Prezentatorul TV Larry King şi-a pierdut doi copii în ultima lună: „Avem nevoie de puţin timp şi discreţie pentru a ne vindeca rănile“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prezentatorul TV Larry King
Prezentatorul TV Larry King

Prezentatorul TV Larry King pare să treacă prin momente de cumpănă. Doi dintre copiii săi au murit recent, la o distanţă de doar trei săptămâni unul de celălalt.

Moderatorul TV Larry King şi-a pierdut doi dintre copiii săi la distanţă de doar trei săptămâni unul de celălalt. Primul,  Andy King, în vârstă de 65 de ani, a decedat la sfârşitul lunii iulie din cauza unui atac de cord, iar fiica sa, Chaia King, în vârstă de 52 de ani, a murit  săptămâna trecută „la scurt timp după ce a fost diagnosticată cu cancer pulmonar“, după cum a mărturisit King pe Facebook, potrivit CNN.

„Cu tristeţe şi cu inima frântă, anunţ pierderea celor doi copii ai mei, Andy King şi Chaia King. Amândoi erau suflete bune şi blânde şi le vom simţi lipsa. Niciun părinte nu ar trebui să îşi îngroape copilul. Eu şi familia mea vrem să vă mulţumim pentru gândurile bune şi urările transmise. În acest moment, avem nevoie de puţin timp şi discreţie pentru a ne vindeca rănile. Vă mulţumesc că respectaţi asta”, a fost mesajul pe care King l-a transmis.

În vârstă de 86 de ani, King a fost căsătorit de-a lungul timpului cu şapte femei. Prezentatorul TV mai are încă alţi 3 copii: Larry Jr. (58 de ani), Chance (21 de ani) şi Cannon (20 de ani).

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite