Muzică, spectacol şi emoţii la Eurovision, ediţia 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Horia Brenciu şi Valentina Pelinel vor prezenta ediţia de anul acesta a finalei naţionale Eurovision, o coproducţie TVR - ADEVĂRUL. Evenimentul muzical va avea loc pe 6 martie şi va fi transmis de TVR. Gazdele spectacolului au vorbit despre pregătiri, despre concurenţi, dar şi despre proiectele la care lucrează în prezent.

Adevărul: Înainte de toate, de ce eşti prezentator al Eurovision 2010 şi nu te numeri printre participanţi?

Horia Brenciu: Ori oul, ori găina... Personal, prefer cocoşul. La începutul fiecărui an îmi stabilesc priorităţile. Anul acesta, prioritatea mea este „37"!!!! Este al doilea album al meu! Participarea muzicală la Eurovision am amânat-o, puţin... Dincolo de asta, propunerea neaşteptată, de a prezenta spectacolul de pe 6 martie, m-a bucurat. Am acceptat-o şi sper să nu mă fac de râs... N-am mai prezentat demult concursul ăsta. De 16 ani, mai exact!

Ai ascultat piesele celor care participă la finala Eurovision 2010? Există un concurent a cărui piesă o vezi câştigătoare în finală?

Valentina Pelinel: Am reuşit în sfârşit să ascult cele 16 piese care vor concura la Eurovision 2010; le am chiar pe IPod-ul meu. Sunt sigură că s-au ales melodiile cele mai potrivite cererilor unui astfel de concurs; nu mi-aş exprima însă alegerea pentru a nu influenţa în niciun fel publicul, mai ales ca gazdă a acestui eveniment.

Horia Brenciu: Unele piese sunt de ascultat, altele de aplaudat şi unele chiar de premiat! Da, există un astfel de concurent, dar voi ţine pentru mine şi îmi voi păstra imparţialitatea.

Ce pregătiri faci pentru seara concursului?

Valentina Pelinel: Pregătirile, mai bine zis repetiţiile pentru Eurovision vor începe la 1 martie; eu şi Horia avem libertatea să ne exprimăm liber, atmosfera dorită fiind una degajată, veselă, naturală. Horia e om de televiziune şi sunt sigură că vom alcătui un duo de forţă.

Crezi că există o formulă de succes prin care Eurovisionul poate fi câştigat? Doar o voce bună şi o piesă bună sunt suficiente pentru a câştiga?

Horia Brenciu: E un start bun, dar deloc su­ficient!

Este pentru prima dată când eşti în postura de gazdă a unui astfel de eveniment?

Valentina Pelinel: Prima mea experienţă ca prezentator a fost la sfârşitul anului trecut, când am fost gazda Festivalului de Film „Dakino". A fost o experienţă nouă pentru mine, mi-a plăcut şi uite aşa am acceptat şi provocarea Eurovision; m-a încântat asocierea mea cu brandul Eurovision.

Există o ediţie a Eurovision pe care ai urmărit-o şi care ţi-a plăcut în mod deosebit?

Valentina Pelinel: Când locuiam la New York, ne adunam mai mulţi prieteni români şi urmăream finala concursului Eurovision pe TVR Internaţional. Era emoţionant, ne simţeam mai aproape de ţară, ne simţeam şi noi implicaţi în ceea ce se întâmplă în ţară.

Când să ne aşteptăm la un nou album semnat Horia Brenciu ?

Horia Brenciu: După Eurovision, voi lansa, alături de Europa FM, noul single care anunţă venirea pe lume a albumului „37"! Albumul „37" va aduce cu sine şi cel mai frumos clip al tuturor timpurilor!

Cu cine lucrezi pentru acest album ? Cine scrie textele pieselor tale ?

Horia Brenciu: Cu aceeaşi echipă, ca la primul album... Cristian Creţu, compozitor, Andreea Miclici, texte şi George Nemesnic, inginer de studio... Alături de ei, o întreagă pleiadă de artişti ale căror interpretări magistrale le veţi putea auzi pe noul material! Abia aştept să-l auziţi!!! Dar pentru că am spus că „37" e mai mult decât „35" (n.r. - primul său album), mi-am luat inima-n dinţi şi, pentru această a doua încercare muzicală a mea, am început să scriu şi să compun.

Cum ţi se pare ideea de a colabora cu alţi interpreţi (consacraţi sau nu)?

Horia Brenciu: Salutară! E de datoria artiştilor să caute şi alte exprimări muzicale... Se creează duete, trio-uri, sextete şi tot felul de tandemuri. Unele sunt pentru totdeauna, altele pentru o singură seară... E ca-n viaţă! Poate nu-ţi iese de fiecare dată, dar merită să cauţi în continuare şi să nu-ţi pierzi speranţa că vei găsi parteneriatul ideal muzical. Eu am făcut-o, în câteva rânduri...

Cum arată o zi de muncă pentru tine?

Horia Brenciu: Fiecare zi e unică, pentru mine. Niciuna nu seamănă cu cea precedentă şi cea care o să vină. Există un singur numitor comun: cânt! Aş vrea să scriu mai mult pe blog, dar nu pot în fiecare zi. Aş vrea să vorbesc zilnic cu cei peste 10.000 de prieteni de pe Facebook, dar n-am destul timp pentru asta... Trebuie să te bucuri de ceea ce faci în fiecare clipă şi să nu regreţi alegerea făcută. E greu, nu-i aşa?!

Cum este atmosfera din studio atunci când lucrezi?

Horia Brenciu: Aţi văzut creaţie fără transpiraţie?! Pentru sesiunea asta de înregistrări, zeci de oameni au trecut prin studio... S-a urlat, s-a râs, s-a cântat, s-a plâns, s-a imprimat, s-a şters, s-a corectat, dar cel mai important este că a ieşit aşa cum trebuia... Personal, o singură dată am trântit căştile!

Când şi unde concertează HB Orchestra?

Horia Brenciu: Oriunde este chemată... Pe 27 februarie, ne aşteaptă Balul Vienez, pe 6 martie, Eurovisionul, iar pe 8 martie, vom celebra Ziua Femeii, concert pe care o să-l avem în clubul Tribute! Pe blogul meu, www.horiabrenciu.ro, sunt toate informaţiile despre noi şi aventurile noastre în lumea muzicală! Anul ăsta va fi un an superb! Maxim, am zis!!!!!

Care este muzica pe care o asculţi cu plăcere şi artiştii care îţi pot schimba ziua într-una mai bună?

Valentina Pelinel: De obicei, ascult muzică pop-disco în maşină şi mă binedispun. De regulă, butonez posturile radio şi caut melodii adecvate stării în care mă aflu. Sunt foarte multe melodii ale cântăreţilor români pe care le ascultam cu mare plăcere şi nu îmi imaginam că sunt româneşti. Avem muzică bună!

Ştiu că pregăteşti o carte despre experienţa ta în modeling. Cum se va numi şi când se va lansa?

Valentina Pelinel: Am fost convinsă să scriu o carte anul ăsta, o carte nu neapărat despre traiectoria mea Bucureşti-New York ca model, ci una care va fi o lecţie de viaţă, o poveste a unui copil care nu a avut o copilărie fericită, dar care se termină cu happy-end. Lumea are nevoie de poveşti care se termină cu bine, ca încurajare. Voi povesti din experienţele mele şi ce am învăţat, astfel încât multe fete, care îşi doresc să devină manechine, să poată evita situaţii încurcate, să înveţe să prevină, să fie atente şi să ştie să îşi salveze banii, pentru că lumea modei este o scenă încântătoare, dar mai ales o junglă în care greşelile nu se iartă.

Ce sfaturi ai da unei femei care nu este mulţumită de felul în care arată?

Valentina Pelinel: Sfatul meu pentru persoanele care nu sunt mulţumite de modul cum arată este să îşi repete mereu că naturaleţea face mai mult ca orice. Dacă nu te simţi bine în pielea ta, nu ai cum să zâmbeşti, nu te simţi împlinită, poate mai ales ca femeie, sunt de acord cu operaţiile estetice, care pot da încredere de sine persoanelor nemulţumite de aspectul lor fizic. Însă totul trebuie făcut cu limită şi fără riscuri majore. Testat pe pielea mea, cel mai bun antibiotic şi elixir pentru fericire este sportul; dacă îl combini şi cu nutriţia adecvată, este cel mai important pas spre a te simţi mai bine.

Există propuneri în ceea ce priveşte noi colaborări pe partea de film?

Valentina Pelinel: Nu mi-am dorit să devin actriţă. Sunt membru SAG - Uniunea Actorilor din America - datorită numeroaselor reclame televizate în care am apărut în rol de actor, cu replici. Atât în USA, cât şi în întreaga lume, am fost imagine pentru cosmetice, pentru un lanţ de fast-food, pentru cea mai mare companie de marochinărie din sudul Americii şi am filmat alături de Carmen Electra şi Willie Nelson. Voi lua în considerare întotdeauna ofertele primite, însă voi accepta să mă implic numai în proiectele cu care mă identific şi pe care consider că le pot duce la bun sfârşit.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite