Un nou documentar arată că prinţesa Diana şi-ar fi dorit să se mute în Pakistan, pentru a fi alături de „dragostea vieţii ei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Mario Testino
Foto: Mario Testino

Documentarul „Diana: Her Last Summer”, difuzat de postul de televiziune britanic Channel 5, prezintă noi detalii despre ultima vară a prinţesei şi dragostea ei pentru chirurgul Hasnat Khan.

Jurnalista Eve Pollard, care acoperea familia regală la acea vreme, a vorbit cu realizatorii documentarului şi spune că prinţesa Diana voia să se mute la un moment dat în Pakistan pentru a fi alături de cel pe care l-ar fi considerat „dragostea vieţii sale”, chirurgul cardiolog Hasnat Khan.

Diana ar fi vorbit despre acest lucru cu Jemima Goldsmith, o altă fostă jurnalistă, actualmente producătoare de film, care a fost căsătorită cu o legendă a cricket-ului din Pakistan, Imran Khan, între 1995 şi 2004, şi care a trăit în Lahore în acea perioadă.

„Ideea conform căreia prinţesa Ţării Galilor ar urma să se căsătorească şi să trăiască cu un doctor pakistanez ne-a luat prin surprindere” spune Pollard, citată de DailyMail, adăugând că Diana ”avea conversaţii lungi cu Jemima Khan , întrebându-se dacă poate să facă asta” (n.r. să se mute în Pakistan).

Diana a zburat alături de Jemima în 1997 în Lahore, acolo întâlnindu-i în secret pe părinţii lui Hasnat. Prinţesa a adus însă cu ea o atenţie mare din parte publicului, nedorită de chirurg, care îşi dorea să rămână o persoană privată.

A lăsat papparazzi să o fotografieze pentru a fi văzută cu altcineva de către Hasnat

Hasnat era gata să facă orice pentru ca relaţia sa cu Diana să nu devină publică, doar apropiaţii celor doi cunoscând povestea de dragoste dintre ei. De altfel, Paul Burrell, majorodomul prinţesei, spune că îl aducea pe Hasnat în portbagajul unei maşini la Palatul Kensington, pentru a se vedea cu Diana.

Cei doi s-au despărţit ulterior tocmai din cauza faptului că relaţia lor ajunsese să fie cunoscută de întreaga lume. După acest moment, Diana a mers la St. Tropez alături de deţinătorul magazinului Harrods, Mohammed Al-Fayed, şi fiul său Dodi, cel alături de care prinţesa avea să înceteze din viaţă câteva luni mai târziu.

Chiar şi atunci, Diana s-ar fi gândit la Hasnat, Burrell spunând că a lăsat o mulţime de paparazzi să o fotografieze cu Dodi în speranţa că pakistanezul o va vedea. ”Hasnat era furios că Diana ar alege pe cineva ca Dodi, un playboy multimilionar, ştia că aceea nu era Diana pe care el o cunoscuse”, concluzionează Burrell.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite