar turneul de promovare a fost anulat, artista a divorţat de Jordan Bratman, care i-a fost soţ timp de cinci ani. La vremea respectivă, cântăreaţa a declarat că cei doi nu mai formau un cuplu, ci erau doar prieteni.

Problemele au continuat şi în ultima perioadă, când presa a început să discute despre faptul că s-a îngrăşat. „Am vorbit despre cum să-ţi iubeşti formele şi corpul, întotdeauna am fost aşa cum m-am simţit confortabil. Încerc să mă concentrez pe creativitate şi pe fiul meu“, spune artista. Cu toate acestea, Aguilera a rămas subiectul preferat al tabloidelor, care au discutat despre faptul că anul trecut oamenii din echipa sa au încercat să o ducă la reabilitare din pricina dependenţei de alcool.

„Sunt o grămadă de poveşti, dar asta înseamnă să lucrezi în acest domeniu, îţi iei toate palmele“, comentează artista. Dar la sfârşitul zilei, mă întorc la ceea ce îmi place, îmi împărtăşesc povestea cu toată lumea şi transmit un mesaj pozitiv“, spune cântăreaţa.

Totuşi, în spartele armurii de fier, se ascunde o femeie sensibilă. „Simt lucrurile în profunzime şi de aceea aparenţa puternică este foarte importantă. Încă din copilărie am avut o problemă când a trebuit să-mi relev latura vulnerabilă şi de aceea îmi dă un sentiment de putere să vorbesc acum despre slăbiciuni. Mă eliberează“, mărturiseşte artista.  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: