Sună clopotele de nuntă pentru Mădălina Ghenea?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gerard Butler şi Mădălina Ghenea au o relaţie care evoluează foarte repede FOTO Getty Images
Gerard Butler şi Mădălina Ghenea au o relaţie care evoluează foarte repede FOTO Getty Images

Relaţia actorului scoţian Gerard Butler cu topmodelul român Mădălina Ghenea devine pe zi ce trece tot mai serioasă. Potrivit revistei „Star“, cei doi se află în Scoţia, unde frumoasa româncă a fost prezentată oficial mamei actorului.

Cunoscut drept unul dintre marii cuceritori de la Hollywood, Butler a renunţat la aventuri şi este gata să se aşeze la casa lui. Actorul este total schimbat de când a cunoscut-o pe Mădălina Ghenea, cu care are o relaţie de opt luni, şi alături de care vrea să-şi petreacă restul vieţii, speculează presa internaţională.

Astfel, el a introdus-o familiei sale şi se pregăteşte să o ceară în căsătorie. „O iubeşte mult pe Mădălina şi a pregătit acest moment în cele mai mici detalii“, a spus o sursă din anturajul lui Butler (43 de ani). Actorul nu a făcut un secret din faptul că este foarte fericit alături de Mădălina (25 de ani) şi că-şi doreşte copii cât mai curând, pestru că este convins că va fi un tată bun.

Cei doi s-au cunoscut în prima parte a anului trecut, la filmarea unui spot publicitar. Butler a mărturisit că atunci când a cunoscut-o pe Ghenea a fost atât de impresionat de frumuseţea ei încât s-a îndrăgostit la prima vedere. De-a lungul timpului, lui Gerard Butler i-au fost atribuite relaţii cu femei celebre printre care Jennifer Aniston, Cameron Diaz şi Naomi Campbell.

Originară din Slatina, Mădălina Ghenea şi-a început cariera în modă la 15 ani, în Italia. Tânăra a trecut graniţele modei şi şi-a încercat, cu succes, norocul în televiziune şi actorie, fapt care a adus-o în atenţia publicului dar şi al unor staruri internaţionale.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite