Paris Jackson, apel tranşant către fani: „Sunt în sfârşit împăcată cu felul în care arăt, încetaţi să mai faceţi asta“. Ce imagine a deranjat-o pe fiica lui Michael

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paris Jackson este cunoscută pentru faptul că nu se dă în lături de la a spune lucrurilor pe nume FOTO Guliver/Getty Images
Paris Jackson este cunoscută pentru faptul că nu se dă în lături de la a spune lucrurilor pe nume FOTO Guliver/Getty Images

Paris Jackson, în vârstă de 19 ani, a mărturisit că este „în sfârşit împăcată cu felul în care arată“ şi i-a rugat pe fani să nu-i mai editeze fotografiile pentru a-i face pielea să pară mai deschisă sau mai închisă la culoare.

Modelul şi actriţa Paris Jackson, singura fiică a regretatului Michael Jackson, a adresat un apel fanilor, declarându-se deranjată că unii îi editează pozele şi îi schimbă culoarea pielii, după ce a descoperit o astfel de imagine în mediul virtual. 

„Apreciez tot ce faceţi pentru mine, mă bucur de fiecare fotografie prelucrată pe care o văd. Dar vă rog încetaţi să-mi mai modificaţi culoarea pielii pentru a mă face să par mai albă sau mai închisă la ten. Sunt ceea ce sunt. Sunt conştientă de felul în care arăt şi în sfârşit sunt fericită în pielea mea“, le-a scris transmis tânăra celor 1,36 milioane de fani care îi urmăresc activitatea pe Twitter.

image

Imaginea editată care a provocat reacţia actriţei

Este cunoscut faptul că acest subiect este unul sensibil pentru Paris, mai ales că tatăl său, „Regele pop“ a stârnit numeroase controverse şi critici pe tema culorii pielii sale. Michael Jackson şi-a albit tenul şi obişnuia să se machieze pentru a avea o nuanţă mai deschisă a pielii, suferind de asemenea numeroase intervenţii chirurgicale pentru a-şi modifica forma feţei. 

Mama lui Paris Jackson este asistenta medicală Debbie Rowe, însă paternitatea a fost îndelung dezbătută după ce actorul Mark Lester a declarat în 2017 că de fapt el este tatăl biologic al tinerei, susţinând că i-a donat spermă prietenului său Michael Jackson în urmă cu aproape 20 de ani. 

Paris Jackson este cunoscută pentru faptul că spune întotdeauna lucrurilor pe nume. Anul trecut, un mesaj în care critica industria modei pentru standardele nerealistae pe care le impune a devenit viral. 

image
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite