Taylor Swift a fost desemnată vedeta cu cea mai mare implicare caritabilă în 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreaţa americană Taylor Swift a fost desemnată vedeta cu cea mai mare implicare în acţiuni caritabile în 2014, titlu obţinut pentru al treilea an la rând, în cadrul unui top întocmit de site-ul DoSomething.org.

Cântăreaţa pop Taylor Swift, în vârstă de 25 de ani, s-a clasat pe locul întâi al unui top realizat de site-ul DoSomething.org în ceea ce priveşte implicarea în acţiuni caritabile, potrivit contactmusic.com. Artista a obţinut poziţia fruntaşă pentru al treilea an la rând, în mare parte graţie faptului că a acceptat, în urmă cu câteva luni, să doneze câştigurile obţinute de pe urma cântecului „Welcome to New York“ administraţiei care se ocupă de şcolile publice din New York.

De altfel, Swift a fost numită ambasador pentru promovarea turistică a oraşului New York în urmă cu câteva luni.

Locul al doilea al topului întocmit de DoSomething.org a fost ocupat de actriţa transgender Laverne Cox, cunoscută pentru rolul din serialul de succes „Orange is the new black“, care a devenit o susţinătoare foarte vocală a drepturilor minorităţilor sexuale.

Beyonce, Miley Cyrus şi Emma Watson au ocupat poziţiile următoare, respectiv, trei, patru şi cinci, ale topului.

Taylor Swift a reuşit să câştige admiraţia adolescenţilor şi a tinerilor cu un mix de piese de dragoste emoţionante, precum „We Are Never Ever Getting Back Together“ şi „I Knew You Were Trouble“. Taylor Swift, în vârstă de 24 de ani, care a devenit cunoscută în 2006 şi a lansat pe 27 octombrie cel de-al cincilea album, „1989“.

Fiecare dintre albumele de studio ale cântăreţei s-a vândut în peste patru milioane de exemplare în Statele Unite ale Americii.

Potrivit revistei „Billboard“, Swift este cel mai bine vândut artist de muzică digitală din toate timpurile. De asemenea, recent, cântăreaţa Taylor Swift a fost desemnată, pentru a doua oară, „Femeia Anului“ de revista „Billboard“, devenind astfel singura artistă care a câştigat de mai multe ori această distincţie.

Cântăreaţa country pop Taylor Swift a obţinut deja şapte premii Grammy, 11 American Music Awards, şapte Country Music Association Awards, şase Academy of Country Music Awards şi 12 Billboard Music Awards.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite