Un cântăreţ britanic, amendat cu 5.000 de euro pentru consum de cocaină. A stat două zile în arest la Paris

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreţul britanic Pete Doherty (40 de ani),  membru al trupei The Libertines, a fost amendat cu 5.000 de euro pentru consum de cocaină, după ce a stat două zile în arest la Paris.

Pete Doherty a fost pus în libertate sâmbătă, 9 noiembrie, după ce a petrecut două zile într-un arest din Paris din cauza utilizării de stupefiante, scrie AFP.

Artistul britanic a fost eliberat ca urmare a solicitării procurorilor ca în locul pedepsei cu închisoarea, să plătească o amendă de 5.000 de euro.

Doherty a fost arestat în noaptea de joi spre vineri la scurt timp după ce în posesia lui au fost găsite două plicuri cu cocaină, unul dintre ele parţial consumat.

Cântăreţul a făcut obiectul „unei ordonanţe penale (o procedură judiciară simplificată - n.r.) pentru consum de stupefiante cu obligaţia de a plăti o amendă de câte 50 de euro timp de 100 de zile“, a precizat sâmbătă parchetul din Paris.

Această sentinţă, care se poate transforma în pedeapsă cu închisoare dacă amenda nu este plătită, trebuie să fie aprobată de judecătorul unui tribunal din Paris.

Potrivit lui Arash Derambarsh, avocatul artistului, Pete Doherty care se află la începutul unui lung turneu în Europa şi în special în Marea Britanie, „a promis că va fi însoţit tot timpul de un specialist în dependenţe şi de un medic, care să-l ajute să nu utilizeze din nou“.

image

Pete Doherty FOTO Facebook

La momentul arestării, Pete Doherty era în stare de ebrietate şi s-a opus reţinerii, potrivit unor surse din poliţie. În momentul reţinerii sale de către forţele de ordine, a încercat să se debaraseze de cele două pliculeţe pe care le deţinea. 

Avocatul cântăreţului a declarat pentru AFP că „arestarea a fost în forţă şi disproporţionată“, subliniind că artistul avea un singur gram de cocaină asupra sa.

„Nu este un delincvent, urmează un tratament de dezintoxicare în Franţa şi în Marea Britanie şi doreşte să se concentreze pe viitorul carierei sale artistice“, a adăugat avocatul.

Pete Doherty, cunoscut pentru relaţia sa din trecut cu fotomodelul britanic Kate Moss, s-a aflat deseori în atenţia presei pentru excesele legate de consumul de droguri.

În iulie 2012, a fost exclus dintr-un centru de lux pentru dezintoxicare din Thailanda întrucât nu făcuse dovada dorinţei sale de a renunţa la dependenţa de heroină, notează Agerpres. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite