Tricoul lui Lăcătuş pentru Miţă de la Bere Gratis

Tricoul lui Lăcătuş pentru Miţă de la Bere Gratis

Mihai Georgescu, în studioul Europa FM

Mihai Georgescu, solistul trupei bere Gratis, a primit, în emisiunea „Europa ­Express“, realizată de George Zafiu la Europa FM, un tricou cu numărul 7, purtat de Lăcătuş la Steaua.

Ştiri pe aceeaşi temă

 „Deşi gusturile noastre în fotbal sunt diferite, căci eu sunt rapidist şi el stelist, prietenia care ne leagă şi aprecierea pentru muzica pe care o creează împreună cu colegii lui au făcut să-i ofer ca amintire un tricou al Stelei pe care am imprimat numele lui şi numărul 7, purtat de Marius Lăcătuş. Toată lumea ştie că Mihai are o relaţie aparte cu acest jucător din Generaţia de Aur", a explicat DJ-ul Europa FM. Formaţia s-a aflat ieri în studioul Europa FM, unde a susţinut un concert live cu cele mai îndrăgite piese lansate de-a lungul timpului. Timp de o oră, Miţă, Robert Anghelescu, Marian Săracu, Marius Bob şi Radu Vaştag  au bucurat fanii cu melodii ca „Străzi albastre", „Vino mai aproape", „Ce n-a văzut Parisul", „La tine aş vrea să vin", „Pas în doi". Membrii trupei Bere Gratis au cântat şi piesa nouă „Stai pe acelaşi drum", lansată săptămâna trecută la Europa FM.

„Toate piesele pe care ­le-am cântat astăzi vor fi incluse pe albumul «O colecţie» pe care îl vom lansa în luna decembrie. Am ales pentru acest disc cele mai cunoscute cântece ale noastre, însă şi unele mai puţin cunoscute, dar apreciate de fani. Este un album de balade printre care se vor regăsi şi melodii ca «Iertat», «Nimeni nu mă poate opri», «În braţe» şi câteva piese nou-nouţe", a declarat Miţă. 

citeste totul despre: