OK! Special cu divele anilor ’90! Interviu şi pictorial cu Anca Ţurcaşiu: „Sunt dependentă de mare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

E frumoasă ca o zi de vară, la mare. Întâmplător sau nu, acolo o găsim tot sezonul estival, de 17 ani încoace. E adevărat că şi imaginea din celebrul ei film de debut, „Miss Litoral”, ne-a rămas întipărită în minte ca ieri. Nici nu-i greu, de vreme ce, la cei 46 de ani ai săi, Anca Ţurcaşiu e un etalon de tinereţe fără vârstă. Să vedem, însă, ce e şi dincolo de această aparenţă fabuloasă.

Interviu de Ana-Maria Şimon

OK! Eşti greu de prins.
Anca Pentru că fug repede, am făcut atletism. (zâmbeşte) Lăsând gluma la o parte, muncesc mult, sunt prinsă cu multe proiecte, fug la teatru, la grădiniţă, la televiziune, fac gospodărie, umplu frigiderul, fiecare sună că vrea ceva, nu ştiu cum
să sar să ajut pe toată lumea…

Te dedublezi?
Ar trebui cinci din mine ca să fac faţă pe îndelete, dar m-am născut cu un motor interior foarte bine activat şi reuşesc să fac toate lucrurile pentru că sunt foarte organizată. Şi, culmea, am parte şi de timp pentru mine. Îmi place să am minutele mele de linişte, imediat după trezire, să stau puţin doar eu cu mine sau să stau cu soţul meu, să ne bucurăm unul de celălalt, să-mi alint animăluţele…

Acum, că e vară, te vedem din nou pe litoral?
Da, la Phoenicia Resort, seară de seară, ca gazdă a unui spectacol interactiv pe care îl prezint de vreo 17 ani încoace. Stau până
în septembrie, când cad frunzele. Şi n-aş putea să trăiesc altfel. M-am gândit că, dacă nu voi mai avea acest proiect vara la mare, o să-mi închiriez două luni pe an o căsuţă acolo, ca să trăiesc aşa cum am trăit toată viaţa. Sunt dependentă de mare! Înregistrez valurile toamna şi mi le ascult peste iarnă. M-am născut nefericit în această climă, sunt extrem de friguroasă şi meteosensibilă şi pentru mine soarele şi marea înseamnă foarte mult. Cred că ar fi trebuit să mă nasc undeva pe malul mării, ca să fiu 100% fericită.

Ce primează acum, muzica sau teatrul?
Nu, muzica n-a primat niciodată în viaţa mea. Teatrul primează, e ceea ce fac preponderent.

Cum era să fii vedetă în anii ’90?
Era minunat! Făceam 25 de zile de turneu pe lună, sălile de spectacol erau arhipline, intram cu cordon de poliţie prin multime… Era o nebunie totală.

Interviu integral şi pictorialul cu Anca Ţurcaşiu, pe www.okmagazine.ro 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite