Ricky Martin şi soţul lui aşteaptă al doilea copil. Cum au făcut anunţul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jwan Yosef şi Ricky Martin FOTO Guliver/Getty Images
Jwan Yosef şi Ricky Martin FOTO Guliver/Getty Images

Cântăreţul portorican Ricky Martin (47 de ani) şi soţul lui, Jwan Yosef (34 ani), aşteaptă al doilea copil împreună, dar va fi al patrulea pentru artist.

Ricky Martin a anunţat că el şi soţul lui, Jwan Yosef, aşteaptă al patrulea copil, potrivit publicaţiei „People“, citată de News.ro

Cântăreţul a dat vestea în timpul unui eveniment caritabil care a avut loc sâmbătă seară, 28 septembrie, în Washington, unde a participat alături de soţul lui şi de gemenii Matteo şi Valentino, în vârstă de 11 ani.

„Familia mea e aici. Jwan, te iubesc, Valentino şi Matteo, vă iubesc din tot sufletul, sunteţi puterea mea, mă inspiraţi în fiecare zi, mă motivaţi să continui să fac ceea ce fac şi sunteţi nişte copii minunaţi“, a spus el pe scenă, după ce a fost premiat pentru activismul LGBTQ şi acţiunile sale caritabile.

Martin a amintit-o şi pe fiica lui în vârstă de opt luni, Lucía Martin-Yosef: „E lumina vieţii mele“. 

„Şi, apropo, trebuie să anunţ că suntem însărcinaţi. Aşteptăm. Iubesc familiile mari“, a mai spus el în aplauzele publicului.

Luna trecută, cuplul a publicat prima imagine a fiicei lui, care s-a născut în preajma Crăciunului 2018.

Ricky Martin este şi tatăl gemenilor Matteo şi Valentino, care s-au născut atunci când cântăreţul avea o relaţie cu omul de afaceri Carlos González. 

Starul portorican, care a anunţat în mod public în 2010 că este homosexual, a devenit tată de gemeni în 2008. Fiii lui, Matteo şi Valentino, s-au născut cu ajutorul unei mame surogat. În ianuarie 2018, el a anunţat că s-a căsătorit cu artistul siriano-suedez Jwan Yosef, născut în 1985. Cei doi s-au cunoscut pe Instagram şi au o relaţie din 2016.

Într-un interviu pentru revista „Out“, Martin a explicat şi de ce îşi expune copiii pe copertele revistelor: „Vreau să normalizez acest lucru. Vreau ca oamenii să ne privească şi să vadă o familie, fără a se gândi că este ceva în neregulă. Asta este misiunea mea. Copiii mei m-au întrebat de ce au doi taţi şi le-am spus că suntem o familie modernă. Este un sentiment frumos de libertate.“

image

Ricky Martin, alături de soţul său şi gemenii din relaţia anterioară 

   

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite