Richard Gere are o relaţie cu fosta soţie a scriitorului Salman Rushdie

Richard Gere are o relaţie cu fosta soţie a scriitorului Salman Rushdie

Richard Gere se află în plin proces de divorţ cu cea de-a doua soţie a lui, Carey Lowell

Actorul Richard Gere are o relaţie cu modelul, actriţa şi prezentatoarea de televiziune Padma Lakshmi, a patra soţie a scriitorului britanic de origine indiană Salman Rushdie, cu care aceasta a fost căsătorită din 2004 până în 2007.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit presei americane, Richard Gere, în vârstă de 64 de ani, a început de curând o relaţie cu Padma Lakshmi, în vârstă de 43 de ani, în timpul unor filmări la New York.

Richard Gere se află în această perioadă la New York unde filmează pentru pelicula „Time Out of Mind“, ce spune povestea unui bărbat fără adăpost care încearcă să reia legătura cu fiica sa.

Gere se află în plin proces de divorţ cu cea de-a doua soţie a lui, Carey Lowell, în vârstă de 53 de ani, după un mariaj care a durat 11 ani. Cei doi au împreună un fiu, Homer, şi deţin împreună un complex hotelier de lux - Bedford Post Inn. Richard Gere a fost căsătorit şi cu top-modelul Cindy Crawford, din 1991 până în 1995.

Padma Lakshmi (foto), fost model şi prezentatoare a emisiunii culinare „Top Chef“, a fost căsătorită cu celebrul scriitor britanic de origine indiană Salman Rushdie, din 2004 până în 2007, după care a început o relaţie cu miliardarul Teddy Forstmann, care a durat până la decesul acestuia, în 2011, din cauza unui cancer cerebral.

Ea are o fiică în vârstă de trei ani, Krishna Thea Lakshmi-Dell, dintr-o relaţie precedentă, cu Adam Dell, fratele lui Michael Dell, un magnat din industria computerelor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: