Poveştiri adevărate: Mircea Solcanu nu mai lucrează la postul Acasă. Scandalul de pe Facebook l-a costat jobul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Solcanu, prezentatorul emisiunii  „Povestiri de noapte”, de la Acasă TV, a renunţat la colaborarea cu televiziunea, informează un comuinicat al postului. Potrivit click.ro, prezentatorul a fost, de fapt, concediat, în urma scandalului legat de un mesaj virulent postat pe Facebook.

Acasă TV, postul care difuzează emisiunea «Povestiri de noapte», prezentată de Mircea Solcanu, îşi exprimă oficial scuzele pentru situaţia creată de moderatorul show-ului menţionat mai sus. Regretăm situaţia care implică familia Anghel că urmare a mesajului postat de Mircea Solcanu pe pagina lui de Facebook. Comportamentul inadecvat al lui Mircea Solcanu s-a bazat pe suferinţele personale şi pe problemele lui de sănătate. Mircea Solcanu a decis să renunţe la postul sau în cadrul echipei Acasă TV cu speranţa că gestul lui va dovedi cât de mult regretă cele întâmplate“, se arată în comunicatul postului Acasă.

Săptămâna trecută, Mircea Solcanu a postat un mesaj dur pe pagina sa de Facebook, la adresa părinţilor lui Ionuţ Anghel, băieţelul sfâşiat de câini în vara trecută.

„Familia Anghel! S-a inventat munca. Dacă nu vă place munca, duceţi-vă copilul să-l mănânce alţi câini, se pare că din asta trăiţi. Ce sumă aţi încasat în urma participării la emisiuni tv? Sper, însă, ca Bunul Dumnezeu să vă ia şi celălalt copil... şi nu trebuie să-l mănânce vreun căţel, există şi cancer şi leucemie şi tetrapareză“, este o parte a textului publicat de Solcanu în reţeaua de socializare.

Ulterior, el a şters acest post şi a scris un alt text prin care îşi cerea scuze. „Încep prin a-mi cere scuze pentru postarea precedentă! Nu doresc moartea nimănui şi nu am avut nicio clipă intenţia să se înţeleagă acest lucru. Din nefericire, asta s-a înţeles şi îmi cer iertare public pentru proasta şi nefericita mea exprimare, e drept într-un moment de furie, pe fondul unor suferinţe personale. Regret totul şi sper ca familia Anghel, şi voi toţi, să-mi acceptaţi scuzele! Menţionez că cele scrise în mod nefericit de căƒtre mine nu reprezintă şi nu implică postul TV la care lucrez", a scris Mircea Solcanu în noua postare.

În cele din urmă, prezentatorul Acasă TV şi-a şters contul de Facebook, după ce a primit foarte multe comentarii negative şi ameninţări.

  

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite