Naomi Campbell a plâns pe canapeaua lui Oprah

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotomodelul Naomi Campbell (foto, 39 de ani) a plâns luni, în emisiunea „The Oprah Winfrey Show“, prezentată de celebra realizatoare de televiziune americană, recunoscând că are adeseori accese de furie, informează thesun.co.uk.

Campbell, condamnată de trei ori pentru comportament violent, a mărturisit că „vede roşu în faţa ochilor" atunci când nu primeşte ceea ce doreşte.

„E ceva care vine dintr-un loc foarte adânc, dintr-un anumit tip de tulburare de ordin afectiv", a declarat fotomodelul britanic.

Ulterior, fosta regină a podiumurilor de modă a spus că după fiecare acces de furie îi pare rău şi că se simte plină de remuşcări şi de regrete.

„Încerc din toate puterile să devin o persoană mai bună", a declarat Naomi Campbell. În public s-au aflat iubitul modelului, magnatul rus Vladimir Doronin, dar şi mama lui Naomi, Valerie, care a relatat câteva întâmplări din copilăria fiicei sale.  

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite