Traseul alaiului de la nunta regală dintre prinţul William şi Kate Middleton

0
Publicat:
Ultima actualizare:

29 iulie 1981 a fost o zi memorabila pentru londonezi. Atunci, mii de oameni au participat la marele eveniment din Regatul britanic: căsătoria Prinţului Charles cu Prinţesa Diana. Curioaşii au venit cu câteva zile înainte de această dată, dormind sub cerul liber, pentru a-i vedea pe cei doi.

Istoria se va repeta pe 29 aprilie, când va avea loc unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale anului: nunta Prinţului William cu Kate Middleton. Pe lângă cei 50 de membri ai familiei regale, au fost trimise invitaţii la 40 de reprezentanţi ai familiilor regale străine, Parlamentului şi Corpului diplomatic britanic, precum şi la 30 de oficiali din Armata Britanică. La eveniment vor participa şi prieteni ai cuplului, vedete, politicieni, dar şi persoane rămase fără adăpost, soldaţi răniţi în Afganistan şi Irak. În total, aproape 2.000 de persoane sunt aşteptate să ia parte la eveniment. 

CBS News a realizat traseul alaiului de nuntă, ce va cuprinde principalele atracţii ale Londrei.  

1. La Palatul Buckingham, reşedinţa oficială din Londra a monarhiei britanice încă din 1837, va fi organizată recepţia in cinstea mirilor. Acesta are 775 de camere, 52 dormitoare, 92 de birouri şi 78 de băi. Este, de asemenea sediul monarhiei administrative.

image

2. Construită între 1825 şi 1827, Clarence House este reşedinţa oficială a prinţului Charles, a ducesei de Cornwall şi a prinţilor William şi Harry. Este ataşată la Palatul Sf. James cu care împarte grădina palatului.

image



3. The Mall, celebra arteră londoneză dintre Palatul Buckingham şi Trafalgar Square, va fi ruta principală pe care va merge alaiul de nuntă. Drumul are culoarea roşie, dând impresia unui covor roşu. Bulevardul a fost contruit cu scopul unui traseu ceremonial la începutul secolului XX, iar duminica, în zilele de sărbătoare şi când au loc ceremonii este închis.

image
image

4. Parada Gărzilor Călare din Parcul St. James.

5. Finalizat în 2005 şi dedicat de către Regină, monumentul onorează rolul femeilor în în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Situat în Whitehall, monumentul înfăţişează 17 seturi de îmbrăcăminte şi uniforme ce reprezintă diferitele locuri de muncă prestate de femei în timpul războiului.

6. Downing Street reprezintă o zonă exclusivistă a reşedinţelor miniştrilor britanici. Este o distanţă scurtă între Casa Parlamentului şi Palatul Buckingham, iar alaiul de nuntă va trece pe aici.


7. Ministerul britanic de Externe este responsabil de promovarea intereselor britanice. Proiectată de arhitectul George Gilbert Scott, clădirea a fost construită între 1861 şi 1868 şi a găzduit ceremoniilinternaţionale importante, inclusiv semnarea tratatelor de la Locarno, în 1925.

8. The Cenotaph a fost proiectat iniţial pentru a comemora victimele Primului Război Mondial, iar ulterior a fost dedicat tuturor militarilor britanici care şi-au pierdut viaţa.

image
image
image
image
image

9.Her Majesty's Treasury este Ministerul Economiei şi Finanţelor al Marii Britanii, clădire finalizată în 1917.


10. Palatul Westminster, cunoscut şi sub numele de Casa Parlamentului, este locul de întâlnire al celor două Camere ale Parlamentului Marii Britanii: Camera Lorzilor şi Camera Comunelor. El este flancat de două turnuri înalte de aproximativ o sută de metri, Victoria Tower şi celebrul turn cu ceas, Big Ben.

image



11. Abatia Westminster este biserica unde va fi oficiată ceremonia religioasă. În acest loc a avut loc încoronarea încă din 1066, la fel şi slijba de înmormântare a unor monarhi. Conform anunţului făcut de preoţii de la Abatia Westminster, Dean de Westminster va conduce ceremonia, arhiepiscopul de Cantebury, Rowan Williams, va căsători cuplul, iar Episcopul Londrei, Richard Chartres, va ţine predica. Aceştia au mai confirmat şi că nunta va începe la ora 11.00.

image
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite