Robbie Williams va fi tată pentru a doua oară

Robbie Williams va fi tată pentru a doua oară

Robbie Williams s-a bucurat de un succes uriaş după ce a părăsit grupul Take That FOTO Reuters

Cântăreţul Robbie Williams va fi din nou tată, acesta anunţând, luni, pe contul său de Twitter că soţia lui, actriţa americană Ayda Field, este însărcinată cu al doilea copil.

„Ayda şi cu mine suntem încântaţi să anunţăm că Theodora Rose Williams (fiica lor, în vârstă de un an şi şapte luni) va fi soră mai mare“, a scris cântăreţul pe Twitter, informează contactmusic.com.

Fostul membru al trupei Take That, care a împlinit 40 de ani pe 13 februarie, s-a căsătorit cu actriţa Ayda Field în 2010.

Robbie Williams s-a bucurat de un succes uriaş după ce a părăsit grupul Take That, lansând o serie de albume şi de single-uri precum „Angels“ şi „Millennium“ şi semnând un contract cu casa EMI în 2002, în valoare de mai multe zeci de milioane de dolari. Însă, în momentul în care albumul său „Rudebox“ a fost lansat în 2006, urmat de „Reality Killed the Video Star“ în 2009, Robbie Williams era considerat o prezenţă tot mai ştearsă în peisajul muzicii pop britanice şi care eşuase în încercarea sa de a se impune pe piaţa muzicală americană.

În 2010, Robbie Williams s-a reunit cu foştii lui colegi din grupul Take That, alături de care a înregistrat albumul de mare succes „Progress“, promovat printr-un turneu extrem de profitabil în 2011. Cântăreţul spune că această experienţă l-a ajutat să îşi recapete încrederea în propriile forţe, convingându-l de faptul că încă mai poate să aibă succes susţinând concerte pe stadioane mari, în calitate de artist solo.

Potrivit „Music Week“, noul LP al cântăreţului Robbie Williams, intitulat „Swings Both Ways“, lansat pe 18 noiembrie 2013, a înregistrat cele mai mari vânzări în precomandă din istoria site-ului Amazon.co.uk. Albumul a devenit deja materialul discografic cu cele mai mari vânzări în prima săptămână după lansare din anul 2013 pe site-ul acestui retailer online, depăşind recordurile precedente stabilite de albume precum „Progress“ (Take That), „I Dreamed A Dream“ (Susan Boyle), „X & Y“ (Coldplay) şi „Lioness: Hidden Treasure“ (Amy Winehouse).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: