Sharon Stone a anunţat că face parte din echipa de tranziţie a lui Joe Biden: Vreau să fiu mai productivă şi mai utilă

Sharon Stone a anunţat că face parte din echipa de tranziţie a lui Joe Biden: Vreau să fiu mai productivă şi mai utilă

Sharon Stone FOTO Getty Images

Actriţa americană Sharon Stone, cunoscută pentru acţiunile sale în cercetarea SIDA, a dezvăluit săptămâna aceasta că face parte din echipa de tranziţie a lui Joe Biden.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Sunt în echipa de tranziţie a lui Biden şi dacă preşedintele sau vicepreşedintele Harris îmi va cere să lucrez pentru bolnavii infecţioşi, aş accepta şi aş folosi experienţa acumulată de-a lungul vieţii pentru acest subiect", a spus actriţa într-un interviu acordat jurnalistului Billy Bush pe postul american Extra. 

"Acum când încep al treilea act din viaţa mea, vreau să fiu mai productivă şi mai utilă", a continuat actriţa, care de mai mulţi ani este ambasadoare a luptei contra SIDA. 

Ea va primi săptămâna aceasta, la Research in Action Awards 2020 un premiu pentru acest angajament. Şi epidemiologul Anthony Fauci, cu care ea colaborează, va fi recompensat la aceeaşi ceremonie pentru activitatea sa. 

"Asta mă face foarte mândră şi lucrez de mult timp cu dr. Fauci. Am lucrat pentru mai multe lucruri, foarte diferite de Covid. Este un om incredibil. Nivelul său de compasiune, de empatie şi de înţelegere este extraordinar". 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările