Torturi de nedescris, la „fabrica de miss“: ce se ascunde în spatele zâmbetului perfect al fetelor de pe podiumurile concursurilor de frumuseţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Venezuela, ţara care deţine recordul de titluri câştigate la cele mai importante competiţii internaţionale de frumuseţe, există aşa-zisele „fabrici de frumuseţe“, în care tinerele, cu vârste curprinse între cinci şi 29 de ani, recurg la metode brutale pentru a atinge standardul de perfecţiune a unei adevărate Miss World, scrie „Daily Mail“ într-un amplu material.

Duminică, 14 decembrie, Rolene Strauss, care a reprezentat Africa de Sud, a fost desemnată Miss World 2014, învingând 124 de concurente. Tânără în vârstă de 22 de ani este studentă la medicină şi luptă pentru drepturile omului şi pentru o viaţă mai sănătoasă. Când a fost încoronată, în cadrul unei gale fastuoase desfăşurată în Londra, Strauss a arborat un zâmbet larg şi a dedicat victoria ţării sale, care aniversează 20 de ani de democraţie. O imagine frumoasă, chiar emoţionantă. 

Pentru a avea şansa de a fi protagonistele unui astfel de moment, tinerele din Venezuela recurg la măsuri şocante pentru a atinge standardele impuse – implanturi mamare, injecţii pentru mărirea feselor, corectarea nasului, transplanturi de păr, eliminarea unor bucăţi din intestine şi plasturi din plastic ataşaţi pe limbă –, dar cel mai şocant aspect este că intervenţiile sunt făcute inclusiv de copile de 15 ani, mai notează „Daily Mail“.

Anul acesta, reprezentanta Venezuelei nu a reuşit să treacă nici măcar de prima semifinală (cele mai frumoase 25 de concurente - n.red.), o adevărată dezamăgire dacă ţinem cont că Venezuela a avut mai multe câştigătoare ale celor mai importante competiţii internaţionale de frumuseţe decât oricare altă ţară: şase titluri Miss World, şapte Miss Univers, şase Miss International şi două Miss Earth. Acest „portofoliu“ impresionant este o sursă de mândrie naţională, dar suferinţa prin care trec tinerele şi sacrificiile financiare ale părinţilor sunt greu de imaginat. 

Totuşi, fetele nu sunt mânate doar de un vis, uşor de înţeles la o asemenea vârstă, ci, de multe ori, sunt îndrumate de părinţi, care văd succesul copiilor ca pe o cale de evadare din sărăcia cruntă în care trăiesc, multe dintre familiile concurentelor descurcându-se cu salariile minime de 50 de dolari pe lună. 

image

Rolene Strauss a fost desemnată Miss World 2014 FOTO AP 

Într-o ţară obsedată să câştige concursuri internaţionale de frumuseţe, precum Miss World şi Miss Univers, tinerele apelează la metode de-a dreptul şocante pentru a se conforma idealului unei astfel de competiţii. Sub atenta supraveghere a mamelor, fete de doar 12 ani sunt supuse unor intervenţii chirurgicale de corectare a posteriorului, a sânilor sau a nasului, într-o încercare disperată de a deveni „regine ale frumuseţii“ în Venezuela. Cele de 16 ani suferă intervenţii chirurgicale chiar mai drastice, punându-şi în pericol viaţa pentru a slăbi mult şi repede: îşi taie părţi din intestine pentru ca mâncarea să treacă prin corp fără a fi digerată, îşi cos pe limbă o plasă din plastic care le împiedică să mănânce alimente solide sau stau perioade foarte lungi cu mulaje montate în jurul taliei. Între timp, părinţii, capabili de orice pentru a-şi vedea fiicele încoronate, le injectează hormoni pentru a le accelerea creşterea în înălţime, chiar dacă micuţele au doar opt sau nouă ani, se arată în amplul reportaj realizat de reporterii „Daily Mail“.

Titlul de „regină a frumuseţii“, evadarea din sărăcie

În mod şocant, astfel de proceduri sunt încurajate în mod deschis de reprezentanţii „academiilor de frumuseţe“, astfel de şcoli fiind frecventate de sute de fete din Venezuela, unele având puţin peste cinci ani. De asemenea, mulţi părinţi, care privesc succesul copiilor ca pe o cale de evadare din sărăcie, fac tot ce se poate pentru a plăti taxa percepută de asemenea instituţii şi costurile intervenţiilor chirurgicale. De multe ori, însă, goana după perfecţiunea fizică sau mai degrabă aspectul de păpuşă Barbie pe care îl au multe dintre câştigătoarele Miss World se termină cu o dezamăgire amară şi uneori chiar într-un mod tragic, zeci de adolescente murind anual pe masa de operaţie. 

Maria Trinidad, membră a unei organizaţii care a demarat o amplă campanie ce are ca scop să le facă pe tinere să înţeleagă riscurile pe care şi le asumă, a explicat că încoronarea este visul oricărei fete din Venezuela. „Fiecare fată visează să fie Miss. Noi venezuelenele le vedem pe aceste persoane drept femeile perfecte. Atunci când trăieşti într-o ţară în care o femeie frumoasă are perspective de carieră mai mari decât o fată care munceşte mult şi este educată, eşti forţată să crezi că nu există nimic mai important decât frumuseţea“, a declarat, pentru „Daily Mail“, Trinidad.

Căutarea succesului a creat o profitabilă industrie a frumuseţii al cărei unic scop este să „fabrice“ cele mai frumoase femei din lume. Cu o săptămână înainte de marea finală al celui mai important concurs de frumuseţe, Miss World, jurnaliştii publicaţiei „Daily Mail“ au vizitat una dintre sutele de „academii de frumuseţe“ care s-au dezvoltat în America de Sud pentru a perfecţiona aspirantele la titlul de „regină a frumuseţii“. 

Poreclite „Fabricile de Miss“, şcolile învaţă fetele cum să păşească pe un podium, cum să meargă pe tocuri, bune maniere, dicţie şi le oferă consultanţă cu privire la atingerea standardului de perfecţiune – 90, 60, 90.

image

Mariana Jimenez a fost încoronată Miss Venezuela 2014 FOTO AP

Situată la primul etaj al unei clădiri din cartierul Sabana Grande din centrul oraşului Caracas, întâmplător (sau nu) un bulevard înţesat de cabiente de chirurgie plastică, Academia Belankazar are 600 de studente, cu vârste cuprinse între cinci şi 29 de ani. Printre fostele eleve este şi actuala Miss Venezuela, Mariana Jimenez, în vârstă de 23 de ani, care a petrecut un an în această instituţie înainte de a fi remarcată de către unul dintre „vânătorii“ de frumuseţe. Multe dintre cursante provin din periferiile sărăcăcioase ale oraşului Caracas sau chiar din zone rurale. Directorul de la Belankazar, Alexander Velasquez, a mărturisit că majoritatea fetelor are familii cu venituri mici sau medii, iar mulţi dintre părinţi au salariul minim de aproximativ 50 de dolari pe lună, mai notează „Daily Mail“.

Taxele unui astfel de curs sunt de 10 dolari pe lună, dar nu includ şi alte cheltuieli precum prezentările de modă, rochiile, cosmeticele, părinţii fiind nevoiţi să scoată din buzunar până la 25 de dolari – ceea ce pentru mulţi înseamnă jumătate din venitul pe o lună. „Multe dintre familii sunt foarte umile. Unele au două sau chiar câte trei fete în Academie. Ei îşi văd fiicele ca pe o şansă pentru ei de a trăi o viaţă mai bună. Să câştigi titlul Miss Venezuela este calea cea mai sigură pentru o fată săracă să aibă bani, faimă şi celebritate“, a explicat Velasquez.

Venezuela nu are cele mai frumoase femei din lume, dar le „fabrică“

Acesta spune că multe fete – deseori forţate de părinţi – recurg la măsuri extreme pentru a obţine aspectul care le-ar putea aduce râvnita coroană. „Am văzut atât de multe lucruri. Unele fete renunţă la şcoală şi se angajează în trei sau patru locuri diferite pentru a-şi putea plăti cursurile, cosmeticele şi intervenţiile chirurgicale. De multe ori îşi caută băieţi bogaţi care le pot sprijini financiar, iar atunci când aceştia nu le mai pot ajuta, îi părăsesc şi îşi găsesc alţii. Desigur, ele sunt foarte frumoase şi nu le este greu să convingă bărbaţii“, a explicat Velasquez. De asemenea, acesta a declarat că media de vârstă la care o fată îşi poate face implant mamar este de 16 ani: „Pentru a fi o regină a frumuseţii, sânii nu trebuie să fie nici prea mari şi nici prea plaţi. Deseori operaţiile au scopul doar de a schimba uşor forma sau dimensiunea. De asemenea, depinde de concursul în care fetele vor să se înscrie.“

Totodată, bărbatul a dezvăluit că măsurile la care recurg tinerele pentru a pierde în greutate sunt extrem de drastice şi dureroase, precizând că uneori fetele iau aceste decizii, alteori sunt alegerile părinţile, iar deseori ale ambelor părţi. „Părinţii întotdeauna îşi doresc ca progresul să fie unul rapid. De multe ori treaba mea este să-i conving să aibă răbdare, să aştepte o perioadă pentru a demarca procedurile chirurgicale pentru că la asemenea vârste nu este indicat.“ Poate cel mai tulburător aspect este că unii părinţi, fiind avertizaţi că fetele lor nu pot atinge înălţimea minimă impusă, au optat pentru tratamente hormonale. 

image

Totuşi, Velasquez consideră că astfel de „academii de frumuseţe“ promovează o imagine mai bună de sine şi ajută oamenii să aibă mai mare grijă de imaginea lor. „Nu cred că Venezuela are cele mai frumoase femei din lume, dar noi ştim cum să fabricăm frumuseţea, femei perfecte. Din acest motiv excelăm în toate competiţiile internaţionale de frumuseţe“, a recunoscut acesta.

Pentru cele mai multe dintre fete visul lor este să fie remarcate de organizatorii Quinta Miss Venezuela, o tabără în care sunt alese 60 de concurente din 500 care concurează pentru titlul naţional, iar pentru puţinele norocoase care ajung în vârf, recompensele sunt imense. Câştigătorii sunt catapultaţi din sărăcie la o viaţă luxoasă peste noapte. Dayan Mendonza, care a câştigat Miss Venezuela în 2007 şi Miss Univers în 2008, a primit o coroană în valoare de 15.000 de lire sterline, un apartament într-un cartier luxos din New York, şi i-au fost acoperite toate cheltuielile pe un an. De asemenea, a primit o bursă de doi ani la cursurile de actorie ale Academiei de Cinematografie din New York, o colecţie de haine şi pantofi, un stilist personal, toate aceste premii depăşind suma de 250.000 de lire sterline. 

„Mici“ retuşuri pentru un loc de top

Una dintre figurile proeminente ale industriei de frumuseţe din Venezuela este Bruno Caldieron (42 de ani), care deţine francizele pentru şapte concursuri, inclusiv populara competiţie Miss Sport, şi este agentul actualei Miss Venezuela, Mariana Jimenez. Caldieron apare şi într-un reality-show celebru, „Extreme Beauty“, unde selectează tinere pentru a concura la Miss Sport. Într-un interviu acordat publicaţiei „Daily Mail“, „gurul“ concursurilor de frumuseţe a recunoscut că industria încurajează în mod activ tuinerele să recurgă la bisturiu pentru a corecta „imperfecţiunile“. „Noi nu vrem să creăm figuri asemănătoare, dar există un tip de aspect care este întodeauna câştigător şi trebuie să producem acel tip. Şi dacă pentru a ajunge în top trebuie să recurgem la mici retuşuri, nu avem nicio problemă s-o facem. Dacă stomacul fetei nu este perfect plat, trebuie să facă liposucţie. Dacă nasul nu este puţin curbat, atunci trebuie să se opereze. Dacă părul ei este prea subţire, trebuie să facă transplant. Dacă dinţii ei nu sunt absolut perfecţi, trebuie să-i sculpteze“, a explicat Caldieron.

Miss Venezuela se pregăteşte în prezent de o intervenţie la nivelul nasului pentru a se conforma idealului pentru Miss Univers. „Aproape toate concurentele desemnate Miss Venezuela au suferit operaţii estetice. 50% dintre ele au părul fals. Nu este o înşelătorie, este o mentalitate câştigătoare. Şi-n plus, nu e rău atâta vreme cât nu există o regulă care să interzică aceste lucruri.“ Acesta spune că participantele se pregătesc pentru competiţii la fel de mult ca sportivele olimpice: 18 ore pe zi. 

„Un model vinde hainele pe care le îmbracă, o regină a frumuseţii se vinde pe sine“

Una dintre fetele instruite de Caldieron este Oriana Gomez, care a fost pe locul secund în concursul Miss Sport. Motivul pentru care nu a câştigat, spune el, este faptul că „e prea grasă şi nu a vrut să slăbească. Nu o puteam suporta.“ Jurnaliştii „Daily Mail“ scriu că tânăra în vârstă de 21 de ani a fost încruntată în timpul interviului şi se putea citi pe faţa ei că suferă. Mai târziu, aceasta şi-a ridicat bluza şi le-a arătat că poartă un corset în jurul taliei, care-i striveşte mijlocul. Corsetul a înlocuit un altul mult mai dureros pe care l-a purtat timp de două săptămţni: „Încă am vânătăi. Trebuia să mă ajute să pierd şase centimetri în jurul taliei. O mulţime de oameni mi-au spus că sunt prea grasă pentru a concura. Este o luptă constantă pentru mine de a deveni suficient de subţire.“ Dar de departe cea mai cruntă metodă a fost plasticul plasat pe limbă: „Aveam 18 ani şi voiam să particip la Miss Venezuela. Nu pierdeam în greutate suficient de repede, aşa că am fost sfătuită să-mi montez acel plastic. A fost un sfat venit direct din partea organizatorilor. L-am purtat timp de o lună şi am slăbit şase kilograme. Dar durerea a fost de nesuportat. Şi a mai avut un efect secundar după ce l-am îndepărtat: când am reînceput să mănânc alimente solide am pus kilogramele pierdute la loc.“

image

Oriana Gomez le-a arătat jurnaliştilor corsetul purtat în jurul mijlocului care o ajută să-şi subţieze talia FOTO Daily Mail/ Juan Carlos

Cu toate acestea, Gomez, care speră să participe la Miss Venezuela pentru a doua oară, a mărturisit că este dispusă să recurgă la metodele extreme din nou pentru a-şi împlini visul. „Aceste lucruri sunt bune dacă vrei să fii Miss Venezuela, pentru cele care vor să parcurgă tot acest drum. Da, sunt riscuri, şi depinde de fiecare dacă şi le asumă sau nu.“ Totuşi tânăra îşi face griji pentru numeroasele fetiţe naive aflate la început de drum. „Ele pot suferi foarte mult. Este foarte diferit să fii o regină a frumuseţii faţă de un model. Un model vinde hainele pe care le poartă, o regină a frumuseţii se vinde pe sine.“

De asemenea, jurnaliştii de la „Daily Mail“ au vizitat-o pe una dintre elevele Acadmeiei Belankazar, Yorgelys Mero, în vârstă de 15 ani. Într-o casă de cărămidă cu trei camere, fără energie electrică, micuţa doarme cu bunica ei într-una din camere, în timp ce cealaltă aparţine fratelui ei, Robinson, în vârstă de 13 ani.

Yorgelys spune că visul ei este să devină o „regină a frumuseţii“ pentru a-şi putea ajuta familia. „Bunica mea a făcut o mulţime de sacrificii pentru a mă trimite la şcoala de frumuseţe. Se trezeşte la primele ore ale dimineţii şi merge cu mine în Caracas, doar pentru ca într-o zi să-mi ating visul şi să devin Miss Venezuela. Vreau să-i dau înapoi tot ce mi-a oferit şi să-mi ajut şi restul familiei. Visul meu este să fiu bogată şi faimoasă şi să locuiesc în Statele Unite ale Americii, undeva unde familia mea nu este în pericol.“

Este un vis împărtăşit de milioane de fete din Venezuela, dar pentru Yorgelys va fi mult mai dificil având în vedere că are trăsături indigene, nu aspectul palid, european, favorizat de concursurile de frumuseţe. Bunica ei a plătit deja o intervenţie menită să-i repare dantura, iar copila a dezvăluit că profesorii au îndemnat-o să facă o operaţie de corecţie a nasului. „O mulţime de oameni mi-au spus că trebuie să mă operez. La Academie, instructorii ne sfătuiesc că pentru a obţine succes trebuie să ne modificăm chipurile. Eu nu-mi doresc acest lucru. Cred că sunt frumoasă aşa, sunt confortabilă cu modul în care arăt, dar dacă trebuie să fac acest lucru pentru a ajunge sus, o voi face.“

Bunica ei este de acord: „Dacă este necesar, o vom face. S-ar putea să fac un împrumut pentru a plăti intervenţiile, dar nu contează. Vom găsi o cale. Bineînţeles că am credinţa că Yorgelys va fi o regină a frumuseţii într-o zi. Înseamnă totul pentru mine. Este o călătorie zilnică de două ore cu autobuzul de unde locuim până la Academie, dar merită toţi banii şi tot timpul. Uneori nu mâncăm pentru a putea plăti cursurile, dar nu-l numesc un sacrificiu, ci un efort. Într-o zi vom fi răsplătiţi.“

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite