Reacţie fără precedent a ducilor de Sussex după ce regina le-a interzis să mai folosească brandul „Sussex Royal“: Harry şi Meghan şi-au arătat furia

Reacţie fără precedent a ducilor de Sussex după ce regina le-a interzis să mai folosească brandul „Sussex Royal“: Harry şi Meghan şi-au arătat furia

Meghan şi Harry vor să fie independenţi din punct de vedere financiar şi să ducă o viaţă mai normală FOTO Guliver/Getty Images

Prinţul Harry şi ducesa Meghan au reacţionat după ce regina Elisabeta le-a interzis să mai folosească termenul „royal“ în scopuri comerciale. Experţii regali şi presa britanică descriu poziţia cuplului drept una fără precedent, comunicatul transmis fiind presărat cu săgeţi către suverană.

Ştiri pe aceeaşi temă

Regina Marii Britanii a stabilit că nu este oportun ca ducii de Sussex să păstreze termenul „royal“ în popularul lor brand (Sussex Royal), pentru că „pur şi simplu nu se mai pot promova drept regalităţi în interes financiar“. Iniţial, un purtător de cuvânt al cuplului a anunţat că Harry şi Meghan au luat la cunoştinţă solicitarea suveranei şi se vor conforma. 

La scurt timp însă, ducii de Sussex au transmis un amplu comunicat de presă, pe alocuri folosind un ton ostil, lăsând să se înţeleagă că sunt deranjaţi de modul în care sunt trataţi după ce au decis să renunţe la statutul de membri seniori ai familiei regale britanice, potrivit The Guardian, care titrează că „Harry şi Meghan şi-au arătat furia îndreptată spre Palat după ce şi-au pierdut brandul“. 

Ducii de Sussex, atac la regina Elisabeta

Ei au precizat că nu vor mai folosi „Sussex Royal“ şi nici termenul „royal“ în activităţile lor viitoare, însă au sugerat că o fac din respect faţă de regină şi nu pentru că nu ar avea dreptul legal.

„Deşi Monarhia şi Guvernul nu au jurisdicţie cu privire la utilizarea termenului «Royal» în afara ţării, ducele şi ducesa de Sussex nu intenţionează să folosească «Sussex Royal» sau vreo altă iteraţie a cuvântului «Royal» pe niciun teritoriu (nici măcar în Regatul Unit) începând din primăvara anului 2020“, se precizează în comunicatul cuplului stabilit în prezent în Canada.

Oficial, ducii de Sussex îşi vor încheia „mandatul“ de membri seniori ai monarhiei pe 31 martie, când vor înceta să o mai reprezinte pe regină şi vor deveni independenţi din punct de vedere financiar.

Harry şi Meghan consideră că alţi membri ai familiei au fost trataţi mai bine

Se pare că eşecul de a negocia un rol hibrid în sânul familiei regale britanice – îndeplinirea unor atribuţii regale în timp ce lucrează şi la proiecte personale – este o altă sursă de regret. Cuplul a indicat că alţi membri ai familiei regale au avut parte de mai multă înţelegere şi îngăduinţă decât ei.

„Ducele şi ducesa de Sussex ar fi preferat să continue să o reprezinte şi să o sprijine pe Majestatea Sa Regina, chiar dacă într-o măsură mai redusă, fără a primi finanţare din fonduri publice. Deşi există un precedent creat de alţi membri ai familiei regale care şi-au dorit locuri de muncă şi în afara instituţiei, pentru ducele şi ducesa de Sussex s-a stability o perioadă de probă de 12 luni. Ducii de Sussex au înţeles decizia de a li se cere să renunţe complet la îndatoririle regale şi de a nu o mai reprezenta pe Regină“.

Nu vor să renunţe la titlurile de Alteţa Sa Regală

De asemenea, Harry şi Meghan nu par împăcaţi cu ideea de a li se retrage titlurile de HRH (Alteţa Sa Regală), insistând să le păstreze fără a le folosi în mod activ.

„Aşa cum s-a convenit în ianuarie, ducele şi ducesa de Sussex îşi vor păstra prefixul HRH, rămânând formal cunoscuţi sub numele de Alteţa Sa Regală Ducele de Sussex şi Alteţa Sa Regală Ducesa de Sussex. Însă ducii de Sussex nu vor mai folosi aceste titluri în mod activ din moment ce nu vor mai fi membri seniori ai familiei regale“.

În comunicat se precizează că prinţul Harry rămâne în continuare al şaselea în linia de succesiune a tronului britanic şi îşi va păstra rangurile militare, fapt ce contrazice un anunţ al Palatului Buckingham în care se preciza că nepotul reginei nu va mai beneficia de acestea.

Un alt detaliu care a stârnit controverse a fost cel legat de cine va achita facture de securitate a cuplului. Deşi nu este menţionat acest lucru în comunicat, ducii au precizat că au nevoie de protecţie pentru ei şi fiul lor, făcând foarte clar faptul că este un drept al lor, având în vedere că prinţul Harry este o figură publică pentru că s-a născut în familia regală britanică.

Totodată, Harry şi Meghan au confirmat că au decis să-şi închidă biroul de la Palatul Buckingham, precizând că este „o hotărâre care îi întristează“. Ei au mai anunţat şi că lucrează pentru a-şi lansa o nouă organizaţie caritabilă, după ce în august 2019 au decis să renunţe la fundaţia pe care o patronau împreună cu ducii de Cambridge.

Un nou dezastru de comunicare, spun experţii

Mai mulţi experţi regali consideră că acest comunicat reprezintă un nou dezastru de PR pentru cuplu. „Nu fac decât să evidenţieze neînţelegerile cu Palatul într-un mod care nu ajută pe nimeni“, a comentat Richard Fitzwilliams, comentator regal şi editor.

Biograful prinţului Charles, Tom Bower, a declarat că publicul are în sfârşit ocazia să vadă cine este Meghan cu adevărat şi care este scopul ei. „Comentariile despre deciziile reginei dau dovadă de o furie răutăcioasă. Mă tem că întreaga situaţie se va înrăutăţi“.

Când şi de ce „au demisionat“ ducii de Sussex din familia regală 

Amintim că prinţul Harry şi soţia sa, ducesa Meghan, au anunţat pe 8 ianuarie că renunţă la rangul de membri seniori ai familiei regale britanice pentru a-şi câştiga independenţa financiară. Mai exact, acest lucru înseamnă că nu vor mai primi indemnizaţie de la bugetul statului şi, prin urmare, nu vor mai fi obligaţi să îndeplinească îndatoriri regale. Ei au precizat că vor să aibă propriile joburi şi să-şi împartă timpul între Marea Britanie şi America de Nord, însă au subliniat că vor continua să o susţină „pe deplin“ pe regina Elisabeta. 
 
Cu regret, suverana Marii Britanii a consimţit, pe 13 ianuarie, să le permită nepotului ei şi soţiei acestuia „o nouă viaţă“, acordându-le „o perioadă de tranziţie“ către rolurile part-time. Pe 18 ianuarie, Palatul Buckingham a anunţat că Harry şi Meghan vor renunţa la titlurile de „Alteţa Sa Regală“, nu vor mai primi fonduri publice, nu vor mai întreprinde acţiuni în numele Coroanei şi vor înapoia cele 2,4 millioane de lire din bani publici folosite pentru renovarea conacului Frogmore, care va rămâne în continuare reşedinţa cuplului din Marea Britanie.
 
În primele declaraţii publice după anunţul făcut de bunica sa, prinţul Harry şi-a exprimat „tristeţea profundă“ şi a spus că decizia de a renunţa la statutul de membri seniori ai casei regale nu fost una uşoară şi a venit după „multe luni de discuţii şi mulţi ani plini de provocări“. În plus, Harry a mărturisit că şi-ar fi dorit să mai aibă posibilitatea de a avea îndatoriri regale în regim part-time.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările