Solistul trupei Voltaj, despre proteste şi OUG privind amnistia şi graţierea: Ar legifera tot ce înseamnă corupţie şi hoţie. Noi ne poziţionăm clar împotriva ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Solistul trupei Voltaj, Călin Goia (43 de ani), a vorbit într-un interviu pentru Digi 24 despre protestele din 10 august, despre care spune că s-ar putea repeta oricând. În plus, cântăreţul e de părere că o ordonanţă de urgenţă pe amnistie şi graţiere ar legifera tot ce înseamnă corupţie şi hoţie.

Solistul trupei Voltaj a vorbit, într-un interviu pentru Digi 24, despre protestele din Piaţa Victoriei, la care a luat şi el parte. În plus, a declarat Goia, trupa Voltaj se poziţionează clar împotriva hoţiei. 

„Iubesc ţara în care trăiesc şi nu mă văd trăind în altă parte, dar cu un ochi râd, cu altul plâng, ca orice român în momentele actuale. În urmă cu doi ani, am participat şi eu la protestele din Piaţa Victoriei şi, cumva inspirat de energia de acolo, am lansat piesa 10 Zile. Niciodată, noi, că trupă, nu am avut un statement politic, aşa, suntem cu un partid, cu un alt partid, şi în cadrul trupei mai aveam discuţii, dar public nu am avut nicio luare de poziţie. În momentul în care s-au întâmplat acele evenimente, ne-am gândit că hoţia este de condamnat indiferent că vine dinspre stânga politicii, dinspre dreapta politicii şi am fost în unanimitate de acord că trebuie să spunem ceva. Am fost surprinşi să vedem cât de dezbinată e lumea, câte reacţii şi pro, şi contra am avut la acel mesaj, dar noi ne-am poziţionat foarte clar, împotriva hoţiei“, a mărturisit cântăreţul în emisiunea „În faţa ta“. 

Vorbind despre protestul Diasporei, de pe 10 august 2018, cântăreţul e de părere că societatea civilă nu şi-a pierdut capacitatea de a se mobiliza, iar „un 10 august se poate repeta oricând“. 

„Cred că un 10 august este elocvent pentru ceea ce simte România în zilele acestea. Şi sondajul făcut acum legat de referendum împotriva amnistierii unor fapte penale este elocvent, la fel, şi cred că şi datorită faptului că suntem mai conectaţi prin tot ce înseamnă digital şi mai informaţi, cred că putem reacţiona prompt şi un 10 august se poate repeta oricând sau alte proteste în Piaţa Victoriei. Chiar dacă pare că lumea a cam lăsat armele, eu cred că avem capacitatea să ne mobilizăm din nou“, a spus Goia. 

Întrebat ce crede că se va întâmpla în România a doua zi după ce guvernul va da OUG privind amnistia şi graţierea, cântăreţul e de părere că o asemenea ordonanţă ar legifera tot ce înseamnă hoţie şi corupţie. 

„Atunci e legiferat tot ce înseamnă hoţie, corupţie, e un exemplu dat de la cel mai înalt nivel şi atunci omul de rând se va alinia la treaba asta. La un moment dat, am fost cu un taximetrist care zicea: Ia, uite, ce fac ăştia, era foarte revoltat, zice: păi, aşa o să îl învăţ şi pe fiu-meu, de ce să stea ca prostul de mine, eu muncesc 10 ore în taxi, mai bine îl învăţ să îi dea unuia în cap, că văd că oricum nu păţeşte nimic. Am avut o discuţie aprinsă pe tema asta, că trebuie să păstrăm în jur anumite valori şi să nu le părăsim doar pentru ca alţii fac altfel“, a spus cântăreţul. 

De asemenea, artistul, care mărturiseşte că face parte dintr-o „categorie fericită“, şi anume din categoria celor care pot trăi decent din punct de vedere financiar, în România, îi roagă pe români să rămână totuşi în ţară „pentru a lupta în continuare“. 

„Este foarte greu să le spui «Rămâneţi şi luptaţi în continuare» când zi de zi se izbesc de aceleaşi probleme şi încet-încet îşi pierd speranţa. Eu mă aflu într-o categorie fericită şi mi-e greu să le spun lor «Nu plecaţi, că va fi bine». Eu fac ce-mi place, pot să trăiesc din treaba asta, nu aş pleca de aici. Pot să îi rog pe ei să aibă încredere şi să lupte în continuare şi să rămână aici, pentru că de multe ori pleacă cei mai valoroşi oameni, ăsta e marele regret, şi merg acolo unde li se oferă posibilitatea de a pune în practică ceea ce au învăţat în facultăţi, la mastere şi aşa mai departe“, a mai transmis Goia. 

Citeşte şi:

„Morţii mă-tii de PSD!“ Discursul şocant al solistului trupei Taxi, în care înjură PSD, devenit viral pe Facebook VIDEO

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite