Stela Popescu a murit. Reacţiile breslei: „Niciodată nu am văzut-o tristă, decepţionată. Pentru mine nu a murit“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colegii de pe scena teatrului şi vedete care au avut ocazia să o cunoască pe Stela Popescu şi-au exprimat profunda tristeţe şi regretul în faţa pierderii actriţei. Printre aceştia se numără Florin Piersic, Mircea Diaconu, Margareta Pâslaru, Andreea Esca şi Mihaela Rădulescu.

Florin Piersic

Florin Piersic spune că „a înlemnit“ în faţa anunţului: „Nu-mi vine să cred, am înlemnit! Niciodată nu am auzit-o spunând vreun cuvânt rău, niciodată nu am văzut-o tristă, decepţionată. Nu îmi vine să cred! Pentru mine, Stela Popescu nu a murit!“, a declarat Florin Piersic în direct, la Antena 3.

Vezi reacţia lui Alexandru Arşinel AICI.

Andreea Esca

Mi-am petrecut ani buni din adolescenţa în apropierea talentatului cuplu „Stela-Arşinel“, am avut şansa să-i cunosc pe aceşti oameni care făceau românii să râdă când totul era de plâns, am păstrat apoi legătură cu ei şi mi-au dat speranţa că şi la 80 de ani viaţa poate fi veselă... Pe Stela Popescu am întâlnit-o ultima dată urcând scara biroului de la AListMagazine unde venea pentru acest interviu. Mi-a zis: “Nu ştiam că e la etajul 2, dar noroc că eu deţin secretul tinereţii“. Mi l-a şi spus, dar i-am promis că va rămâne între noi... Şi aşa va rămâne. Ca şi multe alte poveşti din perioada terasei Boema. Ştirea de astăzi m-a dat tare peste cap. La revedere, Stela Popescu! Şi mulţumesc.

Mihaela Rădulescu

„O voi iubi mereu, iar noi toţi o vom preţui mereu pentru tot ce ne-a dăruit... Minunată femeie, genială actriţă, regina teatrului de revistă din România. Mi-aduc acum aminte de fiecare întâlnire cu doamna Stela Popescu, careia n-am putut niciodată să-i spun pe nume, cum mă ruga mereu. Şi printre lacrimi, zâmbesc privind-o în imagini vechi. Nu mai e nimeni ca ea. Vă iubesc, doamna Stela! Odihniţi-vă în pace...“

Andreea Marin

„Pentru Doamna Stela Popescu nu am doar un mare respect, ci mă leagă de Domnia sa şi un sentiment mult mai profund, ca de la mamă la fiică. A fost mereu un exemplu pentru mine de profesionalism, dar şi de omenie, modestie, bun simţ, generozitate... O Doamnă în adevăratul sens al cuvântului. Ne-am văzut acum două zile şi am râs împreună, din nou... Regret nespus... Dumnezeu să o odihnească! Mulţumim pentru darurile de o viaţă, minunată Doamnă!“

Loredana Groza

„Am întâlnit o prima dată în primul meu turneu în Israel cu Teatrul Constantin Tănase... Împărţeam aceeaşi cabină seară de seară. Descoperise că mă pricepeam la aranjat părul şi se lăsa pe mâinile mele înainte de spectacol ca să-i coafez superbul ei păr. Mă lăuda la toată lumea. M-a învăţat trucurile ei de machiaj, de scenă şi avea grijă de mine ca o mamă. Am colindat apoi ţara în lung şi în lat în turnee nesfârşite prin toate oraşele şi cătunele ei. Am reîntâlnit-o mai târziu la filmările pentru comedia „A doua cădere a Constantinopolului“... apoi pe platourile de la Aniela. Pentru mine a fost şi va rămâne regina comediei româneşti. O femeie pentru care nu există nu se poate. Energia ei nesfârşită, pozitivismul ei, talentul ei uriaş, credinţa şi devotamentul total pentru scenă şi public sunt unice şi de neegalat. Stela, o sa mi fie tare dor de tine! Îngerii să te conducă pe drumul tău spre steaua ta, acolo sus, unde doar nemuritorii ajung. Îţi mulţumesc că mi-ai atins existenţa cu fiinţa ta magică şi că mi-ai adus atâta dragoste şi bucurie! Odihneşte-te în pace!“

Dan Negru

„Am filmat cu Stela Popescu acu’ două săptămâni. Probabil a fost ultima emisiune de televiziune din viaţa ei. „Iar ai slăbit. Eşti ca o grisină!” m-a luat în şuturi de cum m-a văzut.„Da’ ai noroc că începi să cheleşti ca să vadă lumea că îmbătrâneşti şi tu.“ Ca o premoniţie, show-ul pentru care am filmat se numeşte «Guess My Age - Ghiceşte vârsta». Pentru că nimeni nu-i dadea 80.“

Ştefan Bănică jr.

„Stela a plecat dintre noi! Au trecut câteva ore de când s-a întâmplat şi încă refuz să cred! Era ultima din generaţia de aur a teatrului românesc la care m-aş fi gândit că urmează să se întalnească cu îngerii. Mă leagă atâtea amintiri, atâtea momente speciale, atâtea spectacole. Un om fără vârstă, cu o energie debordantă şi un talent uriaş! Teatrul de revistă românesc pierde, poate, cea mai strălucitoare stea pe care a avut-o vreodată şi, odată cu el, noi pierdem o lume care moare puţin câte puţin fără actorii ei. Te iubesc, Stela! Salută-i pe Puiu tău şi pe tata din partea mea! Drum bun...“

Ion Dichiseanu

„E puţin spus tristă. E de neimaginat. Sunt blocat total. Nu îmi vine a crede. Era plină de viaţă. M-am văzut cu ea acum câteva zile. Nu! Nu! Nu! Îmi transmitea un tonus. Era un fenomen. Nu am cuvinte. Nu îmi vine a crede. Ea îmi dadea tonus, optimism, sănătate. E o lovitură grea, înfiorătoare. Era ca un medicament, te injecta cu optimism. Ce păcat! Cum a putut să o ia Dumnezeu?“, a spus Dichiseanu.

Eugen Cristea

„ A fost mereu in centrul atenţiei şi a suportat atenţia cu o modestie fără seamăn. Ca fiecare actor care îşi cunoaşte valoarea, asta implica şi modestie. Era de o modestie ieşită din comun, de o generozitate fără seamăn si era o purtătoare de buna dispoziţie. În cei 18 ani, n-am auzit-o plângându-se de vreun neajuns. Tot timpul găsea un cuvânt plin de umor, hazul o caracteriza“.

Virgil Ogăşanu

Prin moartea Stelei se lasă o cortina de intuneric peste teatrul romanesc. Generatii întregi am învăţat de la ea să muncim, să fim disciplinaţi, să fim profesionişti. Îmi pare nespus de rău. Am pierdut o actriţă extraordinară. Teatrul românesc e în doliu“.

Fuego

Cântăreţul Fuego spune că Stela Popescu urma să fie invitata lui pentru un moment special în cadrul spectacolul său din decembrie.

„E greu! Mi-e greu! Am pierdut un mentor, un prieten, o mare actriţă. Toate cuvintele nobile le merită doamna Stela Popescu. Pregăteam împreună un moment special pentru scena Teatrului Naţional, acolo unde avea să fie invitata mea în spectacolul din luna decembrie. Ştiu ca viaţa nu întreabă, dar se împuţinează oamenii colosali ai acestei ţări şi rămânem vitregiti, goi, uitaţi de simboluri. Stela Popescu a slujit scena, peste 60 de ani, cu dăruirea unui suflet basarabean. A fost şi va fi iubită şi merită toate aprecierile pentru cariera-i complexă. 

Sunt onorat că am fost unul dintre cei mulţi care s-au bucurat de privilegiul de a o cunoaşte dincolo de scenă, oferindu-mi fericirea de a fi printre prietenii apropiaţi ai ultimei perioade. În imaginea de mai jos e aşa cum era de obicei, toată un zâmbet, la mine la emisiune, unde a primit trofeul Arta Pentru Eternitate, fiind aniversată pentru întreaga carieră artistică. Azi pică în tristeţe revista românească, cortina descoperind imaginea acestei actriţe imense în rândul clasicilor. Rămâi cu bine, doamna Stela Popescu!“, a scris cântăreţul pe Facebook, alături de o poză cu artista.

    

Mircea Diaconu

Mircea Diaconu a precizat că o aprecia pe Stela Popescu, deşi nu au lucrat niciodată împreună, în film sau teatru şi a menţionat că a văzut-o pe Stela într-un singur spectacol de teatru, „Preşul”, de Ion Băieşu. „Era senzaţională”, a spus el.

„Nu am lucrat niciodată cu ea, nici la film, nici la teatru. Ea a fost pe tronsonul varieté şi nu ne-am intersectat. Dar, fireşte, suntem puţini, ne ştim între noi. Chiar nu îmi vine să cred, pur şi simplu! Cum s-a stins aşa, parcă dintr-odată, pentru că era de o vioiciune şi tot timpul temperamentul ei a fost absolut de invidiat şi hazul şi umorul ei. A fost ca o flacără tot timpul. Pur şi simplu chiar poţi să spui că s-a stins, dat fiind că aşa a trăit, ca o flacără. Îmi pare rău“, a spus el.

    

Margareta Paslaru

Cântăreaţa şi compozitoarea Margareta Pâslaru, impresionată de vestea morţii Stelei Popescu, a declarat pentru News.ro că actriţa, „o mare personalitate“, nu va muri niciodată, ci va rămâne prin arta ei.

„Am auzit şi nu îmi vine să cred. Am crezut că este o glumă de prost gust... La vitalitatea ei... Doamne, vară de vară la Boema împreună... Nu ştiam că este bolnavă sau că s-a întâmplat ceva. O mare artistă!“, au fost primele cuvinte ale Margaretei Pâslaru.

Artistele au colaborat recent, pentru un proiect muzical iniţiat de Margareta Pâslaru.

„Am colaborat recent, când ea a cântat o compoziţie proprie pentru albumul «Stelele filmului cântă» în beneficiul actorilor cu probleme de sănătate. Cred că mari personalităţi ca ea nu dispar, nu mor niciodată. Ea va rămâne prin arta ei“, a mai spus Margareta Pâslaru.

Ministrul Culturii Lucian Romaşcanu

Lucian Romaşcanu, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, i-a adus un omagiu actriţei Stela Popescu, despre care spune că va rămâne în memoria noastră prin lucrurile „minunate” realizate într-o viaţă dedicată artei: „S-a stins Stela Popescu... O ştiu personal, de când umblam pe sub masa la care stătea. Acum câteva zile ne-am vazut la mine la birou, plină de energie şi de idei de proiecte. Astăzi, nu mai este, dar ne ramân în amintire lucrurile minunate realizate într-o viaţă dedicată artei. Dumnezeu să o odihnească în pace!“, a scris Lucian Romaşcanu pe pagina lui de Facebook.

Te-ar putea interesa şi:

Stela Popescu a murit. A fost găsită de fiica adoptivă în propria casă. Actriţa ar fi făcut stop cardiorespirator 

Alexandru Arşinel, plângând în hohote la aflarea morţii Stelei Popescu: „Acum mă duc la ea acasă. Nu ştiu ce se întâmplă“

Ce spunea Stela Popescu despre teamă de moarte, într-un interviu acordat pentru Adevărul în 2012

Ultimul interviu al Stelei Popescu: „România e frumoasă, dar ne străduim din răsputeri s-o distrugem“. Ce planuri avea pentru luna decembrie

  

Stela Popescu, monolog de excepţie în serialul Las Fierbinţi despre situaţia învăţământului românesc

Reacţia lui Liviu Dragnea după moartea Stelei Popescu

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite