Parfumuri în memoria lui Michael Jackson

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Jackson’s Tribute“ (pentru bărbaţi) şi „Jackson’s Legend“ (pentru femei) sunt cele două parfumuri care vor fi lansate la Las Vegas, la 7 martie, în amintirea inegalabilului Michael Jackson.

Francezul Franck Rouas, familiar starurilor de la Hollywood ca antrenor de tenis, a semnat un contract cu Joe Jackson, tatăl megastarului, pentru a crea o gamă de parfumuri în memoria „regelui muzicii pop", decedat în iunie 2009.

Acte caritabile

Despre esenţe se ştie doar că vor fi inspirate de parfumul plantelor care se găsesc pe proprietatea Neverland, ferma californiană ce a aparţinut celebrului artist. Potrivit Mediafax, contractul a fost semnat de către Franck Rouas (38 de ani) şi de Joe Jackson, la 2 decembrie, la Encino, reşedinţa familiei Jackson.

„Împreună cu Joe Jackson, suntem parteneri cu drepturi egale în ceea ce priveşte vânzările mondiale şi încasările din publicitate. O parte din încasări va fi donată fundaţiilor de caritate înfiinţate de Michael Jackson", a declarat directorul companiei Julian Rouas Paris, o mică fabrică de parfumuri pe care Franck Rouas a înfiinţat-o la Las Vegas, în parteneriat cu un laborator din apropierea oraşului Grasse, din sud-estul Franţei.

Pentru Franck Rouas, succesele se ţin lanţ, acesta fiind contactat recent şi de către controversata actriţă Lindsay Lohan, în vederea creării unui parfum care s-o reprezinte. Eliberată de curând din închisoare, ea a simţit dulcele gust al libertăţii de vreme ce i-a comandat un parfum care să poarte numele „Freedom". 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite