Proconsul intră în al doilea deceniu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proconsul intră în al doilea deceniu
Proconsul intră în al doilea deceniu

Trupa a împlinit zece ani de existenţă, reuşită pe care membrii au sărbătorit-o printr-un concert alături de prieteni. În acelaşi timp, basistul Florin Barbu a părăsit Proconsul, după şapte ani petrecuţi în trupă. „O despărţire simbolică“ şi atât, spun ca într-un cor membrii trupei.

Florin a plecat la Sibiu, iar în locul lui a venit James Alexander Lascu, un basist american în vârstă de 21 de ani. „Ne-a ajutat Dumnezeu şi am găsit în James un coechipier şi un prieten la fel de bun, atât din punct de vedere profesional şi al imaginii, dar, mai ales şi cel mai important, din punct de vedere uman“, spune chitaristul trupei, Dragoş Dincă.

„De-a lungul existenţei noastre ca trupă, toate schimbările făcute pe parcurs au fost numai în bine“, intervine Bodo, vocalul Proconsul. „N-aş spune că ne-a afectat înlocuirea lui Florin cu James, ba dimpotrivă. James este un băiat extrem de talentat, muncitor, care s-a acomodat foarte repede cu muzica şi stilul nostru“, adaugă acesta.

Tocmai au lansat un single, „Sunt al tău“, de pe noul album care urmează să apară pe piaţă, iar un videoclip al piesei urmează să apară într-o lună. „Nu are o poveste propriu-zisă, în sensul că nu este un album omogen“, spune Robert Anghelescu, clăpar.

„Singura trăsătură comună între piese este soundul puţin retro, à la anii ‘80“, explică Robert. Fanii vor avea parte şi de o surpriză odată cu lansarea albumului.

„Aşa cum ne-am obişnuit fanii, şi cum merită de altfel, cu siguranţă că vor avea parte de un mega­con­cert“­, spune Bodo. Deocamdată, băieţii se află în discuţii pentru un turneu în minimum 12 oraşe, dar spun că este încă prea devreme ca să fie siguri unde vor fi acestea. Până atunci, au o apariţie la festivalul Cerbul de Aur.

 Stilul nu se schimbă

În cei zece ani de existenţă au lansat şapte albume de studio. Cel de-al optulea va rămâne încadrat în stilul muzical propriu, care i-a propulsat printre favoriţii publicului românesc.

„De zece ani mergem pe stilul care ne-a făcut cunoscuţi, faimoşi şi iubiţi de public, stilul pop-rock. Nu există melodie fără un mesaj clar de dragoste, de iubire faţă de partenerul sau partenera de viaţă, faţă de aproapele tău“, spune Bodo.

„Atitudinea Proconsul este liberă, pozitivă şi plină de încărcătură emoţională“, adaugă acesta. Părerile membrilor trupei par să se alinieze perfect.

„Cred că muzica noastră se adresează celor care apreciază, indiferent de vârstă, muzica de calitate şi, în general, valorile care în ultimul timp au trebuit să lase loc subvalorilor sau pseudovalorilor“, crede  Dragoş.

„Admir seriozitatea de care a dat dovadă trupa 3 Sud Est, ascult Paula Seling, îmi place originalitatea Corinei, o ador pe Loredana, nu am cum să îi omit pe Mahala Rai Banda şi pe cei de la Jukebox“, exemplifică Bodo cu câteva nume pe care le consideră echivalente cu valoarea muzicală.

Piaţa muzicală afectează vânzările

Un motiv serios de îngrijorare, în această perioadă, pentru majoritatea trupelor din România, şi nu numai, este reprezentat de criza financiară, care afectează vânzările de discuri, dar şi programarea concertelor. „Nu, criza nu ne afectează“, răspunde Bodo.

„Am implementat un alt stil de marketing, pentru a fi mai aproape de fanii noştri, în special pentru cluburile din Bucureşti sau din ţară, unde se cântă pe bilete. Prin urmare, ai certitudinea că în faţa ta sunt admiratorii şi prietenii tăi, iar toată lumea este fericită: şi fanii, şi noi, şi organizatorii“, comentează Bodo.

Robert este de aceaaşi părere şi spune că nu criza afectează, în mod special, vânzările. „Încă sperăm într-o reglementare mai riguroasă a repartizării drepturilor de autor şi conexe şi, mai ales, într-o valoare mai mare a procentului de difuzare a muzicii româneşti pe radio şi TV“, argumentează Robert. „Mulţumim lui Dumnezeu, nu putem să ne plângem“, spune Dragoş.

„Deşi este un an dificil, am reuşit cu ajutorul lui Dumnezeu să rămânem printre cele din ce în ce mai puţine trupe de pop-rock de pe piaţă, şi asta în condiţiile în care noi suntem o formaţie care are echipă tehnică, microbuze, echipamente de sunet şi lumini, într-un cuvânt - cheltuieli“, explică acesta.

„Din fericire, nu trăim din vânzările de discuri. Ştim cu toţi că mp3-urile dezavantajează foarte multe trupe şi cântăreţi din România. Pe de altă parte, este adevărat că videoclipul contribuie la creşterea vânzărilor de CD-uri. Îi mulţumim lui Dumnezeu că avem în fiecare săptămână trei, patru concerte şi aşa putem să fim aproape de fanii şi de prietenii noştri sinceri şi fideli“, conchide Bodo.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite