Persoane care şi-au câştigat faima datorită relaţiilor cu vedete de top

Persoane care şi-au câştigat faima datorită relaţiilor cu vedete de top

Britney Spears şi dansatorul Kevin Federline FOTO Getty Images

Multe dintre aşa-zisele vedete de la Hollywood au cunoscut celebritatea după ce s-au afişat, la braţ, pe covorul roşu sau în faţa paparazzilor, alături de personalităţi deja consacrate din industria showbiz-ului. Deşi, despre o parte dintre ele putem spune că erau deja celebrităţi în devenire, relaţia amoroasă pe care au avut-o cu diverşi actori sau cântăreţi le-a ajutat să ajungă la un alt nivel.

Secretul succesului la Hollywood constă, de multe ori, nu în talent sau muncă, ci în afişarea în public alături de figuri cunoscute. Acesta este şi cazul unor vedete precum Amber Rose, Casper Smart sau Kevin Federline, care au ieşit din anonimat odată cu relaţia pe care au avut-o cu personalităţile deja consacrate de la Hollywood.

Site-ul www.vh1.com a alcătuit o listă cu oameni simpli, care au dat nas în nas cu celebritatea după ce s-au iubit cu unele dintre cele mai cunoscute vedete.

Amber Rose

Deşi, în prezent, Amber Rose este pe cale de a-şi construi propriul imperiu media, aceasta a devenit faimoasă în urma relaţiei pe care a avut-o cu artistul american Kanye West, actualul soţ al starletei TV Kim Kardashian. După ce i-a captat acestuia atenţia în videoclipul rapperului Ludacris, „What Them Girls Want“, în 2008, Amber Rose (31 de ani) s-a întâlnit cu Kanye West (37 de ani) pentru doi ani, timp în care s-a bucurat de numeroase apariţii la prezentări de modă, concerte şi decernări de premii muzicale.

Amber Rose şi Kanye West FOTO Getty Images

Elizabeth Hurley

Actual model şi actriţă, Elizabeth Hurley (49 de ani) a ieşit din anonimat în urma relaţiei de 13 ani pe care a avut-o cu faimosul actor Hugh Grant (54 de ani). Deşi cei doi şi-au început relaţia în 1987, prima lor apariţie în public s-a produs abia în 1994, la premiera filmului „Four Weddings and a Funeral/ Patru nunţi şi o înmormântare“. Aceasta apariţie a marcat debutul lui Elizabeth Hurley în lumea showbiz-ului.

Elizabeth Hurley şi Hugh Grant FOTO Getty Images

Karrueche Tran

Fotomodelul Karrueche Tran, în vârstă de 27 de ani, a devenit celebru odată cu relaţia, marcată de multiple despărţiri şi împăcări, cu rapperul Chris Brown, alături de care a început să se afişeze în 2011. Cu toate acestea, Tran a devenit cu adevărat o vedetă în urma unui scandal, care, cel mai probabi, nu i-a picat bine deloc. Nu cu mult timp în urmă, Chris Brown (26 de ani) a fost acuzat că ar fi lăsat o altă femeie însărcinată, în timpul relaţiei pe care o avea cu Karrueche Tran. Cei doi s-au despărţit, de această dată definitiv, în 2015, iar Karrueche Tran a primit un rol în serialul de televizune „Vanity“.

Karrueche Tran şi Chris Brown FOTO Getty Images

Casper Smart

Casper Smart (27 de ani) a intrat în trupa de dans a celebrei cântăreţe Jennifer Lopez (45 de ani) în anul 2011, când a început şi relaţia cu vedeta latino-americană, în ciuda faptului că diferenţa de vârstă dintre cei doi este de 18 ani. Despărţirile şi împăcările prin care cuplul a trecut de-a lungul relaţiei l-au adus pe Casper Smart în centrul atenţiei. Ulterior acesta a devenit un dansator cunoscut, colaborând cu artişti precum Nicki Minaj, Flo Rida, Sean Pual şi Kelly Rowland. Totodată, Smart a realizat coregrafiile pentru show-urile cântăreţilor Beyonce şi Eminem.

Casper Smart şi Jennifer Lopez FOTO Getty Images

Kevin Federline

Kevin Federline (27 de ani) era un dansator oarecare până să o cunoască şi să se îndrăgostatească de celebra Britney Spears, în 2004. Cuplul, care s-a destrămat în 2007, are împreună doi copii, pe Sean Preston şi Jayden James. Deşi a reuşit să iasă din anonimat odată cu mariajul cu Britney Spears, numele lui Kevin Federline este în continuare asociat cu artista americană, în vârstă de 33 de ani.

Kevin Federline şi Britney Spears FOTO Getty Images

Elisabetta Canalis

Elisabetta Canalis (36 de ani) era o actriţă relativ cunoscută în Italia, ţara sa natală, însă relaţia pe care a avut-o cu actorul George Clooney (54 de ani), care, în prezent, este căsătorit cu avocata de origine libaneză Amal Clooney, a adus-o pe culmile succesului. Canalis şi Clooney au fost împreună din 2009 până în 2011, timp în care aceasta a avut suficient timp pentru a-şi pava drumul spre celebritate, devenind un star internaţional.

Elisabeta Cannalis şi George Clooney FOTO Getty Images

Suki Waterhouse

Modelul şi actriţa britanică Suki Waterhouse, în vârstă de 23 de ani, a avut o relaţie, care a durat doi ani, cu actorul american Bradley Cooper, în vârstă de 40 de ani. Deşi Waterhouse şi-a început cariera în modelling la doar 16 ani, ea a cunoscut faima abia după relaţia cu celebrul actor. Suki Waterhouse şi-a făcut debutul în televiziune în 2010, când a apărut într-un episod al serialului „Material Girl“, iar de atunci a bifat trei producţii pentru marele ecran: „Rachel“, „Pusher“ şi „Love, Rosie“.

Suki Waterhouse şi Bradley Cooper FOTO Getty Images

Rita Ora

Una dintre cele mai apreciate cântăreţe britanice din prezent, Rita Ora, în vârstă de 24 de ani, a intrat în atenţia presei internaţionale în urma relaţiei pe care a avut-o cu vedeta de televiziune Rob Kardashian (28 de ani), cunoscut pentru reality-show-ul „Keeping Up with the Kardashians“. Drumul spre faimă, însă, i-a fost marcat de răutăţile fostului său iubit, care în urma despărţirii a acuzat-o în public, pe Twitter, că l-ar fi înşelat cu „aproape 20 de bărbaţi“.

Rita Ora şi Ron Kardashian FOTO „Daily Mail“

Scott Disick

Scott Disick este o altă persoană ajunsă la statulul de vedetă datorită unui membru al celebrei familii Kardashian. Este vorba despre Kourtney Kardashian, în vârstă de 36 de ani, alături de care Disick a apărut de nenumărate ori la televizor, în reality-show-ul „Keeping Up with the Kardashians“.

Scott Disik şi Kourtney Kardashian FOTO Getty Images

Julianne Hough

Julianne Hough  a făcut parte din juriul emisiunii „Dancing With The Stars“, însă tânăra, în vârstă de 26 de ani, a devenit celebră după relaţia de trei ani pe care a avut-o cu mogulul media Ryan Seacrest, în vârstă de 40 de ani. Cât timp s-a iubit cu Ryan Seacrest, Julianne Hough a bifat şi câteva apariţii pe marele ecran, în peliculele „Burlesque“, „Footloose: Dans interzis“ şi „Safe Heaven“.


Julianne Hough şi Ryan Secreats FOTO Getty Images

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: