REPORTAJ Ultima cascadorie a lui Szobi Cseh

În prezenţa apropiaţilor, colegilor de breaslă şi a admiratorilor, Szobi Cseh şi-a executat ultima cascadorie, fiind condus pe ultimul drum.

În faţa capelei cimitirului Bellu catolic, din Capitală, la jumătate de oră după ora 15.00, sicriul cu trupul neînsufleţit al cascadorului şi actorului Szobi Cseh, acoperit cu steagul României, este purtat pe braţe de militarii Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul“. Câteva sute de oameni, colegi de breaslă, admiratori şi membri ai familiei încep să se alinieze în spatele cortegiului şi să aplaude la prima notă gravă a fanfarei. Lacrimile şi transpiraţia nu se mai deosebesc pe chipurile celor veniţi să îl conducă pe ultimul drum pe Szobi Cseh, căldura celei de-a treia zi a lunii august făcând aerul irespirabil.

În faţa sicriului se aşază foşti şi actuali cascadori care au lucrat cu Szobi şi care acum cară coroane de flori cu mesaje de mulţumire venite atât din partea lor, cât şi din partea unor nume de seamă, precum Traian Băsescu, preşedintele României, Vadim Tudor, Victor Ponta şi Robert Negoiţă. Coloana porneşte pe Aleea Artiştilor, tăcerea fiind spartă iarăşi de o serie de aplauze. Durerea se poate citi pe chipurile celor doi fii ai cascadorului, Arpad şi Alex, care îşi ţin mama de mână, nereuşind să-şi ridice capul din pământ. Simona, fosta soţie a lui Szobi, priveşte minute în şir sicriul, fără alt gest.

Familia lui Szobi Cseh FOTO Marian Iliescu

„Cascadoria, în România, nu ar fi existat fără contribuţia lui. Era un om cum rar întâlneşti, te ajuta oricând. Marele lui regret a fost că nu a putut să îşi ducă la capăt nişte proiecte“, spune Cristian Nacht, cascador de origine germană şi unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Szobi Cseh încă din anul 1967. Dacă amicii şi-au arătat sprijinul faţă de familia îndurerată, vedetele au fost puţine la număr. Cabral şi soţia sa, Andreea Ibacka, Carmen Tănase şi Elvira Deatcu s-au alăturat mulţimii de admiratori.

Cascadoria, în România, nu ar fi existat fără contribuţia lui. Era un om cum rar întâlneşti, te ajuta oricând. Marele lui regret a fost că nu a putut să îşi ducă la capăt nişte proiecte Cristian Nacht, cascador de origine germană

Înainte de a fi pus în locul de veci, sicriul a fost întâmpinat cu trei salve din partea militarilor. Tot aceştia au fost şi cei care au dus crucea, tabloul lui Szobi şi medalia Ordinul Naţional Steaua României, în grad de Cavaler, acordată postmortem din partea Preşedinţiei. După ce ultima placă de beton a fost pusă peste coşciugul înconjurat de flori, fanfara a cântat „Deşteaptă-te, române“. Imnul naţional al României pentru un secui.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Szobi Csef, purtat pe braţe de militari FOTO Marian Iliescu

Szobi Cseh, părintele cascadoriei româneşti

În iarna anului 1942, pe 11 decembrie, în oraşul Miercurea Ciuc, într-o familie de secui, venea pe lume Szabolcs Imre Cseh. Szobi Cseh. Omul a cărui viaţă a fost un lung şir de cifre: peste 150 de filme artistice, 25 de producţii străine şi coproducţii, peste 70 de spectacole, sute de scene regizate. Omul care a sfidat moartea: a depăşit recordul mondial executând o cădere de la 13 m fără protecţie la aterizare, a executat o cădere de la 37 de metri cu spatele în jos, la furnalul de la Copşa Mică, a realizat o săritură de 80 de metri cu maşina în Marea Nordului. Szobi Cseh a fost cel mai prolific cascador al cinematografiei româneşti. A fost părintele cascadoriei româneşti.

În timpul facultăţii a lucrat la Circul de Stat din Bucureşti şi visa să devină „cel mai bun zburător din Europa“. „La începutul carierei mă antrenam la circul din Bucureşti ca să-mi îmbunătăţesc exerciţiile la trapez. Dar tatăl meu, care era directorul singurei bănci din Braşov, nu voia să se ştie că eu sunt un circar, aşa că ziua mă duceam la cursuri şi noaptea mă antrenam să devin cel mai bun zburător din Europa“, declara Cseh într-un interviu.

A intrat în lumea de poveste a cinematografiei în 1965, când a debutat în calitate de cascador în filmul „Dacii“, semnat de Sergiu Nicolaescu, unde a promovat pentru prima dată în România căzăturile de la înălţime şi căzăturile cu calul. De atunci avea să fie nelipsit din filmografia maestrului Nicolaescu.

Încă de pe băncile facultăţii, Szobi Cseh a fost distribuit ca actor în rol principal în „Împuşcături pe portativ“, de Cezar Grigoriu, şi în producţia franceză „Tom Sawyer şi Huckleberry Finn“. 

Cseh a fost pionierul cascadoriei, contribuind la crearea unui domeniu practic inexistent în România şi la „perioada de aur“ a filmului românesc de acţiune. Este autorul a numeroase invenţii precum trambulina elastică, covorul mişcător, ţarcul, bătuta şi trăgătoarea. Unul dintre rolurile care i-au marcat cariera a fost cel al personajului Buză de iepure din seria „Mărgelatu“, unde a executat o serie de cascadorii uimitoare, unele fiind considerate premiere sau recorduri mondiale, precum săritura cu calul prin geam, căderea cu calul din cabrare, prin rostogolirea pe spate a calului şi a călăreţului pe versant muntos de la o înălţime de 70 de metri.

Szobi Cseh a mai jucat, printre altele, în filme precum „Inimă de ţigan“ (2007), „Profetul, aurul şi ardelenii“ (1978) „Un august în flăcări“ (1974), „Un comisar acuză“ (1974).

Salvator la cutremurul din 1977 

La cutremurul din 4 martie 1977, cascadorii n-au ezitat să le dea o mână ajutor autorităţilor. Profesioniştii din filme s-au alăturat echipelor de salvare în încercarea de a-i scoate pe cei prinşi sub moloz. Printre aceştia s-a aflat şi Szobi Cseh, cel care, neţinând cont de pericolul la care se expunea, a scos victimele aflate încă în viaţă cu mâinile libere, lansând o nouă metodă de căutare. „Am inventat un sistem pe care l-am numit «furnică». Echipe de oameni, bine organizaţi, primeau un anumit sector. Pe urmă înaintau ca furnicile, zi şi noapte. Totul devenea astfel ca un furnicar, procentul salvărilor creştea“, povestea cascadorul pentru ringincentrulvechi.ro.

Szobi Cseh FOTO Adevărul

Cupa plină de sânge a excavatorului era o imagine care încă îl mai bântuia pe Szobi Cseh. „Am scos o băbuţă dintr-un colţ de dulap. Arăta de parcă ar fi fost înrămată. În rest, numai oameni de jos, la doi metri sub nivel. A fost groaznic! Când băgau buldozerele curgea din ghearele alea sânge“, povestea acesta. În aceste condiţii, viaţa cascadorului a fost mereu în primejdie, mai ales când ordinele celor aflaţi atunci la putere erau literă de lege. „La «coada lui Mihai Viteazul», la blocul Continental, era să fim omorâţi de două ori. A venit atunci un securist, cred că nu avea mai mult de 25 de ani, şi a urlat la un ditamai generalul, om cu părul alb, să dea drumul la buldozere. Au dat drumul la lucru şi când au scăpat o bucată de planşeu n-am mai putut să ieşim pe găurile pe care ni le făcuserăm“, mai spunea Cseh.

Szobi Cseh a murit în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 3.00, în timp ce se afla internat la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti, după o grea suferinţă, în urma complicaţiilor renale hepatice, cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat, potrivit unui comunicat emis de Institutul Fundeni.