Scandalurile care au zdruncinat casa regală britanică în 2019, noul „an oribil“ al reginei Elisabeta: cine a supărat-o cel mai mult pe suverană FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul 2019 a fost unul negru pentru monarhia britanică, marcată de o serie de scandaluri din care cel mai mult a avut de suferit mândria reginei Elisabeta, care, în opinia specialiştilor, a scăpat din mâini frâiele familiei.

Cunoscutul scriitor englez şi editorialist A.N. Wilson a publicat o analiză în Daily Mail a celor mai recente scandaluri care au zguduit din temelii casa regală britanică şi au mâhnit-o profund pe suverana Marii Britanii, făcând o paralelă cu o altă perioadă neagră din istoria monarhiei britanice. 

Pe 24 noiembrie 1992, regina Elisabeta a II-a (93 de ani) a ţinut un discurs cu ocazia aniversării a patru decenii petrecute pe tronul britanic. Discursul a fost unul memorabil graţie unei expresii pe care regina a folosit-o pentru a face referire la scandalurile care au afectat imaginea familiei sale: annus horribilis, care, tradus din latină, înseamnă „un an oribil“.

Suverana Marii Britanii şi întreaga familie regală au avut de suportat despărţirea scandaloasă a prinţului Andrew de Sarah Ferguson, divorţul prinţesei Anne, biografia controversată a prinţesei Diana, cu dezvăluiri despre mariajul dezastruos pe care l-a avut cu prinţul de Wales (anunţul despărţirii celor doi a venit abia la o lună după publicarea volumului), şi un incendiu devastator la Castelul Windsor, renovat ulterior cu milioane de lire sterline din bani publici. „Cu siguranţă n-a fost un an de care să-mi aduc aminte cu plăcere“, spunea regina în 1992. 

Fiul reginei, prinţul Andrew, protagonist în orgii sexuale cu minore

Nici 2019 nu a fost un an prea fericit pentru familia regală britanică, iar în opinia editorialistului A.N. Wilson a fost chiar „mai rău“. În timp ce unele scandaluri ar putea fi puse pe seama ghinionului, altele au fost cauzate de decizii foarte proaste. De departe, cel care a supărat-o cel mai mult pe regina Marii Britanii şi care a pătat iremediabil imaginea celor cu sânge albastru este chiar fiul suveranei, prinţul Andrew (59 de ani). 

„Cel puţin unul dintre ele este atât de serios încât, dacă va continua, ar putea fi o ameninţare reală asupra monarhiei britanice“, e de părere Wilson. El face referire la faptul că fiul reginei este acuzat de abuzuri sexuale în complicitate cu miliardarul american Jeffrey Epstein, care a fost găsit spânzurat în luna august în celula sa dintr-o închisoare din New York. Un apropiat al lui Donald Trump, Epstein a fost arestat pentru trafic de minori, fapte pentru care risca o pedeapsă de până la 45 de ani de închisoare.

Una dintre femeile care îl acuză pe Epstein, Virginia Giuffre, susţine că a fost forţată să întreţină relaţii sexuale inclusiv cu prinţul Andrew, de trei ori, pe când avea doar 17 ani. Femeia a dezvăluit că fiul reginei Elisabeta era complicele miliardarului şi a dat detalii despre o orgie sexuală cu minore de la care prinţul nu a lipsit. 

Prinţul Andrew şi femeia care îl acuză de abuz sexual, Virginia Giuffre /Prinţul Andrew (stânga) alături de Jeffrey Epstein 

image

După îndelungi negocieri, regina Elisabeta i-a dat voie prinţului Andrew să ofere un interviu pentru BBC în speranţa că îşi va spăla imaginea. Ducele de York a negat toate acuzaţiile şi că ar fi ştiut de reţeaua de sclavie sexuală pe care o avea Epstein. De asemenea, în ceea ce o priveşte pe Virginia Giuffre, el a răspuns: „Nu-mi amintesc să o fi întâlnit vreodată pe această doamnă, absolut deloc“. Cu toate astea, femeia a dat publicităţii o fotografie în care apar împreună.

Interviul acordat de prinţul Andrew s-a dovedit a fi un adevărat dezastru. Presa îl numeşte „cel mai ciudat interviu dat vreodată de o faţă regală“, în timp ce numeroşi britanici spun că nu cred explicaţiile prinţului. Mai mult, prinţul Andrew riscă să fie extrădat în SUA din cauza legăturilor sale cu Jeffrey Epstein.

Să aruncăm o privire şi la alte evenimente din sânul familiei regale britanice care i-au scandalizat pe britanici.

Soţul reginei, prinţul consort Philip, a provocat un accident auto

Prinţul consort Philip al Marii Britanii, în vârstă de 97 de ani, a provocat pe 17 ianuarie un accident rutier soldat cu două victime, o femeie şi un copil. Controversele au apărut după ce femeia s-a plâns public că nu a primit scuze din partea prinţului, iar furia a crescut când, la doar două zile după accident, ducele de Edinburgh a fost văzut la volanul unui Land Rover nou, de această dată fără centură. De asemenea, accidentul provocat de soţul reginei a dat naştere unei dezbateri în care se ridică întrebarea dacă o persoană de vârstă înaintată ar trebui să-şi păstreze dreptul de a şofa. Majestatea Sa a prezentat ulterior scuze publice, iar la câteva luni, Palatul Kensington a anunţat că prinţul consort a renunţat la permisul de conducere

„Situaţia ar fi fost cu mult mult mai dramatică dacă acidentul s-ar fi soldat cu un deces. 60 de ani de devotament în serviciul public s-ar fi dus pe apa sâmbetei“, notează editorialistul.

Imagine indisponibilă

Prinţul Philip la volan

Tensiuni între nepoţii Reginei, Harry şi William

Un alt scandal notabil s-a produs în urma zvonurilor că fraţii Harry şi William nu se înţeleg, mai ales de când prinţul Harry s-a căsătorit cu actriţa americană Meghan Markle.

Speculaţiile privind distanţarea celor doi fii ai prinţului Charles şi ai prinţesei Diana au pornit de la o presupusă neînţelegere între soţiile lor şi au fost alimentate după ce ducii de Sussex au părăsit Palatul Kensington de la Londra, unde locuiau cu ducii de Cambridge.

Mai mult, cuplurile au încetat să mai lucreze la aceeaşi fundaţie regală şi au apărut tot mai rar împreună. Prinţul Harry a fost cel care a confirmat în cele din urmă faptul că relaţia cu fratele său scârţâie, într-un documentar difuzat de postul ITV, „Harry & Meghan: An African Journey.“

Un alt aspect care a pus pe jar familia regală este faptul că atât Harry, cât şi soţia lui s-au plâns public de faptul că presiunea mediatică le afectează viaţa şi sănătatea mintală. Experţii regali cred că decizia cuplului de a ataca presa, prin procesele intentate mai multor publicaţii importante din Marea Britanie, a fost o mişcare greşită.

Ducii de Sussex au fost puşi la colţ şi acuzaţi de ipocrizie şi pentru faptul că, deşi militează constant pentru protejarea mediului, aleg să zboare în vacanţe numai cu avioane private, care produc de şapte ori mai multe noxe decât un avion comercial de linie.

În plus, cei doi au anunţat că anul acest nu vor petrece Crăciunul alături de Regina Elisabeta, în ciuda tradiţiei regale britanice. Ei vor călători în schimb în SUA pentru a fi alături de mama ducesei Meghan, Doria Ragland.

Imagine indisponibilă

William, Kate, Meghan şi Harry FOTO Getty Images

   

Scandalul banilor publici, cazul Zara Tindall

De asemenea, un alt aspect a atras atenţia publică. Este vorba de suma încasată anual de nepoata reginei, Zara Tindall, fiica prinţesei Anne, de la politicianul şi omul de afaceri din Hong Kong Johnny Hon. Ea este consultant pentru miliardar şi este plătitiă cu un salariu anual de peste 100.000 de euro.

Desigur, nu este nicio infracţiune aici, însă plătitorii de taxe britanici sunt nemulţumiţi de faptul că la evenimentele private din vieţile membrilor familiei regale, precum nunta prinţesei Eugene din octombrie 2018, se utilizează sume uriaşe din bani publici pentru a asigura paza, şi nu din buzunarul propriu.

Toate aceste scandaluri nu fac decât să ştirbească încrederea cetăţenilor în monarhie, iar Regina Elisabeta a II-a este cea care are cel mai mult de suferit, notează editorialistul.  

Zara Tindall şi soţul ei, Mike Tindall FOTO Getty Images

image
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite