Replica unui poliţist pentru Anda Adam, după ce vedeta a parcat în dispreţul celorlalţi şoferi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţistul care a făcut publică poza cu maşina Andei Adam parcată pe două locuri, dintre care unul rezervat persoanelor cu dizabilităţi, cere sancţionarea contravenţională a vedetei. „Cred că deja îmi jigniţi inteligenţa, fie ea şi de poliţist. Nu e vina persoanelor cu dizabilităţi că dvs. nu aţi "luat în calcul" modul de deschidere al portierelor”, îi mai transmite poliţistul vedetei.

„Nu voi şterge postarea până nu voi avea certitudinea că aţi fost sancţionată contravenţional de către colegii de la IPJ Cluj şi până nu vă veţi cere scuze faţă de beneficiarii acelor locuri de parcare. Iar dacă nu vă vor sancţiona potrivit legii 145/2020 colegii din Cluj, voi solicita personal printr-o petiţie acest lucru”, scrie pagina de Facebook Poliţiştii au umor. Politistul a menţionat ulterior că deţine informaţii neoficiale de la colegii săi conform cărora fotografia ar fost făcută de fapt la Afi Mall Cotroceni, în Capitală.

„Spuneţi că nu puteţi parca în altă parte din cauza modului de deschidere al portierelor. Şi că era ora închiderii în mall. Cred că deja îmi jigniţi inteligenţa, fie ea şi de poliţist. Dacă era ora închiderii, cum încercaţi să ne păcăliţi, mai ales în această situaţie, găseaţi locuri de parcare extrem de multe...doar că, ce să vezi, nu erau chiar lângă intrare. Nu e vina persoanelor cu dizabilităţi că dvs. nu aţi "luat în calcul" modul de deschidere al portierelor”, spune poliţistul.

Acesta a mai menţionat că prin postarea precedentă el nu a instigat oamenii la ură, deşi acesta a primit mult hate, i-a blurat numărul de înmaticulare tocmai pentru a nu fi ţinta răutăţilor. Acesta spune că nu se teme de ameninţările ei şi de avocaţii ei, iar în ciuda raportărilor primite la acea postare, Anda Adam este o peroană publică şi îi cere să îşi asume şi să plătească contravenţional. „ P.S. Am postat mesajele pentru a vă putea acorda dreptul la replică,” a mai scris în postare.

Cântăreaţa, Anda Adam, a devenit, ieri, subiect de glume pentru internauţi, după ce şi-a lăsat bolidul de lux, un BMWi8, de 374 de cai putere, pe două locuri de parcare, unul rezervat persoanelor cu dizabilităţi. Cântăreaţa Anda Adam a fost aspru criticată după ce pe reţelele de socializare a apărut o fotografie în care se vedea cum şi-a lăsat bolidul pe două locuri de parcare, unul destinat persoanelor cu handicap. Internauţii au început să facă glume pe seama cântăreţei după ce aceasta a lăsat şi un comentariu prin care încerca să se justifice: „Ce emiteţi, aia se întoarce la sursă!“.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite