Motivul pentru care fosta prezentatoare Magda Vasiliu a divorţat de al treilea soţ: „E o decizie luată cu maturitate”

Motivul pentru care fosta prezentatoare Magda Vasiliu a divorţat de al treilea soţ: „E o decizie luată cu maturitate”

Fosta prezentatoare Magda Vasiliu şi Cosmin Stoian

Fosta prezentatoare de la Prima TV Magda Vasiliu a anunţat că a divorţat de cel de-al treilea soţ, Cosmin Stoian, după şase ani de mariaj, separarea făcându-se de comun acord. „E o decizie luată cu maturitate”, a declarat Magda Vasiliu.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Este o decizie pe care am luat-o de comun acord şi pe care nu îmi doresc să o comentez, pentru că nu este nimic spectaculos. La un moment dat priorităţile se schimbă, ţelurile se schimbă. Aşa cum a fost mutatul în Italia, apoi boala lui Vlad. Probabil că la un moment dat apar tot felul de lucruri, aşa că am decis fiecare să mergem pe drumul lui. Dar nu e nimic de ascuns, nimic senzaţional. (…) Pur şi simplu, e o decizie luată cu maturitate, pentru că nici eu, nici fostul soţ nu mai avem 20 de ani”, a declarat Magda Vasiliu în emisiunea lui Cristi Brancu de la Prima TV.
 
 

Magda Vasiliu, decizie după ce fiul ei a ajuns pe mâna medicilor în Italia: “Nu mă mai întorc în România”

“Orice mamă normală la cap, într-o situaţie ca a mea, nu mai ţine cont de nimic şi face alegerea cea mai bună pentru copilul ei, pentru familia ei. Acum, Vlad este bine şi asta contează. A avut o forţă extraordinară. Te uiţi la el, vezi cât e de senin, cât e de puternic. Toţi copiii care se confruntă cu boala asta o fac cu mult mai multă putere decât adulţii. El a avut mereu o forţă teribilă, nu l-am auzit să se plângă, nici după operaţia după boala cumplită şi nici, acum, după operaţia la femur.
 
Este genul de copil care are o ambiţie pe care eu nu am avut-o niciodată şi este prea târziu ca să o mai am. Dar l-a şi maturizat boala. Vara trecută era carne vie pe o mână, după ce a căzut cu bicicleta. Eu eram speriată, iar el, senin, îmi zicea că nu e mare lucru, că într-o săptămână îi trece. Suferinţa fizică nu îi provoacă niciun fel de reacţie, iar despre boală eu i-am explicat din start că este posibil să se întoarcă şi trebuie să fie pregătit. Eu îi voi fi întotdeauna alături, atât cât voi fi, şi împreună vom depăşi totul.”, a dezvăluit Magda Vasiliu.
 

Magda Vasiliu, la al treilea divorţ

 
Magda Vasiliu a fost căsătorită prima dată cu baritonul Valentin Vasiliu. După doar doi ani de mariaj, în 2003, cei doi au divorţat. A urmat al doilea mariaj al fostei prezentatoare de la Prima TV cu tatăl fiului ei, cu Andrei Vintilescu. În octombrie 2014 au semnat actele pentru separarea legală. În 2015, Magda s-a căsătorit cu Cosmin Stoian.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările