#PastiladeMotivaţie INTERVIU Teo Trandafir, despre perioada în care a lipsit de la TV şi nu mai avea bani şi eşecurile în dragoste: „Am suferit ca un animal“
0
Realizatoarea Teo Trandafir (50 de ani) a vorbit în cadrul rubricii #PastiladeMotivaţie despre experienţele traumatizante prin care a trecut de-a lungul vieţii, a dezvăluit că a crescut cu sentimentul că este un copil prost şi că a suferit enorm din dragoste.
Dincolo de modul haios în care alege să-şi spună povestea, Teo Trandafir este o femeie care a ţinut piept unor experienţe dificile: a aflat cum este să nu mai fii dorit la TV, a trecut printr-o comă din care nu ştia nimeni dacă o să-şi mai revină şi a suferit din dragoste „ca un animal“. Despre toate aceste exprienţe a vorbit într-un interviu din cadrul rubricii Adevărul Live #PastiladeMotivaţie.
„Adevărul“: Teo, ce înseamnă pentru tine să trăieşti frumos?
Teo Trandafir: Să nu fac rău nimănui, să nu neglijez pe nimeni, să nu dezamăgesc munca aia fantastică pentru care sunt eu felicitată şi pentru care eu mă împăunez ca o mare divă, deşi nu eu muncesc atât – este o întreagă echipă, să fiu pregătită să-mi întâlnesc Mântuitorul şi să am o vorbă bună. Cam astea…
Crezi în Dumnezeu?
Mă întrebi de parcă ar fi o raritate. Ca toată lumea, sigur.
Nu toată lumea crede în Dumnezeu.
Nu toată lumea a tras să moară şi s-a întors. Acea perioadă mi-a schimbat modul de a privi discrepanţa uriaşă dintre cuvinte şi fapte. Am înţeles atunci că vorbele pot fi spuse, iertate şi pot fi şterse, dar faptele sunt cele care contează.
Eşti mulţumită cu viaţa ta de acum?
Sunt mulţumită cu viaţa mea de acum pentru că ea este. Absenţa vieţii se numeşte moarte şi cu asta nu m-aş putea împăca. Aşa că orice fel de viaţă este mai bună decât absenţa ei. Odată ce m-am prins de şmecheria asta, sunt mulţumită pentru faptul că în fiecare zi cunosc oameni noi, pentru că încerc să depăşesc tot timpul condiţia pe care o am şi mă bucur că nu sunt mulţumită de mine niciodată. Nu sunt mulţumită de mine, cu mine, cu felul în care m-am prezentat, performanţele mele sau locul în care mă găsesc. Îmi place să sper că încă pot mai mult.
Înainte să începem interviul vorbeam despre încrederea în sine. Tu cum stai la acest capitol?
O să te uimesc, dar nimeni nu are încredere în el. Dacă stăm să ne uităm acum la oamenii care ne privesc, şi ei înşişi se vor uita la ei şi îşi vor pune întrebarea dacă au încredere în sine, răspunsul este, invariabil, „NU“. Eu nu ştiu, de exemplu, fizică cuantică. Nu am de unde să ştiu dacă dintr-o mulţime de oameni nu mă întreabă unul care e teoria lui Schrödinger. Păi eu am înţeles teoria lui, dar nu am înţeles dacă pisica era vie sau era moartă, deci nu am încredere în mine.
Dar trebuie să le ştim pe toate?
Da, ca să putem să avem încredere în noi. Pentru că altfel ne putem aventura într-o zonă în care să fim ridicoli, ceea ce este îngrozitor, sau necunoscători. Iar sintagma „nu ştiu“ s-a desfiinţat în România. Nu mai există oameni care să nu ştie. Mergem acum în orice piaţă din Bucureşti şi întrebăm de teoria lui Erwin Schrödinger şi nimeni nu va spune „Nu ştiu“. Va spune „E o teorie care la un moment dat a făcut valuri…“ sau orice altceva, habar nu am. Eu cred că este foarte sănătos să nu ai încredere în tine, să nu ai încredere în instinctele tale, pentru că asta generează prudenţă.
Apropo de vulnerabilităţi, ţi s-a întâmplat vreodată să nu ştii ceva în emisiune şi să spui „Nu ştiu“?
Exact asta spuneam. Atunci când nu ştii, este bine să spui. Să nu ştii nimic e mai nasol. Dar să nu ştii detalii, când este vorba despre acord fin, cred că îi este permis fiecăruia dintre noi. Niciunul nu putem pretinde că deţinem „the truth“ (adevărul).
Care este cea mai frumoasă lecţie pe care ţi-a predat-o viaţa?
Eu am înţeles că să mergi pe drum, să mergi cu picioarele tale, pas după pas, este o chestier foarte şmecheră pe care eu o luam „for granted (de-a gata, ca şi cum ţi se cuvine – n.r.)“ şi mi se părea că e pentru toată lumea. Viaţa m-a învăţat că nu este aşa. La un moment dat stăteam de vorbă cu un preot, bun prieten, plecam într-o excursie în Grecia. Îmi pusesem pasta de dinţi, periuţa de dinţi şi mă-ntreabă părintele: „Ţi-ai luat tot, eşti pregătită pentru plajă?“, „Da!“, „Dar eşti pregătită să mori?“, „Nu!“. „Păi cum, eşti pregătită pentru toate detaliile şi pentru moarte nu?“. Şi am învăţat să mă pregătesc pentru moarte. Este un antrenemant zilnic, un antrenament necesar pentru că de fiecare dată moartea ne surprinde în aceeaşi ipostază.
Păi cum să ne gândim la moarte când auzim tot mai des sintagma „Trăieşte fiecare zi la maxim“?
Trăieşte în fiecare zi la maxim? Niciodată nu se întâmplă asta şi de fiecare dată eşti nemulţumit când pui capul pe pernă pentru că te gândeşti că ai fi putut face mai mult. Suntem atât de preocupaţi să trăim motivaţional, încât uităm să trăim „at all“.Trăitul înseamnă: te trezeşti de dimineaţă, te doare burta. Bei cafeaua, că te gândeşti că stimulezi digestia. Ce să vezi, te duci la baie – acolo epifania. După care, în drum spre serviciu, te întâlneşti cu ăla din 368 care pute. În momentee în care faci lucrurile pe care le faci în fiecare zi, nu poţi să te ridici şi să levitezi. Nu, trăim ce avem de trăit în ziua cu pricina. Suma ar trebui să ne dea cu plus.
Dacă ar fi să ne împărtăşeşti o greşeală pe care ai făcut-o şi care ţi-a marcat viaţa, care ar fi?
Am crezut în vorbe şi nu am văzut fapte. Întotdeauna, înainte de a lua o decizie, gândeşte-te ce a făcut acel om pentru tine şi dacă nu cumva cuvintele lui sunt nişte fluturi, nişte iluzii, nişte baloane de săpun. Aici mai am eu de lucrat.
Te-ai simţit vreodată singură?
Ca toată lumea. Cine nu se simte singur are o mare problemă. Dacă nu eşti singur, din când în când, să te aduni şi să te lucrezi, să te tricotezi, te disipi. Cred că marea problemă a oamenilor astăzi este că, din teama aia bolândă de singurătate, se aruncă în medii pe care după aia nu le mai pot stăpâni, pe care vor să le satisfacă. Tu, la un moment dat, vrei să-ţi satisfaci consumatorii. Şi tot dai, tot dai că, vorba Adei Milea, „devii mai mult darnic decât harnic“. Şi ajungi golit complet pentru că nu te-ai umplut în singurătatea ta. Doar singurătatea şi suferinţa te pot face să te umpli. Şi oamenii se sperie de chestia asta mai tare decât de orice. Vai de mine, suferinţă. Eu care trebuie să trăiesc nu ştiu cum… Nu, nu trebuie să nimic. În această viaţă nu trebuie decât să fim fericiţi şi atât.
Păi şi cum facem să fim fericiţi?
Cred că dacă găseşti să faci ceva şi îţi şi place, e minunant. La noi, în proporţie mai mare de 80%, oamenilor nu le place ce fac.
Este adevărat, dar mai există şi procentul acela uriaş al oamenilor care se identifică doar cu munca lor.
Primul lucru în viaţa asta, din strămoşi, este să ai ceva pe masă. Că după aia lumea se adună în jurul mesei. Nu este invers. Viaţa de familie este urmare a vieţii profesionale. Una este ca eu să fiu croitoreasă la Săcele, am nişte aşteptări sociale şi personale, şi alta este să fiu doamna Teo. Profesia generează viaţa de familie. Invers, poate genera, dar poate fi catastrofală.
Depinde fericirea unei femei de un bărbat?
Sigur, sigur. Eu am făcut greşeala de a nu depinde niciodată de un bărbat. Niciodată nu am făcut asta pentru că am văzut ce înseamnă să nu mai fie bărbatul. Dar sunt femei care se agaţă de bărbatul din viaţa lor şi în momentul în care el dispare, lumea lor colapsează. Dar normal că atunci când un bărbat se uită la tine ca la Dumnezeu şi îţi spune că eşti cea mai frumoasă femeie din lume, te simţi cea mai frumoasă din lume, întinereşti şi devii blândă, dulce şi calină. Până în momentul în care bărbatul uită să mai spună lucrurile astea şi te trezeşti că nu mai eşti cea mai frumoasă. Datoria ta este să cauţi în continuare, nu e niciun păcat în asta.
Apropo de familie, care sunt cele mai frumoase cuvinte pe care ţi le-a spus Maia?
Culmea, mi le-a zis la televizor, în primul interviu pe care l-am dat la Kanal D. A încept să zică nişte lucruri uriaşe, zice: „Să ştrii că din cer eu te-am ales…“. Am înnebunit, a fost cel mai frumos lucru care mi s-a spus vreodată în viaţa asta. Şi cred că este aşa, pentru că a început să crească şi să arate ca mine, să înţeleagă ca mine. Acum, de exemplu, am început să vorbim despre alegerea dintre suferinţă şi siguranţă. I-am zis: suferă, nu lua partea „safe (sigură – trad.)“. Am prietene care nu s-au îndrăgostit niciodată, de frică. Îmi spun: „Băi, suntem atât de invidioase pe tine pentru că ai iubit, ai suferit şi ţi-ai rupt carnea de pe tine. Mi-ar fi plăcut şi mie să am curajul ăsta“. I-am zis fiică-mii să se îndrăgostească. Nu e copată acum, dar o să vină momentul, o să sufere şi o să-l trăim împreună pentru că am trecut pe acolo, ştiu exact drumul.
Ai suferit de multe ori din dragoste?
Am suferit ca un animal, am suferit cumplit, am suferit de nu m-am ridicat de pe podele. A fost ceva înspăimântător. Nu am spus niciodată nimic pentru că mi se pare oribil ca bărbatul care te-a rănit sau pe care l-ai rănit să ştie că tu suferi. El trebuie să-şi trăiască suferinţa lui, nu să i-o pui în braţe şi pe a ta. Pentru că se trezeşte în postura de dublă victimă. Şi am tăcut ca mormântul. Nu am trimis SMS-uri, nu sunt genul care să facă asta.
De la părinţii tăi ce ai învăţat?
Am învăţat că oamenii nu aparţin unii altora. Eu am crezut în familia pe care mi-au propus-o ei. La un moment dat, când eu am crescut, ei şi-au dat seama că nu văd familia în acelaşi fel şi au divorţat. Am înţeles că tot ceea ce poţi vedea din interior ar putea fi complet aiurea. Tu vezi într-un fel şi oamenii gândesc complet diferit.
Te-a afectat despărţirea părinţilor tăi?
Nu. Copii care dau foarte mult vina pe părinţi pentru pe eşecul lor sunt rataţi pentru că nu au înţeles nimic. Foarte mulţi dintre cei care mă înconjoară spun că nu au reuşit pentru că mama i-a certat, tata nu le-a insuflat anumite lucruri, părinţii au divorţat sau mămica a decedat. Nu, ai ratat pentru că ai ratat. În prima lună poţi să plângi, în primul an poţi să plângi, dar dacă plâgi 20 de ani pentru că mămica te-a certat eşti prost.
Se vorbeşte mult despre rănile copilăriei. Dacă se întâmplă ca în copilărie părinţii să spună că nu eşti bun, că eşti prost?
Exact asta mi s-a întâmplat. Eşti un copil de nota „şapse“, eşti un copil mediocru, nu o să fii niciodată în stare de nimic. Şi ca să le arăt că nu este aşa am fost în stare să muşc din cer. Şi mă bat cu oricine acum, doar ca să-i arăt lui tata că nu a avut dreptate. Chiar am fost un copil mediocru: nu am ieşit în evidenţă cu nimic, nu am luat premiu niciodată, am luat menţiune.
Nu simţeai că-ţi dezamăgeşti părinţii?
Ba da, dar dacă nu puteam mai mult? Atât s-a putut, un copil prost dă cât poate să dea şi ia nota „şapse“. Până la un moment dat când am avut o discuţie cu mine, aveam 16-17 ani. Cea mai îngrozitoare discuţie pe care am avut-o eu cu mine, singura de altfel. Mi-am zis: Băi, stimată fată. Eşti un copil mediocru, de nota şapse, nu ai putea performa în nimic, nu vei putea să stai cu ăştia toată viaţa. Cum facem? Hai să performăm, boss! Şi m-am pus pe un sfânt învăţat şi pe o sfântă desfacere. A fost ca o renaştere, ştii cum a fost la italieni, am fost Leonardo da Vinci combinată cu Galileo Galilei, altoită cu Giordano Bruno. I-am mâncat pe micuţi că nu se mai putea. Nu eram în stare de nimic.
Că a venit vorba de performanţă, înţeleg că din toamnă vei prezenta şi emisiunea „Vrei să fii milionar?“.
Da, din acelaşi motiv. Fiecare om îşi pune problema dacă poate scăpa din locul intelectual din care este. Eu nu voi renunţa la emisiunea „Teo“ câtă vreme mă va ţine Kanal D. Dar vreau să le arăt şi lor, vreau să-mi arăt şi mie, vreau să-i arăt şi copilului de nota „şapse“, care încă mă urmăreşte de lână un radio Selena, că aş fi în stare să fac şi un alt format, că o să ţin minte să spun concurenţilor că au trei trepte şi nu ştiu câte variante.
Pe cine suni atunci când nu ai încredere în tine?
Frumuseţea este că nu îl sun eu, mă sună el pentru că simte. Adrian Sârbu. Atât l-am întrebat: sunt în dezechilibru, vreau să ştiu dacă mă vedeţi pe radar. Mi-a spus: „Stai liniştită Teo, eşti pe radarul meu, totul este sub control. Acum, de ziua mea îmi spunea: „Ţi-am dat nişte sfaturi care la momentul respectiv erau minciuni, dar care s-au dovedit a fi adevărate.“ Mi-a spus că o să trăiesc şi l-am crezut. Orice-mi spune, orice îmi spune, eu îl cred. Mi-a oferit cel mai frumos cadou din viaţa mea: o cauză, un scop. El este omul care mi-a dat direcţie: să fii cinstit, să fii drept, să fii dur, să fii blând. „Ia decizia înainte de a te arunca în război. Dacă te-ai aruncat în război nu mai schimba regulile. Vezi sintagma, vezi paradigma, vezi aia, vezi aia…“ Toate lucrurile astea le ştiu de acolo. Dacă am nevoie de ajutor, ştie ce să zică.
Cum a fost perioada în care nu ai mai fost la TV?
Televiziunea are o parte bună şi o parte proastă. Partea bună este cea evidentă: că apari la TV, că-ţi faci treaba şi îţi iei banii. Partea proastă este cea în care te hăituiesc paparazzi ca pe un câine prin boscheţi. Dacă renunţi la televiziune, rămâi cu partea proastă. În acea perioadă am fost şi săracă, şi hăituită de paparazzi prin boscheţi. „Iată în ce hal a ieşit vedeta“. Eram săracă rău, rău. Cum voiau să ies? Nişte oameni care nu au înţeles nimic. Dar e treaba lor. Ei se justifică spunând că-şi câştigă astfel existenţa. Când am divorţat s-au mutat în faţa casei mele, la propriu, cu băgăjele, cu apă, îşi împărţeau unul altuia mâncare şi eu sufeream în casă îngrozitor. N-am putut să o scot pe fiică-mea din casă o săptămână. Cretinii spun că trebuie să-ţi asumi. Nu trebuie să-ţi asumi. Eu, de exemplu, dacă trebuie să merg pe stradă cu un bărbat, care arată măcar de departe ca un om, e clar că este: iubitul secret, bărbatul misterios, câteodată se întâmplă să fie câte 2-3. Dacă vine unul să mă ajute să-mi pun motorină-n rezervor, nu înseamnă că după îmi pune şi „mo-to-ri-nă-n re-zer-vor„.
Ce ne-ai scris pe bileţelul care reprezintă pastila ta motivaţională?
„Scapă!“. Din orice loc ai fi, gândeşte-te care este următorul tău pas. Nu te mulţumi cu ce ai niciodată şi încearcă măcar să-ţi imaginezi că vei face mai mult. Şi Trump face asta, cel mai puternic om al lumii, după părerea mea, se gândeşte noaptea care va fi următorul lui pas şi ce va face în ziua în care va veni unul mai bun şi mai tânăr decât el. Gândeşte-te tot timpul că în spatele tău este unul mai bun şi gândeşte-te cum scapi din situaţia de a fi pus în inferioritate. Întotdeauna, oriune eşti e perfect, dar gândeşte-te ce vei face mâine. Scapă!
Se încarcă comentariile...
