Povestea de roman dintre Remus Truică şi Patricia Kaas. Cântăreaţa franceză:  „Făcea dragoste de minune“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul de afaceri Remus Truică, în vârstă de 50 de ani, se află de două zile după gratii, acolo unde îşi va petrece următorii şapte ani. Milionarul a fost condamnat joi, 17 decembrie, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa.

Milionarul român Remus Truică, fost şef de cabinet al lui Adrian Năstase, va avea la ce să se gândească şapte ani de acum înainte între pereţii penitenciarului. Sau mai puţin de şapte ani, dacă se va apuca de scris cărţi. Subiectul unui roman de dragoste l-ar putea constitui aventura pe care Remus Truică a avut-o cu celebra cântăreaţă franceză Patricia Kaas, în vârstă de 54 de ani. 

În 2010, Remus Truică, în vârstă de 40 de ani atunci, a plătit-o pe Kaas (44 de ani atunci) cu suma de 80.000 de euro pentru ca aceasta să vină în România şi să cânte în vila lui, la petrecerea privată dată în cinstea aniversării sale. 

Era antrenant, vesel, fermecător

Patricia Kaas a relatat episodul într-o carte autobiografică, intitulată „Umbra din vocea mea”. „Era odată un tânăr care atunci când şi-a serbat ziua de naştere a vrut să-i fiu musafir de onoare. Îşi dorea mai mult decât orice să cânt pentru el, în casa lui. Abia am aterizat pe aeroport şi gazda ne-a invitat la cină într-un restaurant situat pe malul unui lac maiestuos, la câţiva kilometri de Capitală. Un tânăr ne aştepta în prag şi mi-a oferit un braţ de flori albe. Contrar tuturor aşteptărilor mele, seara a fost perfectă. Gazda noastră vorbea franceza fluent, la fel şi germana şi, fireşte, engleza”, povesteşte Kaas, potrivit PRO TV. 

"Ştia o groază de lucruri despre mine, mă sorbea din priviri. Eu am remarcat-o pe tânăra şi drăguţa lui soţie (n.r. Irina Truică), aflată lângă el. Îmi părea puţin absentă, parcă stingherită. Conversaţia a sărit de la un subiect la altul, era antrenant, vesel, fermecător", îl descria cântăreaţa pe milionarul român. 

Artista a rememorat apoi cum „gentlemanul milionar" se îngrijea să nu-i lipsească nimic. "Trabucuri, vinuri fine, ne-a răsfăţat”. A doua zi, Truică a condus-o până la aeroport, de unde cântăreaţa a plecat cu avionul lui privat. „Mă străduiam să nu uit că e însurat, că are două fetiţe adorabile”, îşi amintea Kaas. 

image

Remus Truică şi Patricia Kaas FOTO Click!

Remus Truică "făcea dragoste de minune"

Patricia Kaas a rememorat inclusiv ce s-a petrecut după revenirea ei în Franţa, când Truică o bombarda cu SMS-uri, milionarul având „10.000 de idei pe secundă”. „Mesajele lui mă făceau să surâd. Şi, apoi, inevitabilul s-a produs. Am cinat împreună, era nostim, năstruşnic aproape. Da, i-am căzut în braţe în acea seară. Eram aproape îndrăgostită. Aproape…”, a descris Patricia Kaas prima noapte de amor, notează Libertatea.


"Nu mai vedeam decât genele lui lungi, pielea lui mată şi surâsul irezistibil. Făcea dragoste de minune. E un amant desăvârşit. Avea totdeauna să-mi povestească o mie de lucruri. Eram inseparabili", a dezvăluit cântăreaţa în cartea sa.

Patricia Kaas a adăugat şi că Truică devenise posesiv şi gelos şi că-şi dorea ca ea să nu mai cânte pentru nimeni altcineva în afară de el: “Era vară, anotimpul iubirii. S-a întors pentru puţin timp în ţara lui, unde avea treabă, dar asta nu ne-a ostoit dorinţa, eram a lui cu trup şi suflet. Ori aproape, pentru că mai trebuia să cânt la câte o petrecere privată uneori. Amantul meu mi-a spus că vrea să nu mai cânt decât pentru el. Am rămas mască. Am crezut că glumeşte. Da’ de unde! Nu voia să mai fiu văzută de alţi bărbaţi, să nu mă mai dorească nimeni. Dacă îmi cădea cu tronc vreunul din ei??!!”.

Patricia Kaas şi "gentlemanul milionar" Remus Truică

Divorţul de Irina Truică 

În 2016, Remus Truică a anunţat că divorţul de soţia lui, Irina Truică, s-a produs după 5 ani de tergiversări prin instanţe. Cei doi copii ai cuplului au rămas în custodia mamei. Căsnicia lor a durat 14 ani. 

"Pe data de 17 iunie 2011 am intrat, pentru prima dată în viaţă, într-o sală de Tribunal. Eram chemat de către fosta mea soţie, printr-o cerere de divorţ. Se petrecea în partea franceză a insulei St. Martin. Nu pot descrie niciodată turbulenţa acelor momente. Perioada februarie 2011 – începutul lui 2014 a fost cea mai urâtă perioadă din viaţa mea. Uitându-mă acum înapoi, nu mă regăsesc acolo, mi se pare că nu eu am trăit acele momente. A fost îngrozitor ! Fosta mea soţie a deschis atunci, în iunie 2011, şirul unei lungi relaţii între mine şi sălile de judecată. Zeci de plângeri penale, denunţuri, procese civile de toate felurile – în total peste 100 de acţiuni. Nu îmi venea să cred că, aproape săptămânal, primeam câte o nouă citaţie. Toate acestea cumulat cu sutele de articole în care fosta mă descria în cel mai epic mod cu putinţă. Am fost trecut prin toate – de la violenţă la amantlîcuri, de la pierderi de sarcină la boli venerice, de la răpire internaţională de copii la cereri pentru decăderea mea din drepturile părinteşti. Sincer, atâta mizerie nu am crezut că pot trăi", scria Remus Truică. 

Irina a confruntat-o pe Patricia Kaas

Soţia omului de afaceri, Irina, a mărturisit la acel timp că celebra cântăreaţă Patricia Kaas i-a confirmat personal că a avut o relaţie cu soţul ei, după ce-i citise dezvăluirile. 

„Irina a povestit că a stat de vorbă cu Patricia Kaas şi că artista i-a confirmat tot ceea ce a scris în carte, plus multe alte lucruri. După ce a aflat aceste lucruri, Irina a decis să divorţeze”, a povestit confidenta Irinei Truică, potrivit VIVA!

„Irina a aflat că Remus voia să se însoare cu Patricia Kaas. El i-a cerut artistei să renunţe la cântat, zicându-i că el nu accepta ca o femeie să aibă carieră. Patricia a refuzat şi de atunci a început să se răcească relaţia lor. Cred că s-au cunoscut la ziua lui, dar pentru el Patricia era un fel de idol al vieţii. A copleşit-o cu multe cadouri, cu flori. Şi toate astea în timp ce era însurat cu Irina”, a mai spus prietena Irinei Truică.

image


Irina Truică FOTO Click!

Citeşte şi: 

Remus Truică, sărmanul putred de bogat, printre milionarii ascunşi ai României

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite