"This Is It" va apărea pe DVD şi pe Blu-ray la sfârşitul lui ianuarie

Fanii vor putea vedea documentarul şi pe DVD

Documentarul "This Is It", care cuprinde secvenţe înregistrate în timpul repetiţiilor cântăreţului Michael Jackson, va fi lansat pe DVD şi Blu-ray, pe 26 ianuarie 2010, informează Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Regizat de Kenny Ortega, ultimul coregraf şi consilier artistic al lui Michael Jackson, documentarul "This Is It" oferă fanilor o "reconstituire" a concertului pe care "regele muzicii pop" ar fi urmat să îl susţină la Londra, într-o serie de 50 de reprezentaţii considerată drept turneul de adio al megastarului. Documentarul conţine o serie de înregistrări video, filmate din martie şi până în iunie, în timpul repetiţiilor starului, la Los Angeles, dar şi o serie de imagini filmate în culise.

Documentarul "This Is It", lansat pe 28 octombrie, a obţinut încasări de 71 de milioane de dolari în Statele Unite şi de peste 200 de milioane de dolari pe plan mondial.

Iniţial, multe persoane au crezut că "This Is It" va fi lansat pe suport DVD şi Blu-ray înainte de debutul sezonului cumpărăturilor de Crăciun, însă compania Sony, care a achiziţionat drepturile asupra acestor imagini, a optat pentru o lansare după sărbători, sperând că mulţi cumpărători îşi vor folosi cardurile de credit în această perioadă pentru a comanda DVD-urile şi discurile Blue-ray cu acest documentar.

DVD-ul şi discul Blu-ray vor conţine şi câteva mini-documentare şi secvenţe speciale. În plus, discul Blu-ray va include şi câte două versiuni a două piese celebre interpretate de Michael Jackson - "Smooth Criminal" şi "Thriller".

Michael Jackson a decedat pe 25 iunie la Los Angeles, la vârsta de 50 de ani, în urma unui stop cardiac provocat de o supradoză de medicamente.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: