VIDEO Catedrala Sagrada Familia va fi sfinţită de Papă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Credincioşii vor putea participa la slujbele  de la Sagrada Familia
Credincioşii vor putea participa la slujbele de la Sagrada Familia

Credincioşii vor asista duminică la ceremonia care va transforma principala atracţie turistică a Barcelonei într-un lăcaş de cult în care se vor putea ruga 14.000 de oameni. Papa Benedict al XVI-lea va vizita Spania la sfârşitul acestei săptămâni şi va oficia o ceremonie îndelung aşteptată de credincioşi.

Catedrala Sagrada Familia (Sfânta Familie, în trad.), capodopera arhitectului Antoni Gaudi, va deveni un lăcaş de cult catolic în adevăratul sens al cuvântului. La ceremonia de duminică, oficiată de Papa Benedict al XVI-lea, 800 de interpreţi, printre care membrii celor mai importante coruri din Catalonia, vor intona imnuri religioase, relatează agenţiile spaniole de presă.

„Voi avea bucuria de a sfinţi incredibilul templu Sagrada Familia, construit de arhitectul de geniu Antoni Gaudi", a declarat Papa Benedict al XVI-lea în urmă cu două zile. După ceremonie, credincioşii vor putea participa la slujbe în impunătoarea catedrală, care atrage numeroşi vizitatori din întreaga lume.

Mai aproape de divinitate

Evenimentul aşteptat la sfârşitul acestei săptămâni ar putea deschide calea spre beatificarea lui Antoni Gaudi, care a oferit Barcelonei una dintre cele mai spectaculoase arhitecturi, relevă „The Daily Telegraph".

Săptămâna trecută, reprezentanţii Asociaţiei pentru beatificarea lui Gaudi au declarat că speră ca arhitectul de geniu să fie trecut în rândul fericiţilor bisericii catolice la 10 iunie 2016, când se vor împlini 90 de ani de la moartea acestuia. Asta cu atât mai mult cu cât unii credincioşi spun că, după ce s-au rugat la el, a înfăptuit miracole.

Un bărbat susţine că ulcerul de care suferea a dispărut în mod miraculos după ce s-a rugat la Gaudi, iar o femeie afirmă că şi-a recăpătat vederea. În cazul în care miracolele vor fi recunoscute de Vatican, Antoni Gaudi va fi primul arhitect luat în considerare pentru beatificare.

Omul care a revoluţionat arhitectura din Barcelona a fost fascinat încă din copilărie de formele naturale, iar zoologia, botanica, geologia şi anatomia i-au servit drept surse de inspiraţie.

Dacă primele proiecte ale lui Gaudi din anii 1880 se bazau pe ornamente din cărămidă, plăci de ceramică şi domuri, 20 de ani mai târziu, acesta îşi dezvolta un stil unic. Parcul Güell din Barcelona este dovada vie a acestui stil, dar şi a convingerii lui Gaudi: „Arhitectura nu trebuie să renunţe la culoare, ci, dimpotrivă, s-o folosească pentru a da viaţă formelor şi volumelor".

Creaţii uimitoare

Operele arhitectului Antoni Ga­udi reprezintă cele mai importante atracţii turistice din Barcelona. Sute de mii de turişti se înghesuie în fiecare an să vizitize Casa Batlló, Casa Milla, Parcul Güell şi Sagrada Familia. Iar soluţiile pe care le-a găsit pentru problemele de arhitectură fascinează atât vizitatorii, cât şi specialiştii în domeniu.

Info
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite