România europeană şi moartea accidentală a unui designer de modă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până în dimineaţa zilei de luni, 29 aprilie care s-a întâmplat să fie a doua zi de Paşte, nu ştiam prea multe lucruri nici despre viaţa, despre care acum am aflat că ar fi fost poate prea agitatată, cu suişuri şi coborâşuri, dar nici despre creaţia lui Răzvan Ciobanu.

Nu am fost niciodată interesat de modă sau de cei ce o creează decât în măsura în care respectivii factori au avut vreo implicare în evoluţia costumului de teatru. Nu mă uit la Fashion tv, de fapt nici măcar nu ştiu dacă respectivul canal de televiziune pe care a fost o vreme când îl aveam în meniul telecomenzii datorită întâmplării că figura în oferta de abonament, mai fiinţează sau nu, la fel cum nu mă uit nici la emisiunile specializate de la alte posturi. Pentru simplul motiv că nu am vreme pentru asta.

Aşadar, luni dimineaţă, îndată ce am deschis laptopul, am aflat vestea decesului lui Răzvan Ciobanu. Am spus în sinea-mi creştinescul Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească! Cu regretul că a mai pierit un om care, în plus, era şi în floarea vârstei. Am aflat că avea doar cu puţin peste 40 de ani. Şi m-am pregătit sufleteşte pentru tot ceea ce avea să vină. Regrete adevărate, dar şi doar formale, unele supra-exagerate, făcute publice de inşi şi inse care se descoperiseră în doar două ore prieteni apropiaţi, intimi ai decedatului. Plus o explozie de imagini de la locul accidentului de maşină care i-a fost fatal creatorului de modă, insistenţa tarifată a cameramanilor asupra unor detalii greu suportabile, crainici  falşi şi nesiguri pe meserie care, după ce fuseseră veseli nevoie-mare atunci când au dat citire ştirii, să admitem fundamentale, despre consumul ieşit din comun de ouă, cozonac şi pască al românilor cu ocazia mesei de Paşte şi despre cozile refăcute de la hypermarketuri, au devenit dintr-o dată trişti, îndoliaţi, de parcă le murise o rudă apropiată ori cel mai bun prieten. Iar trista veste îi prinsese în tură şi lor le-a revenit trista sarcină să o citească fiindcă acestea sunt rigorile profesiei. Carevasăzică, cititorii de prompter ca şi actorii...

Au urmat, desigur, supoziţii despre cauza morţii, noian de detalii reale sau inventate şi intrarea cu bocancii în viaţa personală a creatorului de modă despre care acum am aflat că şi-a asumat public de multă vreme şi eşecurile, şi greşelile, şi orientarea sexuală. Probabil că vom avea şi imagini live de la înmormântare. Cu transfocarea figurilor familiei îndoliate. Că asta vrea telespectatorul şi asta cere ratingul. Pâine, suferinţă, moarte.

Numai că aici e aici. Fecebook-ul şi alte reţele sociale abundă în controverse referitoare la dreptul lui Răzvan Ciobanu de a avea parte de o înmormântare creştinească. Radicalii au făcut ceea ce ştiu ei mai bine, adică s-au radicalizat şi au edictat că nici nu poate fi vorba despre asta. Mai întâi fiindcă decedatul a ieşit din cuvântul Domnului şi a păcătuit prin faptul că a fost gay şi nu a făcut nici un secret din asta, dar şi pentru că planează suspiciunea sinuciderii. Pare-se că o faţă bisericească deja a şi anunţat public că refuză să săvârşească slujba. De unde o explozie de satisfacţie a mulţimii. Nemernică, neomenească, necreştinească.

România europeană? Nu. Nici vorbă. România Evului Mediu. Cu super-Merţane, cu smartfoane de ultimă oră şi reţele sociale pe care se răsfaţă în voie şi toată hidoşenia lor prostia, ticăloşia şi neomenia.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite