Replica Andreei Marin pentru cei care au criticat imaginea virală în care apare lângă un medic mai puţin echipat decât ea: „De cârcotaşi nu îmi fac griji“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andreea Marin apare lângă un medic mai puţin echipat împotriva coronavirusului şi a stârnit critici FOTO Facebook
Andreea Marin apare lângă un medic mai puţin echipat împotriva coronavirusului şi a stârnit critici FOTO Facebook

Andreea Marin a scris un răspuns pe Facebook celor care au criticat-o pentru o poză în care apare echipată foarte bine, spre deosebire de medicul alături de care s-a fotografiat, în cadrul campaniei sale pentru ajutorarea celor afectaţi de coronavirus.

Andreea Marin a iniţiat, în calitate de Preşedinte al Fundaţiei Preţuieste Viaţa, o campanie prin care ajută persoanele afectate de coronavirus, mişcare datorită căreia a strâns până acum 600.000 de euro.

Cu prilejul convoiului umanitar, vedeta nu a primit doar laude, ci a fost criticată după o poză virală în care apare alături de un medic care nu era la fel de bine echipat precum Andreea Marin, care purta mască de protecţie cu valvă FFP3, combinezon cu glugă de unică folosinţă şi mănuşi. 

În comparaţie, doctora avea doar mască chirurgicală şi halat clasic, fapt ce i-a făcut pe internauţi să susţină că este vorba de inegalitate.

„Doamna Marin, dar cum sunteţi dumneavoastră atât de echipată (mască FFP 3, echipament de protecţie) şi doamna doctor doar cu o mască chirurgicală şi un halat clasic care nu oferă protecţie….Este penibil!!“, a fost unul dintre comentarii. 

„Ne uităm cu ce este îmbrăcată doamna doctor. Nu a primit echipament necesar şi aşteaptă, pe când doamna Marin l-a achiziţionat. Mi-ar fi ruşine“, a scris un alt internaut.

Reacţia Andreei Marin 

Marin a postat pe Facebook un răspuns pentru internauţii nemulţumiţi şi îi numeşte „cârcotaşi pe cei care vorbesc mult şi fac puţin, spre deosebire de ea, care e pusă pe fapte“.

„De cârcotaşi nu îmi fac griji, căci de o viaţă am parte de ei: vorbesc mult şi fac puţin, însă eu sunt pusă pe fapte. Cu pricepuţi la toate care stau comod pe canapea şi judecă ce fac alţii, fără ca ei sa facă mai mult sau mai bine... m-am lămurit. Dar e minunat să văd mai ales câţi oameni constructivi a atras Campania Preţuieste Viaţa în aceste 2 săptămâni de când ne căznim să sprijinim, cum putem mai bine“, a scris Andreea Marin pe Facebook. 

    

Mircea Radu i-a luat apărarea

Prezentatorul TV Mircea Radu a reacţionat cu privire la criticile apărute la adresa Andreei Marin. El consideră că cei care au arătat „ură şi incompetenţă ascunse după miştouri şi ticăloşii fine“ ar fi trebuit să „ îndrepte comentariile mustind a ură către stat, care e de vină pentru lipsurile de orice fel, inclusiv a echipamentelor de protecţie“. 

„De ce Andreea Marin are mască cu factor ridicat de protecţie împotriva coronavirus iar doamna de lângă ea, un profesor universitar doctor, o simpla masca chirurgicală? E întrebarea zilei, aici pe Fbk şi de aici multă ură şi incompetenţă ascunse după miştouri şi ticăloşii fine... Părerea mea e că Andreea putea să stea acasă să asculte Debussy in timp ce privea la dansul leneş al peştilor din acvariu. Dar n-a făcut-o. S-a implicat. A apelat la oamenii de afaceri şi mari firme ca sa facă rost de echipamente şi altele necesare pe care le-a donat spitalelor şi oamenilor in nevoie. Celor care privesc superior (haida-de...) şi comentează fotografia asta ar trebui sa îndrepte comentariile mustind a ură către stat. Da, către stat! Statul român, cu sistemul ăsta de sănătate vai mama lui, e de vină pentru lipsurile de orice fel, inclusiv a echipamentelor de protecţie. Despre Andreea, numai de bine!“, a scris Mircea Radu pe Facebook.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite