Sean Penn, despre invazia din Ucraina: „Dacă îi permitem să lupte singură, sufletul nostru ca Americă este pierdut”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sean Penn FOTO People.com
Sean Penn FOTO People.com

Sean Penn, care se află în Ucraina pentru a filma un documentar despre invazia rusă, a transmis un comunicat, vineri seară, după ce a participat la un briefing de presă la Kiev, unde i-a ascultat pe oficiali despre criză, scrie Variety.

"Deja este o greşeală brutală prin faptul că vieţi sunt curmate şi inimi frânte, şi dacă nu va ceda, cred că domnul Putin a făcut cea mai oribilă greşeală pentru întreaga umanitate", a spus Penn. 

„Preşedintele Zelenski şi poporul ucrainean se dovedesc simboluri istorice ale curajului şi principiului. Ucraina este vârful de lance pentru visul democraţiei. Dacă îi permitem să lupte singură, sufletul nostru ca Americă este pierdut". 

Documentarul pe care îl va realiza Penn este o producţie a Vice Studios în asociere cu Vice World News şi Endeavor Content.

Penn a vizitat Ucraina în noiembrie 2021 şi a început pregătirile pentru documentarul său vizitând armata. Fotografii din călătoria lui Penn în noiembrie au fost publicate atunci de serviciul de presă de la Operaţiunea forţelor comune ucrainene.

„Penn a vizitat Biroul Preşedintelui şi a vorbit cu viceprim-ministrul Irina Vereschuk, precum şi cu jurnalişti locali şi membri ai armatei ucrainene” de când a sosit în Ucraina în această săptămână, a scris Newsweek. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite