Tudor Gheorghe, „trubadurul de la curţile dorului, demn, exuberant şi tulburător“, împlineşte 71 de ani
0
Cântăreţul, compozitorul şi actorul Tudor Gheorghe împlineşte pe 1 august 71 de ani, dintre care 51 şi i-a petrecut pe scenă.
Născut pe 1 august 1945 în comuna Podari, judeţul Dolj, dintr-o familie de ţărani, Tudor Gheorghe a primit o mulţime de daruri alese: o alură zveltă, asemănătoare cu cea a eroilor de baladă, o privire dreaptă, un simţ acut al melodiei şi darul măsurii. Еste inima acestui pământ troienit de toate lacrimile lumii, aşa cum spunea Ioan Alexandru.
Tudor Gheorghe: „Am avut marea şansă de a mă naşte într-o perioadă în care satul românesc era chiar sat!“
„Am avut marea şansă de a mă naşte într-o perioadă în care satul românesc era chiar sat! Podariul nu devenise încă o suburbie jenantă a oraşului Craiova. Era chiar sat şi, ca în toate satele dimprejurul Craiovei, erau şi acolo lăptăresele, oho! Şi acum le văd! Ele asigurau cu lapte toată Craiova, erau femei gospodare. Spre exemplu, la mine în sat nu există cusături în culori pe cămăşile bărbaţilor. Numai alb pe alb! Eu m-am gândit că astea, obsedate de lapte, stând mereu cu ochii în şişcane acolo, au vrut să rămână tot în zona asta a albului frumos. De altfel, nu mai găseşti în ţară aşa ceva. Doar pe undeva prin Lăpuş mai există o zonă în care bărbaţii se îmbracă în alb cu alb, atât. În rest, în toată ţara, hainele sunt colorate“, îşi amintea, în 2011, maestrul pentru ziarul „Adevărul“.
Tudor Gheorghe: „Închisoarea tatei m-a întărit şi pe mine, deşi pare ciudat“
Tudor Gheorghe nu a avut o adolescenţă uşoară, tatăl, cântăreţ la biserică, a fost arestat ca legionar şi deţinut politic la Aiud. Nici Tudor Gheroghe nu a fost ferit şi a întâmpinat numeroase oprelişti din partea regimului comunist, fiindu-i interzis să concerteze un deceniu, până la Revoluţie.
Despre perioada dificilă în care tătăl i-a fost condamnat, artistul declara în 2013 la Digi 24: „Din cauza credinţei, tata a fost condamnat la închisoare vreo 22 de ani, de unde a ieşit mai credincios, după aproape şapte ani. Închisoarea tatei m-a întărit şi pe mine, deşi pare ciudat. Am rămas la intrarea în adolescenţă fără tată, aruncat pe drumuri într-un fel. Şi atunci trebuie să înveţi să supravieţuieşti. Nu fizic, pentru că la vârsta aia nu se punea problema. Trăiau copiii săraci, fără doar şi poate. Fiind la ţară, ne urcam în pom primăvara, odată cu corcoduşele sau cireşele şi coboram toamna cu nucile şi cu gutuile. Nu era o problemă să te hrăneşti. Problema spirituală era cea mai gravă. Pentru că puteai să te pierzi altfel, dacă nu aveai o încredere, dacă nu credeai în ceva, intrai într-o stare pe care azi o numim depresivă. Te blegeai, aşa ziceau ai mei.“ Ilie Tudor a murit în martie 2015, la vârsta de 92 de ani, însă povestea lui o puteţi afla citind acest interviu.
Tudor Gheorghe: „Puritatea copilului de la ţară a fost înlocuită cu descoperirea civilizaţiei“
Tudor Gheorghe a urmat cursurile liceului Nicolae Bălcescu din Craiova, rupându-se astfel de satul copilăriei, şi a absolvit, în anul 1966, Institutul de Teatru din Bucureşti, clasa de actorie.
Despre tranziţia de la viaţa la ţară la cea de oraş, Tudor Gheorghe povestea: „A fost o diferenţă esenţială. Prima dată când am ajuns în Craiova, deci la oraş, aveam vreo 4-5 ani. Ne duceau în faţa parcului Romanescu, de Paşte. Era un bâlci pe care-l ţin şi acum minte; venea unul c-o tiribombă, erau circari, alviţă, de toate. Acolo am luat prima dată contact cu oraşul. Era fascinant! Se învârteau alea... era o lume... Apoi, a fost prima lecţie de culturalizare când ne-au dus cu căruţele din Podari la un spectacol de teatru. Am văzut «Sânziana şi Pepelea». Şi cred că atunci s-a întâmplat ceva în mintea copilului, ceva care avea să rămână până mai târziu - obsesia asta a teatrului. (...) Golul l-am umplut cu aplecarea către poezie, către cultură, către carte. S-a înlocuit puritatea copilului de la ţară cu descoperirea civilizaţiei. În gaşca de prieteni, în lumea care mă înconjura, în spectacolele pe care le vedeam, în relaţie cu profesorii, atunci s-a construit personajul Tudor Gheorghe. Aşa a apărut omul Tudor Gheorghe.“
Tot în 1966 a fost angajat la Teatrul Naţional din Craiova, devenind, la 21 de ani, unul dintre cei mai tineri actori din ţară. După rolurile jucate în studenţie, a debutat pe scena Naţionalului craiovean în rolul Paznicul tânăr din „Cocoşul negru“, de Victor Eftimiu.
Până la adevărata afirmare, ce a urmat peste câţiva ani, a continuat să joace roluri de comedie sau dramă alături de mari actori craioveni ai timpului, în piese ca „Visul unei nopţi de iarnă“ de Tudor Muşatescu, „D-ale carnavalului“ de I. L. Caragiale şi „Doamna nevăzută“ de Pedro Calderón de la Barca.
Primul recital marca Tudor Gheorghe
În 1969, a ieşit la rampă cu primul său recital, „Menestrel la curţile dorului“, cu poezii de Lucian Blaga, Tudor Arghezi şi Ion Barbu. După alţi doi ani de studii făcute la Institutul de folclor din Bucureşti a urmat al doilea recital - „Şapte balade“. În anul 1979, spectacolul „Pe-un franc poet“, pe versuri de Ion Luca Caragiale, a fost oprit imediat după premieră.
În 1992, Tudor Gheorghe susţinea primul spectacol după Revoluţie - „Cântece cu gura închisă“. Din 1999 a început seria de spectacole „Anotimpurile poeziei româneşti“ în colaborare cu dirijorul Marius Leonard Hristescu. În 2006, Tudor Gheorghe a susţinut la Sala Palatului o serie maraton de concerte, intitulată „Săptămâna risipitorului de frumuseţi“. În acelaşi an, artistul a prezentat în premieră spectacolul „Calvarul unei inime pribegi“, început cu cântece din anii 1930, cântate de artişti precum Cristian Vasile şi Jean Moscopol.
„La margine de imperii“ este alt spectacol al lui Tudor Gheorghe, desfăşurat în 2008. Spectacolul este dedicat singurei regiuni din această ţară care a fost sub mai multe imperii. Muzica este mai puţin cunoscută, culeasă şi prelucrată dintr-o carte apărută doar în limba germană.
În cei peste 50 de ani de carieră, Tudor Gheorghe a reuşit să devină proprietarul celor patru anotimpuri: „Am devenit mai bogat, în sensul că mi-am permis să dăruiesc mai mult din prea plinul pe care mi l-a dat Dumnezeu. Beneficiarii sunt cei care vin la spectacolele mele.“
Tudor Gheorghe este neobosit, iar „cântarea lui este o victorie împotriva morţii şi a renunţării“
Astăzi, Tudor Gheorghe îşi continuă cariera începută în 1966, iar pe 26 octombrie, Tudor Gheorghe va aduce „Toamna Simfonic“ la Sala Palatului. Este un concert aniversar, de la care nu vor lipsi Orchestra Naţională Radio şi Corul Naţional de Cameră Мadrigal - Marin Constantin, uniţi sub bagheta dirijorului şi orchestratorului Marius Hristescu. Pe lângă acest spectacol aparte, trubadurul pregăteşte o noua surpriză. Lui Tudor Gheorghe îi place să spună că este un trăitor pe drumul patrieişi va porni din nou într-un turneu prin ţară, fiind deja stabilite şase oraşe.
„Toamna Simfonic“ s-a construit după studii îndelungate, după ce Tudor Gheorghe a citit numeroasele poezii româneşti, realizând mai apoi o selecţie inedită. „Construcţia spectacolului este dificilă. Nu găseşti trei poeme, le pui pe muzică şi gata concertul! Eu, ca să fac un spectacol care cuprinde 20 de poeme, trebuie să găsesc minimum 50, din care încep să tai. Şi acesta este cel mai dureros lucru, dar aşa se construieşte“, mărturiseşte artistul.
Cum arata toamna copilăriei lui Tudor Gheorghe? „Toamna copilăriei mele înseamnă culesul porumbului, serile în care depănuşam şi apoi ne jucam de-a valma printre ştiuleţi. Satul meu, Podari, fiind aşezat pe dealuri, nu există o gospodărie fără să aibă vie. Era o bucurie foarte mare să plecăm în căutarea strugurilor uitaţi de culegători prin vii. Toate acestea mi-au marcat copilăria, la modul pozitiv. Partea neplăcută a toamnei copilăriei mele este drumul către şcoală prin noroaie, ploile lungi şi plictisitoare, când nu aveam ce să facem. Nu erau aparate de radio sau televizoare, aveam doar cărţi să citim“, a povestit Tudor Gheorghe.
„Trubadurul de la curţile dorului, demn, exuberant şi tulburător, are magia sa. Emană sensibilitate, detaşare şi adevăruri. S-a preocupat dintotdeauna de limpezimea problemelor, amuzându-se serios de stupiditatea pe care o poate declanşa parada de virtute. Nu s-a risipit niciodată, preţuind timpul său care este, de fapt, timpul creaţiei şi al dăruirii. A făcut de câteva ori ocolul ţării şi al lumii de dincolo de Ocean, ca mesager al poeziei şi al cântecului românesc, fiind trimis de conştiinţa sa şi cu banii adunaţi din munca şi talentul său. Este un tată iubitor, bunic şi soţ. A fost şi un copil grijuliu cu părinţii săi. Să ne trăieşti om frumos şi să ne exişti mereu, vino spre noi mereu, alină-ne! Sufletul ni se zbate îndurerat şi fericit când ne cântă Tudor Gheorghe... Cântarea dumitale este o victorie împotriva morţii şi a renunţării.“ Aceasta este urarea lui Nichita Stănescu, la fel de actuală.
Se încarcă comentariile...
