Nunta prinţului William cu Kate Middleton va fi transmisă în direct pe YouTube

Nunta prinţului William cu Kate Middleton va fi transmisă în direct pe YouTube

Kate Middleton şi prinţul William

Căsătoria prinţului William cu iubita lui din facultate Kate Middleton va fi difuzată în direct pe YouTube, pe canalul the royalchannel, unde va exista şi un blog live multimedia, informează Mediafax.

Casa regală britanică va avea parte de prima sa nuntă multimedia.

După ce s-a decis transmiterea în direct a ceremoniei pe site-ul YouTube, Casa Regală a stabilit ca fotografii de la marea zi a prinţului William şi a logodnicei sale, Kate Middleton, să fie postate pe site-ul de partajare de imagini Flickr, iar anunţurile din ziua nunţii să fie publicate pe site-ul oficial al căsătoriei regale.

De asemenea, mirii vor putea fi felicitaţi pe Twitter la contul @ClarenceHouse, unde se vor posta scurte informaţii din marea zi.

Familia regală şi-a creat de curând o pagină şi pe reţeaua de socializare Facebook

Cei doi se vor căsători pe 29 aprilie. Surse oficiale de la Palatul St. James, reşedinţa oficială a prinţilor William şi Harry, au declarat că această transmisiune va fi efectuată de postul public de televiziune BBC, fără a conţine însă comentariile de pe post.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: