Robbie Williams, falimentat de plecarea din trupa Take That

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La premiile BRIT din 2005, piesa „Angels“ a lui Robbie Williams a fost votată de către publicul bitranic cea mai bună melodie din ultimii 25 de ani FOTO AFP
La premiile BRIT din 2005, piesa „Angels“ a lui Robbie Williams a fost votată de către publicul bitranic cea mai bună melodie din ultimii 25 de ani FOTO AFP

Robbie Williams a mărturisit că a fost nevoit să plătească un milion şi jumătate de lire sterline pentru a putea părăsi trupa Take That, în 1995, când s-a hotărât să-şi înceapă cariera solo, după cum notează „Daily Mail“.

În plus, artistul a afirmat că suma este cu mult mai mare decât câştigurile pe care le-a obţinut în cei cinci ani alături de grupul Take That. Cântăreţul în vârstă de 39 de ani, care s-a reunit cu Gary Barlow, Howard Donald, Jason Orange şi Mark Owen în urmă cu trei ani pentru cel de-al şaselea album de studio, a ajuns să plătească imensa sumă doar pentru a putea încheia contractul.

„Din motive pe care nu le pot dezvălui deoarece anumite persoane găsesc o mare plăcere în a mă da în judecată – şi cărora le place să câştige – mi-am dorit foarte mult să desfac acel contract şi să nu mai am nicio legătură cu acea companie de înregistrări“, a declarat Robbie Williams pentru BBC. 

„Cred că am făcut un milion în perioada în care am făcut parte din Take That şi apoi m-a costat un milion şi jumătate pentru a ieşi din afacere. Aşa că la 20 de ani am ajuns să părăsesc Take That cu un câştig de cinci sute de lire“, a mai spus artistul.

image

Robbie Williams (dreapta), alături de ceilalţi membrii ai trupei Take That, în 1992 FOTO Daily Mail

De asemenea, Robbie şi-a reamintit seara în care le-a spus colegilor de trupă că îi va părăsi, fiind convins că le-a stricat seara. Cu toate acestea, cântăreţul spune că Jason chiar a insistat ca el să părăsească grupul mai devreme decât era stabilit pentur a le acorda şansa celor patru membrii rămaşi să arate că pot funcţiona foarte bine şi fără el. Ulterior, Take That şi-au finalizat turneul mondial fără Robbie înainte de a se despărţi în 1996. 

image

În 2010, Robbie William s-a alăturat grupului pentru un concert FOTO Daily Mail

„Într-o după amiază, Jason Orange mi-a zis: „Bob trebuie să avem o discuţie serioasă. Tu ai de gând să pleci după acest tur, dar noi am decis că ar fi mai bine să pleci acum, astfel încât să putem dovedi că putem face lucrurile să meargă chiar dacă suntem patru“, a explicat Robbie.

image

Robbie Williams, în ediţia de duminică seară a emisiunii X Factor FOTO Daily Mail

Cântăreţul a făcut aceste comentarii după apariţia de duminică seară de la X Factor, unde Barlow este membru al juriului şi mentor, notează „Daily Mail“.

Take That este o formaţie pop-dance din Anglia, care iniţial era alcătuită din Gary Barlow, Howard Donald, Jason Orange, Mark Owen şi Robbie William. După succesul pe care l-au avut în anii '90 cu albume precum Take That and Party sau Everithing Changes, Robbie Williams a hotărât să părăsească formaţia care l-a făcut celebru în favoarea unei cariere solo, care avea să-l ducă pe culimle gloriei. La un an după plecare lui, grupul s-a destrămat, iar în 2005, cei patru componenţi rămaşi în trupă au decis să se reunească. Albumul Beautiful World, lansat în 2006, a readus Take That în atenţia publicului. 

Robbie Williams a vândut peste 55 de milioande de albume şi 17 milioane de single-uri, intrând în Cartea Recordurilor datorită faptului că a vândut mai mult de 1,6 milioane de bilete pentru turneul său mondial din 2006, într-o singură zi. De asemenea, artistul este câştigătorul a numeroase premii, inclusiv 15 premii BRIT şi 6 premii ECHO. În 2004, Robbie Williams a fost introdus în UK Music Hall of Fame, fiind votat Cel mai bun artist al anilor '90.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite