Vedete care au suferit de depresie post-natală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gwyneth Paltrow și Brooke Shields le antrenează pe femei să treacă peste problemele maternității. Actriţa americană Gwyneth Paltrow a vorbit, zilele trecute, despre perioada „neagră“ prin care a trecut după naşterea celui de-al doilea copil, Moses.

„M-am confruntat cu una dintre cele mai negre şi mai dureroase capitole din viaţa mea", a spus Gwyneth Paltrow (37 de ani), referindu‑se la perioada de după naşterea fiului ei. Actriţa laureată cu Premiul Oscar pentru filmul „Shakespeare in love" a făcut aceste mărturisiri într-un articol publicat săptămâna aceasta pe propriul site de lifestyle, goop.com, lansat în 2008.

Mai citiţi şi:

Gwyneth Paltrow crede că va ajunge într-o clinică de psihiatrie

Căsătorită cu muzicianul Chris Martin, solistul trupei Coldplay, Paltrow povesteşte că după naşterea primului copil, Apple, în mai 2004, a urmat o perioadă de „euforie". Dar la 23 de luni mai târziu, când l-a născut pe cel de-al doilea copil, Moses, a trăit o cu totul altă experienţă.

Mărturisiri online

„Timp de cinci luni am suferit de ceea ce se numeşte depresie postnatală şi de atunci mi-am dorit să aflu mai multe despre acest lucru", şi-a explicat Paltrow iniţiativa. Aceasta a invitat-o şi pe actriţa Bryce Dallas Howard (29 de ani), starul filmului „Saga Amurg: Eclipsa", să scrie despre experienţa prin care a trecut după naşterea fiului ei, Theodore, în 2007.

Gwyneth Paltrow a suferit după cel-a născut pe cel de-al doilea copil Foto: Reuters

„Nu simţeam nimic. Nimic", a mărturisit Bryce. Ea a adăugat că nici nu putea să-i spună copilului pe nume, referindu-se la el cu „it" (pronume care în limba engleză este folosit pentru animale sau lucruri - n.r.). „Trebuia să-mi dau seama că acesta era un semn", a mai spus actriţa. Bryce a adăugat că era ca şi cum ar fi suferit de „amnezie emoţională", fiind incapabilă să plângă, să râdă sau să se simtă mişcată de ceva.

Soţul ei, actorul Seth Gabel, a ajutat-o în timp ce ea a mers la medic, unde a primit diag­nosticul depresie post-partum severă. Bryce s-a întâlnit şi cu alte mame care au suferit de această boală, lucru care i-a fost de folos.

Sfaturi de la Brooke Shields

Una dintre cele mai înfocate susţinătoare ale luptei împotriva depresiei postnatale este actriţa Brooke Shields, în vârstă de 45 de ani, care a scris şi o carte legată de această  temă. Cunoscută publicului din pelicula „Laguna Albastră", vedeta a şocat publicul prin mărturisiri legate de depresia prin care a trecut în urmă cu câţiva ani. Brooke Shields a povestit cum, după naşterea primei ei fiice, a fost la un pas de sinucidere.

A recunoscut că, după mai multe fertilizări in vitro şi o pierdere de sarcină, faptul că a reuşit să aducă pe lume un copil n-a făcut decât să-i agraveze depresia. Shields a mărturisit că nici măcar nu se putea uita bebeluş pentru că era convinsă că acestuia i-ar fi mai bine fără ea. „Abia rezistam să nu intru cu maşina într-un zid şi faptul că fiica mea era pe bancheta din spate mă scotea din minţi, pentru că aveam senzaţia că‑mi strică toate planurile de sinucidere", declara la acea vreme Brooke Shields.

image

Bryce Dallas Howard a suferit de depresie severă după ce a născut



Problema actriţei s-a dovedit a fi un dezechilibru hormonal în urma căruia şi-a revenit cu ajutorul unei medicaţii corespunzătoare.
Shields consideră că problema dereglării ei are şi o cauză genetică, mama ei fiind o alcoolică declarată.

Actriţa a scris cartea „Călătoria mea prin depresia postnatală", în speranţa că le va ajuta pe tinerele mame care nu ştiu cum să procedeze când au astfel de depresii. 

"Abia rezistam să nu intru cu maşina într-un zid şi faptul că fiica mea era pe bancheta din spate, mă scotea din minţi pentru că aveam senzaţia că-mi strică toate planurile de sinucidere."
Brooke Shields
actriţă

image
Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite