Rio din serialul „La casa de papel“ nu credea că va prinde vârsta de 30 de ani: „Credeam că sunt o persoană oribilă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu o adolescenţă complicată şi o fire extrem de dificilă, cel care trăieşte în serial o mistuitoare poveste de dragoste cu personajul Tokyo a povestit despre trecutul său sumbru şi cum şi-a recăpătat viaţa.

Miguel a fost mereu un copil problematic, neadaptat, care, după separarea părinţilor, şi-a luat soarta în propriile mâini: „Eu provin dintr-o familie cu bani, dar, din cauza unor circumstanţe nefericite, mama mea a rămas fără nimic. Bine, are o casă în Madrid, duce o viaţă normală acum, dar eu nu eram OK cu viaţa mea, cu mine şi cu nimeni din jurul meu.

Mă simţeam ca un rahat, credeam că sunt o persoană oribilă. Am crezut că îmi e scris să mor înainte de 30 de ani. În cele mai optimiste visuri ale mele mă vedeam mecanic auto şi locuind pe străzi”, a declarat el pentru publicaţia La Opinion de Malaga.

Şi chiar pe stradă a ajuns, acolo unde, într-o fericită noapte l-a întâlnit pe regizorul Daniel Guzman, care i-a oferit primul lui rol, personajul Goya din filul A cambio de nada, iar viaţa lui s-a schimbat la 180 de grade.

Citeşte continuarea aici!

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite