Tudor Chirilă, unul dintre cele mai dure texte despre politicieni şi referendum: „Asediul infractorilor asupra a ceea ce a mai rămas din România“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudor Chirilă a vorbit despre referendumul privind familia tradiţională FOTO Facebook
Tudor Chirilă a vorbit despre referendumul privind familia tradiţională FOTO Facebook

Tudor Chirilă (44 de ani) este de părere că referendumul pe tema redefinirii familiei în Constituţie este o aberaţie juridică, care are rolul „de a distrage atenţia publică de la asediul infractorilor asupra a ceea ce a mai rămas din România“. Mai mult, artistul enumeră o serie de avantaje pe care referendumul le aduce coaliţiei de guvernare şi o critică în termeni duri pe Viorica Dăncilă.

Actorul şi cântăreţul Tudor Chirilă, unul dintre cei mai vocali artişti când vine vorba de evenimentele de pe scena politică, a vorbit despre referendumul pe tema familiei tradiţionale, ce va avea loc în zilele de 6 şi 7 octombrie. 

Cântăreţul s-a poziţionat astfel împotriva referendumului, mărturisind că nu va merge la vot. În plus, artistul e de părere că referendumul este „o aberaţie juridică, care declanşează un fenomen de ipocrizie socială fără precedent“.

„Deocamdată nu mă interesează să dezvolt pledoaria contra absurdităţii acestui demers, ci să observ câteva lucruri strategice“, a scris Chirilă pe blogul personal

Mai mult, actorul e de părere că scopul acestui referendum atât de controversat este acela de a distrage atenţia publică „de la asediul infractorilor asupra a ceea ce a mai rămas din România“, priorităţile guvernării coaliţiei PSD-ALDE fiind cu totul altele:   

„Fumul ridicat de petarda numită «redefinirea familiei» funcţionează perfect. Evenimentul este trending pe toate reţelele sociale, deci cortina a coborât. În spatele ei s-au mutat adevăratele priorităţi ale guvernării PSD-ALDE. Prioritatea numărul unu este evitarea condamnărilor pentru dosarele de corupţie, fuga de puşcărie şi pregătirea deturnării constante a banilor publici fără frica de judecată. Pentru asta trebuie blocat sistemul judiciar (vezi pensionarea magistraţilor) şi continuarea în regim de urgenţă a modificărilor la Codul Penal, legile răspunderii magistraţilor.

Dacă ne amintim bine, acum vreo două săptămâni locul întâi pe agenda publică era ocupat de jandarmeriada din 10 august. Chiar şi atunci PSD-ul era preocupat la vedere de încetinirea şi discreditarea anchetei parchetului militar, procurorul prezent la intervenţia jandarmeriei a fost brusc anchetat pentru nişte declaraţii mai vechi, apoi, ca într-o apocalipsă a absurdităţii, jandarmeria face plângere penală la DIICOT alimentând ideea loviturii de stat, răspândită de liderii PSD. Pe scurt, după ce îţi gazezi şi loveşti propriul popor faci plângere penală împotriva lui. Un asemenea gest de trădare a propriilor cetăţeni ar fi trebui să fie de ajuns să scoată în stradă de două ori mai mulţi oameni decât în 10 august, dar indignarea poate că nu a fost destul de mare cât să şteragă umilinţa publică de la mitingul Diasporei. Sau, dimpotrivă, ar fi trebuit să fie declanşator. Totuşi, ce poate fi mai util decât un referendum controversat ca oamenii să uite că sunt conduşi de o gaşcă de infractori care folosesc bătăuşi plătiţi din bani publici ca să-i pună cu botul pe labe?“, a scris Chirilă. 

Artistul dă mai multe exemple, amintind de incompetenţa premierului Viorica Dăncilă, dar şi de ordonanţa de urgenţă privind amnistia şi graţierea pe care o pregătesc liderii PSD: 

„Vrei ca lumea să nu se mai indigneze că în fruntea Guvernului este o păpuşă incultă şi incompententă mânuită de un lider de partid cu dosare penale şi care nu e în stare să justifice o avere uriaşă (după standardele celor mai mulţi dintre votanţii lui) dobândită într-unul din cele mai sărace judeţe din România? Declanşezi un referendum. 

Vrei ca lumea să treacă cu vederea că pregăteşti o ordonanţă de urgenţă privind amnistia şi graţierea al cărei unic scop e să te scape de puşcărie? Declanşezi un referendum care să polarizeze societatea. Mai ales când ştii că o ordonanţă mult mai puţin periculoasă a scos în stradă sute de mii de români. 

Vrei ca poporul să nu mai observe că eşti incapabil să guvernezi şi nu poţi să începi nici măcar o reformă coerentă fie că e vorba de sănătate, educaţie, infrastructură, administraţie publică? Declanşezi un referendum. 

Vrei ca poporul să nu realizeze că măririle de salariu sunt praf în ochi pentru că inflaţia începe să se simtă, iar puterea de cumpărare scade? Declanşezi un referendum“, adaugă Chirilă.  

„Scindarea acestui segment social în care oamenii se poziţionează diferit vis-a-vis de tema referendumului este adevărata reuşită a mafiei politice care a paralizat România“ 

Artistul e de părere că cel mai important rezultat al referendumului obţinut ad-hoc de PSD este că reuşeşte să spargă opoziţia civică de care s-a ciocnit în ultimii ani: „Asta este adevărata lovitură de maestru. Până la discuţia despre referendum, exista o pătură socială unită de visul unei Românii fără corupţie, fără penali, o Românie în care meritocraţia să prevaleze, o Românie în care respectul faţă de lege, responsabilitatea funcţionarilor publici şi statul de drept să  nu fie doar cuvinte mari, ci valori asumate. Pentru asta s-a ieşit în stradă mai bine de un an de zile, pentru că un segment social important a înţeles că în marea ei majoritate, clasa politică din România nu poate şi nu vrea să participe la visul lui. Scindarea acestui segment social în care oamenii se poziţionează diferit vis-a-vis de tema referendumului este adevărata reuşită a mafiei politice care a paralizat România“. 

Chirilă subliniază că în Anul Centenarului, România este mai împărţită decât oricând, iar politicienii profită de populaţia săracă şi needucată în mentalul căreia inseminează teme false menite să declanşeze frica şi să creeze duşmani imaginari care îi vor deposeda şi de precara bunăstare pe care o mai au. Concomitent cu divizarea celor care înţeleg dezastrul guvernării şi strategia mafiotă de acaparare a României. 

„Dacă te uiţi din perspectiva lor, referendumul poate fi privit ca unul al unităţii românilor împotriva pericolului homosexual, de natură să ne stârpească pe viitor ca naţie. Scriu rândurile astea şi îmi vine să râd. Numai redefinirea familiei în Constituţie poate salva integritatea României şi probabil tot ea îi va aduce acasă pe cele peste cinci milioane de români alungaţi din ţară de cine altcineva decât de homosexuali, nu? Trebuie să recunoaştem că le-a ieşit pentru moment“, a scris Tudor. 

Artistul subliniază faptul că nu va merge la vot tocmai pentru că, având experienţă în actorie, înţelege că „adevăratele priorităţi ale regizorilor ieftini care conduc spectacolul României sunt contra intereselor acestei ţări şi ale cetăţenilor ei“.  „Nu mă duc la referendum pentru că nu sunt orb şi văd destul cât să nu vreau să girez o imensă manipulare“, a concluzionat Chirilă. 

În plus, în mediul online a apărut o campanie de boicotare a referendumului din 6 şi 7 octombrie, „Iubirea nu se votează“, susţinută de mai multe vedete, printre care Andreea Bălan, Maurice Munteanu, Vladimir Drăghia şi Emil Rengle. 

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite