Vedete care nu-şi plătesc impozitele

Deşi câştigă mult mai mult decât muritorii de rând, celebrităţi ca Naomi Campbell, Nicolas Cage şi Sylvester Stallone merită „titlul“ de staruri rău-platnice. De la 17.000 de dolari, pentru Lindsay Lohan, la 18 milioane pentru Nicolas Cage, datoriile vedetelor stau sub semnul nepăsării faţă de legi şi de reguli.

Ştiri pe aceeaşi temă

În urmă cu trei zile, Fiscul american a cerut punerea sub sechestru a bunurilor top modelului britanic Naomi Campbell (40 de ani), pentru că aceasta nu a plătit taxe în valoare de 63.487 de dolari, potrivit femalefirst.co.uk.

Mai citeşte şi:

Robert Pattinson, cel mai sexy „vampir“

În condiţiile în care are un iubit rus miliardar, o carieră încă înfloritoare şi posibilitatea angajării unui contabil care să facă totul pentru ea, Campbell nu are nicio scuză pentru omisiunea sa. Iar datoria ei nu este nici pe departe cea mai mare, faţă de vedete aflate în pragul falimentului, precum Nicolas Cage şi comicul Chris Tucker.

În ultima vreme, celebrităţile, mai ales cele americane, au devenit din ce în ce mai indolente, uituce sau chiar zgârcite. Asta în ciuda salariilor extravagante şi a procentelor pe care le încasează din vânzarea de bilete la filmele sau concertele lor. Şi mai ales în ciuda tuturor lucrurilor gratuite pe care le primesc, chiar dacă şi le permit, inclusiv rochii de gală ale celor mai importante case de modă, bijuterii, ceasuri şi multe altele.

Nicolas Cage, până la gât în datorii

Wesley Snipes a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru evaziune fiscală (cu datorii de peste 15 milioane de dolari) şi a fost prins pe când încerca să evadeze din Statele Unite.

Nicolas Cage are cele mai mari probleme dintre toţi. Potrivit revistei „People", actorul are datorii de 13,33 milioane de dolari, contravaloarea taxelor neplătite pe anii 2007 şi 2008. Mai nou, în mai anul acesta, actorul premiat cu Oscar a aflat că şi statul California îi cere penalizări în valoare de 3,8 milioane de dolari, plus dobândă.

Cage a fost nevoit să vândă unul dintre castelele pe care le deţine şi alte două proprietăţi imobiliare, pentru a acoperi o parte din datorii.
Starul american şi-a caracterizat propria situaţie financiară drept catastrofală.

„De-a lungul carierei mele am plătit cel puţin 70 de milioane de dolari Fiscului, şi, din păcate, din cauza unei situaţii legale, mai datorez 14 milioane de dolari", declara cu ceva timp în urmă actorul. „Cu toate acestea, am un nou manager al afacerilor mele şi sunt mulţumit să spun că am plătit tot ce datoram pe 2009, iar datoria mea va fi lichidată în curând", a adăugat el.

Bunul prieten al lui Cage, Johnny Depp, i-a promis acestuia că-l va ajuta să-şi rezolve situaţia. Iar Nicolas face în medie cinci filme pe an, majoritatea de duzină, pentru a acoperi cât mai mult din datorii. 

Scorsese nu şi-a plătit contabilii

Nicolas Cage, un star cu datorii la Fisc   Foto: Epa

Comicul Chris Tucker, protagonist al seriei de filme „Ora de vârf", nu este nici el departe de Cage. Tucker trebuie să plătească Fiscului american 11,5 milioane de dolari. Datoriile la stat provin din perioada 2001 - 2006.

Deşi a făcut, în doar trei zile, 42 de milioane de dolari la box-office cu filmul „Eroi de sacrificiu", regizorul, scenaristul şi actorul Sylvester Stallone are de plătit două milioane de dolari companiei braziliene O2, specializată în prestări de servicii. Realizat cu un buget de 62 de milioane de dolari „Eroi de sacrificiu" este cel mai scump film produs vreodată în Brazilia. Reprezentanţii companiei O2 încearcă să recupereze banii încă din mai 2009, dar Stallone şi asociaţii lui nu mai răspund la telefon.

Dacă unele dintre celebrităţi au fost păcălite de contabilii care trebuiau să le plătească impozitele, altele nu au achitat nota de plată persoanelor cărora le-au solicitat servicii de contabilitate. Este şi cazul regizorului Martin Scorsese, dat în judecată luna trecută de firma de contabilitate Starr Investment Advisors, pentru suma de 600.000 de dolari.

Dar liderul firmei, Kenneth Starr, este în prezent în închisoare pentru că şi-a înşelat câţiva clienţi celebri, inclusiv pe Scorsese, Uma Thurman şi Al Pacino. Tocmai de aceea regizorul premiat cu Oscar pentru „Cârtiţa" nu şi-a plătit procentul din venituri datorat firmei.

Zgârcenie de vedetă

Există şi o categorie de celebrităţi, actori sau cântăreţi, care nu se deranjează să-şi plătească cumpărăturile. Astfel, singura soluţie a oamenilor de afaceri păgubiţi este acţiunea în instanţă. Bruce Willis a fost dat în judecată de proprietarul unui magazin care l-a acuzat că a returnat un covor de 28.000 de dolari, pătat cu vin. Lindsay Lohan a cumpărat haine, bjiuterii şi accesorii de 17.000 de dolari, dar a uitat să le mai şi plătească.

Jay-Z, cel mai bogat rapper în ultimul an, potrivit unui clasament Forbes, datorează, din 2009, 130.000 de dolari unei companii aeriene. Mariah Carey şi-a „păcălit" medicul veterinar, plătindu-i doar 8.000 de dolari dintr-un unorariu de 38.000.

"De-a lungul carierei mele am plătit impozite de cel puţin 70 de milioane de dolari. Deşi situaţia mea financiară e catastrofală, sper să rezolv totul în curând."
Nicolas Cage
actor

Topul datoriilor de vedetă

-Nicolas Cage     18 milioane de dolari
-Wesley Snipes     15 milioane de dolari
-Chris Tucker    11,5 milioane de dolari
-Sylvester Stallone     2 milioane de dolari
-Martin Scorsese    600.000 de dolari
-Jay-Z    130.000 de dolari
-Naomi Campbell     63.000 de dolari
-Mariah Carey     30.000 de dolari
-Bruce Willis    28.000 de dolari
-Lindsay Lohan     17.000 de dolari

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările